Focsani, punct cardinal pe harta rugbyului românesc
Bîrlad, Bucureşti, Iaşi, Constanţa, Mamaia, Cluj-Napoca, Galaţi şi nu în ultimul rănd FOCŞANI, sau mai bine zis, ALBA ca ZĂPADA şi cei şapte pitici, a mai rămas din rugbyul juvenil de elită din Romănia la ora actuală. Acestea sunt oraşele care mai au echipe de rugby în Divizia Naţională de Juniori din România. Cu atăt mai lăudabil este faptul că printre aceste puţine oraşe se află şi oraşul Focşani. Asta datorită în primul rănd a doi oameni, care din 1983 până în prezent au fost şi sunt colegi , au colaborat atât în perioada memorabilă pentru rugbyul vrăncean,dar şi în prezent când vrâncenii se află la loc de cinste în cadrul federaţiei române. Victor Istrate, manager la SC Vinexport Trade Mark SA Focşani, în acest moment vicepreşedinte al Federaţiei Romăne de Rugby şi preşedinte al Comitetului Moldova(din 1994) şi profesorul-antrenor Ion Viorel, în acest moment şeful catedrei de rugby a Liceului cu Program Sportiv din Focşani , preşedintele comisiei tehnice a antrenorilor din cadrul Federaţiei Romăne de Rugby şi secretar al Comitetului Moldova.
Un clasament din punct de vedere al numărului de locuitori ne-ar clasa pe antepenultimul loc , înaintea oraşului Bîrlad şi a oraşului-staţiune Mamaia.Dar realitatea este că acest criteriu pică odată cu observarea rezultatelor obţinute de echipa noastră din Focşani, care în fiecare an competiţional se bate la titlul de campioană naţională.
Care sunt echipele care se vor bate cu LPS FOCŞANI(sperăm cât de curând CSM FOCŞANI, pentru că merită), în anul competiţional 2007-2008, în cadrul Diviziei Naţionale de Juniori din România, la categoria Under 18 şi Under 19:
Reprezentativa Moldova, CSS Bârlad, CTMRTF Metrorex, CS Dinamo ,CSS 3 Steaua, CN Aurel Vlaicu Bucureşti, CSS Unirea Iaşi, LPS Constanţa, CS Cleopatra Mamaia, CS GENS Cluj-Napoca, CTTV Dunărea Galaţi.
Campionatul va începe pe data de 23 septembrie 2007, când echipa noastră va juca prima partidă în deplasare la CS Gens Cluj-Napoca, pe stadionul Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, de la ora 10.00.
P:rogramul primei etape din 23.09.2007:
Reprezentativa Moldova CTMRTF Metrorex stadionul CSS Bârlad ora 14.00
CSS Unirea Iaşi - CS Dinamo stadionul Agonomia ora 10.00
LPS Constanţa - CS Cleopatra Mamaia stadionul Badea Cârţan ora 10.00
CTTV Dunărea Galaţi CSS 3 Steaua stadionul Dunărea II ora 13.00
CSS Bârlad CN Aurel Vlaicu Buc. stadionul CSS Bârlad ora 10.00
Prima partidă pe teren propriu pentru LPS Focşani, va avea loc pe 30 septembrie, pe stadionul Tineretului din Focşani, cănd echipa noastră va întâlni pe CTTV Dunărea Galaţi, de la ora 11.00.
În ceea ce priveşte importanţa pe care o acordă Federaţia Română de Rugby, centrului de pregătire de la Focşani, să subliniem faptul că inaugurarea Centrului de Excelenţă de Rugby de la Focşani, odată cu anul şcolar 2007-2008, dovedeşte faptul că, în Vrancea , flacăra rugbyului arde la fel ca cea de la Focul Viu, 24 de ore din 24.
De aceea , vineri 7 septembrie 2007, la Focşani, a făcut escală, Reprezentativa Moldova Sud , aflată în drum spre Bucureşti unde şi-a disputat finala pentru locurile 3-4 cu Reprezentativa Transilvania (finala mare desfăşurânduse între Muntenia şi Dobrogea) .Trebuie reţinut faptul că sunt şase echipe zonale(jucători născuţi în anii 1990 şi 1991), respectiv : Dobrogea, Transilvania, Moldova Nord, Moldova Sud, Muntenia şi Bucureşti.
Astfel, la Focşani, vineri, pe stadionul Tineretului a avut loc o partidă amicală, între oaspeţii noştri, Reprezentativa Moldovei Sud şi LPS Focşani, care a început la ora 17.00 şi a fost arbitrată de Păun Romeo, purtător al ecusonului naţional B, fiind angajat al Asociaţiei Judeţene de Rugby Vrancea.
Reprezentativa Moldova Sud este coordonată de selecţionerul Ion Harnagea, profesor la CSS Bârlad şi antrenor principal la echipa de Liga I Rulmentul Bârlad.Acesta este ajutat de selecţionerul Secuianu din Galaţi, profesor la Liceul Auto şi antrenor la CSS Dunărea Galaţi şi selecţionerul Niculescu din Brăila, profesor la Liceul de Marină şi antrenor la RC Brăila.
Lotul Reprezentativei Moldova Sud:
Oprişan (Galaţi), Munteanu (Bârlad), Cosma (Bârlad), Stanciu (Galaţi), Neacşu (Bârlad), Partenie Gabriel (Galaţi), Partenie Cosmin (Focşani), Matase (Bârlad), Dimofte (Brăila), Culea (Brăila), Stuhuleţ (Galaţi), Stafie (Bârlad), Pamfile (Focşani), Stroe (Galaţi), Olaru (Focşani), Zeca (Brâila), Vlad (Focşani), Pleş (Focşani), Mihălcioiu (Brâila), Rotaru (Focşani), Bunea (Focşani), Mischie (Galaţi), Alexe (Focşani), Iacob (Bîrlad).
LPS Focşani (antrenată de profesorul Ion Viorel şi Galea Constantin, angajat cu jumătate de normă la LPS Focşani), a prezentat următoarea echipă:
Badiu, Pascariu, Damian, Rotaru, Badiu, Toader, Cojocaru, Buzatu, Irimia, Savin Arnold, Hanciuc, Strună, Dancia, Savin Cezar,Cătănoiu .Au mai jucat:Rotaru, Oiţă, Gaiţă.
Asistenţa medicală a fost asigurată de Cârlan Cosmin, care a avut ceva de treabă în special cu jucătorul Savin Arnold, care a făcut o hemoragie nazală puternică.Acesta acuză o lovitură mai veche, din campionatul trecut de la partida de la Gura Humorului.
Scorul final a fost de 20 la 0 pentru LPS Focşani. Au înscris Badiu(irlandezul)- două eseuri, Olaru-un eseu şi Hanciuc- un eseu. La meci a asistat şi domnul Victor Istrate, reamintim vicepreşedinte al Federaţiei Române de Rugby şi preşedinte al Comitetului Moldova din 1994.
Rămâneţi alături de Sportul de Vrancea pentru că numai împreună vom afla cele mai fierbinţi ştiri din rugbyul vrâncean.
(viorel.paizan@sportuldevrancea.ro)