Fotbal juniori republicani
CSM Focșani 2007– CSS Botoșani – juniori A 0-1(0-0)
Formația CSM Focșani 2007: Oprea – Vălesereanu, Militaru, Axente, Grama – Pârlea, Lișiță, Stoica, Asavei – Pelin, Constantinescu. Au mai jucat Marcu, Tomșa și Tabac.
Formația focșăneană a avut o evoluție mult mai coerentă decât în anterioara apariție pe Milcovul, chiar dacă a fost lipsită de aportul jucătorilor care fac parte din lotul formației de seniori a CSM 2007. Mîndrescu, Lida, Ciornei nu au jucat joi la prânz pentru că vineri formația de seniori joacă împotriva Dunării II Galați, în etapa a VI-a a Ligii a III-a. Prima parte a partidei s-a terminat la egalitate, o contribuție importantă la menținerea unui scor alb având portarul Oprea cu trei intervenții de excepție. În repriza a II-a, ocaziile de gol au alternat la ambele porți, însă au marcat oaspeții care au câștigat încă o victorie.
CSM Focșani 2007– CSS Botoșani – juniori B 1-0 (1-0)
Formația CSM Focșani 2007: Trifan – Bratu, Neagu, Negoiță, Tîlvăr – Mihăescu, Preda, Tîrcă, Croitoru – Temelie, Toader. Au mai jucat Munteanu, Gheba, Iancu, Forcoș, Marinescu, Stoica, Șontica.
Juniorii B ai CSM Focșani au întâlnit un adversar arțăgos de care au trecut mai ușor decât arată scorul. Golul a fost marcat în prima repriză de Toader, dar în partea a doua a meciului elevii profesorului Daniel Bănică au ratat de mai multe ori prilejul de a mări scorul. Din această cauză au tremurat pe căldură în finalul partidei, când oaspeții puteau egala când mai earu cateva minute de joc. Atacantul lor aflat singur cu Trifan la cinci metri de poartă a pus creștetul în locul frunții și a trimis mingea peste bară. Până la urmă, s-a făcut dreptate și cei mai buni au câștigat. Fără prestația aiuritoare a arbitrului din meciul cu Iașiul, juniorii B ai Focșaniului ar fi avut acum numai victorii!
Partidele au fost conduse de buzoienii: A: Adrian Ion Vizireanu, A1: Mihai Coșconea, A2: Cosmin Besleaga, R: Bogdan Chiricioiu.
Duminică, formațiile de juniori ale CSM Focșani vor juca la Piatra Neamț, cu Ceahlăul, partidele urmând a fi arbitrate de A: Vlad Ciobanu, A1: Cristian Stefanovici, A2: Ionut Ignat, R: Marcel Irimie din Suceava.
Petrică BUTUC