CSM a adunat două puncte din 12 posibile de la începutul returului. Este mai mult decât în tur când, după cinci etape, focşănenii aveau zero puncte. Dar mult mai puţin decât ar fi nevoie pentru ca echipa să abordeze fără griji etapele următoare. De altfel, consecinţa întâmplărilor de până acum în care jucătorii lui Mihali au fost parte, este revenirea CSM pe un loc retrogradabil, zonă în care se află şase formaţii întinse, cu o excepţie, pe doar trei puncte. Altfel spus, orice victorie o poate sălta pe CSM pe locul 14, orice înfrângere, o poate coborî pe 17. Marjă de libertate nu mai există. De aceea, de aici încolo, fiecare meci este al supravieţuirii. Fiecare punct poate conta foarte mult în ecuaţia supravieţuirii. Va fi un duel al necăjitelor seriei, nici una dintre cele şase nefiind mai brează. Bacăul părea a fi mai de soi, dar demiterea lui Orac nu a adus şi fortificarea echipei. A doua formaţie a Galaţiului nu are forţa să iasă din groapă, Intergazul e obişnuit cu Liga a III-a, Săcele s-a rupt de plutonul codaşelor iar Câmpina arată că ştie să de bată. Aşa arată situaţia pe care CSM o are de gestionat. Şansa este că formaţiile sunt de valori apropiate iar în întâlnirile directe ar putea fi făcută diferenţa. Cu echipele mai puternice este foarte greu, aşa cum s-a văzut şi sâmbătă, cu Petrolul. Ploieştenii nu au fost de speriat, însă a fost de ajuns un gol căzut devreme pentru ca ei să câştige în faţa unor focşăneni care nu prea ştiu să tragă la poartă, aşa cum observam încă din perioada de pregătire. Deocamdată să revenim cu constatarea că aproape retrăim povestea din tur!
Petru TABAN
Autor:
Imn CFT Juventus Focşani
Lansat în 1998
Versuri: poet Florin Muscalu
Muzica: trupa "Provincialii"