O veste bună – Mitică nu se matolește
O veste proastă – Timișoara rămâne în Euro League
Mitică Dragomir a promis că se matolește împreună cu Iancu dacă FC Timișoara trece de Stuttgart. Nu mai e cazul. Timișoara a pierdut acasă partida cu nemții iar pentru retur nu sunt decât șanse teoretice. Fotbalul de înalt nivel a arătat că nu-i în fiecare zi sărbătoare în Banat și că Stuttgart nu-i Șahtior. Oaspeții au venit la Timișoara să câștige și au câștigat. Au forțat atât cât a fost nevoie, au înscris de două ori, apoi au conservat rezultatul. Fotbaliștii lui Neluțu Sabău s-au temut de minunea unei victorii sau, măcar, a unui rezultat mai strâns. Au jucat cu frică, le-au tremurat picioarele și i-au lăsat pe Marica și Hleb să încheie meciul. Timișoara și-a atins nivelul de competență dincolo de care nu poate face mai mult. Însă, marți seara puteau să fie mai consistenți la mijloc și să nu-l lase pe Bucur singur în atac. A mers la Donețk, iar antrenorul nemților a știut și cum s-a întâmplat acolo. În consecință, l-a neutralizat pe vârful de buzunar al gazdelor cărora le-a anulat perspectivele în atac. Sabău va fi nevoit să umble la rezerva de imaginație și să construiască și altă manieră de a forța careul advers. Timișoara se află, însă în grupele Euro League, ceea ce, conform conducătorilor săi, înseamnă obiectiv îndeplinit. Champions League se dovedește peste puterile sale, însă a doua cupă continentală poate fi un teren fertil pentru ea. Până la urmă, e bine, chiar dacă mai este speranța că la Stuttgart rotunda minge poate duce lucrurile la foarte bine.
Petrică BUTUC
sursa foto: 3210.ro