ÎN LUMEA ŞAHULUI VRÂNCEAN, DOUA REMARCABILE ANIVERSĂRI

La acest mijloc de august, în lumea şahului vrîncean au loc două remarcabile aniversări ale celor mai importante personalităţi şahiste ale judeţului – maestrul Eugen Găureanu şi candidatul de maestru Mihai Strîmbu.

Deosebitul eveniment ne oferă prilejul să le urăm fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor, multe succese, tradiţionalul „La mulţi ani!” şi multă sănătate, că-i mai bună decât toate, cum spune poetul.

Maestrul Eugen Găureanu a fost în şahul vrâncean peste patru decenii lider detaşat şi incontestabil, nu numai simbolul care a trezit admiraţia şi respectul celorlalţi şahişti şi iubitori ai şahului dar şi imboldul pentru următoarea generaţie de şahişti să îi calce pe urme. Este primul şahist din Vrancea care a cucerit titlul de maestru emerit al sportului.

Eugen Găureanu s-a născut la 12 august 1933 în Focşani, avându-i părinţi pe Vasile şi Vasilica Găureanu. Are un frate, Gheorghe Găureanu. A terminat gimnaziul în Focşani după care şi-a făcut ucenicia la Cooperativa Dezrobirea Focşani. Şi-a completat studiile absolvind în 1962 Liceul Unirea, fapt în urma căruia a fost încadrat tehnician la Cooperativa Sporul Focşani. În anul 1963 s-a căsătorit cu Teodora Zavati, registrator la Spitalul Unificat Focşani. A mai îndeplinit funcţiile de responsabil cu probleme statutar-organizatorice, sportive şi culturale de masă la Uniunea Judeţeană a Cooperativelor Meşteşugăreşti Vrancea şi preşedinte la Cooperativa Arta Manuală Focşani. S-a pensionat în 1990 la limită de vârstă.

Primul contact cu şahul competiţional l-a avut în anul 1949, când mentorul său, Petre Zegreanu, l-a înscris la clubul de şah ARLUS Focşani, club select în care aveau acces doar aproximativ 20 şahişti.

După doi ani de participare la concursuri locale în care talentul şi perseverenţa i-au dat posibilitatea să se remarce, în 1951 tânărul Găureanu a participat la primul concurs cu şahişti de performanţă din alte judeţe, reuşind şi la acesta rezultate deosebite ce anunţau un viitor mare şahist.

Linia ascendentă a continuat, astfel că după alţi doi ani, în prima parte a anului 1953 a devenit campionul raionului Putna, regiunea Bârlad, obţinând astfel dreptul de participare în a doua parte a aceluiaşi an la Semifinala Campionatului Naţional ţinută chiar la Focşani şi la care au participat, printre mulţi şahişti experimentaţi şi de prestigiu, renumiţii Emanuel Reicher şi Mihai Rădulescu. În foarte scurt timp cognomenul „nea Găurică” a devenit un renume în toată Vrancea. Problema desemnării campionului pe raionul Putna era dinainte rezolvată.

De remarcat un fapt deosebit pentru perioada acelor ani, primele categorii le-a luat foarte rapid, anul şi categoria: 1953 – categoria a III-a, 1954 – categoria a II-a, 1955 – categoria I.

Între 1953 – 1957 campionul raionului Putna a participat an de an la Semifinala Campionatului Naţional de şah cu rezultate fără precedent pentru şahul vrâncean egalate tot de el în perioada 1983 – 1988. În numărul 5/1957 al Revistei Romăne de Şah a fost publicată una dintre partidele lui Eugen Găureanu, disputată la Semifinala Campionatului Naţional de şah din 1956, partidă comentată la cererea conducerii Federaţiei Române de Şah chiar de Victor Ciocâltea. După un sacrificiu de turn care a căzut ca un trăsnet, neanunţând în aparenţă nimic, a urmat matul în şapte mutări.

Din nefericire, atât pentru el cât şi pentru şahul vrâncean, după 1957 până în 1982 din motive profesionale a întrerupt activitatea competiţională la nivel naţional şi a redus mult participările la competiţiile locale. Cu toate acestea, a rămas în toată această perioadă până în preajma anului 2000 cel mai bun şahist vrâncean, performanţă greu de egalat, ca longevitate.

Dar pasiunea pentru şah nu a putut fi reprimată la înfinit. În 1982 revine în forţă la marea lui dragoste. După ce câştigă mai multe turnee pe plan local şi zonal, în 1983 devine candidat de maestru iar în 1983/1984 cucereşte titlul de vicecampion naţional la şahul prin corespondenţă şi se califică în finala Cupei României.

În 1984 şi 1985 s-ar putea spune că a atins apogeul carierei şahiste. Astfel, în 1984 a obţinut un rezultat excelent la Semifinala Campionatului Naţional masculin individual de la Băile Herculane unde din peste 250 de participanţi a ocupat locurile 3-4 şi, în acelaşi an, a participat cu rezultate foarte bune la Finala Ligii B desfăşurată la Brăila. În anul următor, 1985, realizează un nou succes ocupând acelaşi loc, 3-4, la aceeaşi competiţie, Semifinala Campionatului Naţional masculin individual, desfăşurată de această dată la Vatra Dornei. Şi în 1985 participă cu rezultate foarte bune la Finala Ligii B desfăşurată la Focşani. Aceste rezultate ca şi cele din anii 1986 şi 1987 au dus la îndeplinirea cerinţelor de obţinere a titlului de maestru al sportului, primul şi cel mai înalt obţinut de vreun şahist născut şi rămas de-a lungul carierei în Vrancea. Am făcut specificaţia rămas de-a lungul carierei în Vrancea deoarece cel mai înalt titlu obţinut de un şahist născut în Vrancea este cel de maestru F.I.D.E., obţinut Nicuşor Barbu, plecat din judeţ de tânăr.

De menţionat şi faptul că pentru o bună perioadă a fost preşedintele Comisiei judeţene de şah, funcţie în care, alături de Petrică Silvestru, Sandu Gurguiatu, regretaţii Neculai Badiu şi Costel Popovici, a participat la organizarea şi desfăşurarea activităţilor competiţionale în judeţ. Nu o dată numele său a fost un argument în tentativa de a invita la Focşani şahişti de renume.

După 1988, deşi forma sportivă îi mai permitea obţinerea unor rezultate superioare, din păcate, a participat mult mai rar la turnee tari în afara judeţului, participând doar la competiţiile pe plan local unde nu avea posibilitatea să-şi pună în valoare calităţile şi să păstreze contactul cu adversari valoroşi.

Odată cu trecera anilor, în activitatea competiţională, cum era şi firesc să se întâmple, încet-încet vârsta a început să-şi spună cuvântul. Diferenţa de valoare între el şi ceilalţi şahişti buni ai judeţului a început să se reducă tot mai mult şi, după o incontestabilă supremaţie de peste patru decenii, Olimpul şahului vrâncean de aproximativ un deceniu predă merituos ştafeta. Cui? E greu de dat un verdict. Poate lui Mihai Strîmbu, poate lui Cătălin Silvestru, poate lui Grigore Mălureanu. Oricum, la vârsta lui, este un mare şi lăudabil lucru ca, alături de cei trei şahişti mai sus menţionaţi, să se menţină în careul de aşi ai judeţului.

Fără pretenţia că vom putea enumera toţi marii şahişti cu care s-a confruntat Eugen Găureanu, să-i trecem în revistă pe Jurgen Peist (Germania), Mircea Pavlov, Veniamin Urseanu, Iuliu Armaş, Emanuel Reicher, Mihai Rădulescu, Monel Tratovici, Mihai Marin, Mihai Ghindă, Liviu Olteanu, Dan Savin, Elisabeta Polihroniade, Margareta Mureşan-Juncu, Suzana Makai.

În perioada 2006 – 2008, alături de Anton Soare, Mihai Strîmbu, Paul Ioniţă, regretatul Neculai Badiu, Vasile Dragomanu, Teodoru Iliescu şi Fănel Şandru a fost unul dintre cei mai activi şi entuziaşti membri ai colegiului de redacţie al revistei VRANŞAH, fiind mândru că poate contribui la editarea primei reviste de şah din judeţ. Din păcate, în noiembrie 2008, din motive financiare, revista şi-a întrerupt activitatea, sperăm pentru un timp nu foarte îndelungat.

Dintre marii maeştri internaţionali, preferinţele lui s-au îndreptat spre Capablanca, Alehin, Tall, Fischer, Kasparov, Korcinoi, Keres.

Ca deschideri a preferat Apărarea siciliană, Deschiderea Nimzovici, Indiana damei, Partida spaniolă, Apărarea franceză.

În afara şahului, printre pasiuni s-au aflat filozofia, lectura, psihologia (în general, cunoaşterea omului) iar în ultimul deceniu calculatorul.

Un aspect mai puţin cunoscut de iubitorii şahului este preocuparea de a publica o carte de şah, vis ce s-a înfiripat, cu mai mulţi ani în urmă, când în paginile ziarului local Milcovul i-au fost publicate mai multe articole. Ani în şir a lucrat la un curs pentru şahişti avansaţi, pe care l-a terminat, fiind bun de tipar. În prezent maestrul este în căutare de sponsori. şi poate că vom consemna şi apariţia unei cărţi de şah. Ar fi o merituoasă încununare a unei cariere şahiste de excepţie, un nou motiv de mândrie pentru şahul vrâncean. Eu sper din tot sufletul că acest lucru se va realize.

Spre meritul lui, Nea Găurică refuză să depună armele, refuză să îmbătrânească!