Pamflet - Vrem campionat de polo în Colegiul I!
În zonă sunt o mulţime de râuri, pâraie, bălţi, canale pentru desecări şi irigaţii, şanţuri unde doritorii pot juca polo
“Dacă am fi avut rezultate bune la polo, ar fi fost oportună această investiţie”, a decretat ministra Tineretului şi Sportului venită în voiaj de week-wend fără pomeni printre enoriaşii vrânceni. Investiţia cu care s-a băgat în seamă hotărând că este inoportună, este proiectatul bazin de înot şi polo pe care urmează să-l construiască în Focşani Sud Compania Naţională de Investiţii şi nu ministerul pe care belicoasa ministră a început să-l păstorească la înalta chemare a micului Boc. Mustind de competenţa pe care a primit-o de la premier în momentul în care a spus Da! DA! DA!, ministra dă cu logica-n gard. Vrea morţiş ca la Focşani să fie rezultate la polo care să justifice o investiţie în domeniu. La rezultatele în cauză ar urma să se ajungă în urma unei îndelungi pregătiri şi unor campionate cu participarea echipelor Submarinul Măicăneşti, Sinistraţii Luncile, Luntrea Dumitreşti, Pluta Mera, şi alte formaţii din satele cu pâraie, bălţi, canale pentru desecări şi irigaţii din Colegiul 1 Vrancea. Campionatele ar urma să fie organizate de ambivalenta ministră care va invita la cursuri de înot spectatorii şi diverşi trecători prin zonă. Partidele se vor disputa în balta de la Călieni, că-i mai lungă şi are ieşire la drumul mare. Campioana Colegiului I ar urma să dispute meciul confirmării cu Naţionala României care tocmai a terminat pe locul şapte Mondialul din Italia. Abia după ce naţionala va fi bătută, va fi confirmată şi oportunitatea construirii bazinului de la Focşani unde ar urma să aibă loc disputa revanşă cu formaţia României. În bazin va fi interzis înotul, pentru că nici în acest domeniu Vrancea nu are rezultate.
Ministra în cauză a luat-o câş cu logica, probabil, după ce directorul CS Unirea, căruia ori îi murise bateria, ori nu era în aria de acoperire, ori cunoştea foarte bine personajul, nu i-a răspuns la telefon tocmai ministrei de resort politic şi, cică, profesional. Îi propunem să organizeze urgent campionatul de polo. Nu de alta, dar cei de Compania Naţională de Investiţii chiar fac bazin de înot şi polo la Focşani, tocmai în Colegiul I şi se trezeşte judeţul cu vreun protest internaţional că nu are echipă de polo. Precedentul a fost creat chiar de ministra de resort politic. Cu cel profesional, mai când s-o coace.
Petrică BUTUC
sursa foto: mediafax.ro