Fotbal – EUROPA LEAGUE
Accesibila Europă
Sorții au hotărât că Timișoara va juca în play – offul Champions League cu VfB Stuttgart. Adversar greu, de mai mare calibru decât Șahtiorul prins cu Lucescu prin spital și cu banca tehnică orfană. Formația germană, cu câteva nume grele ale fotbalului european în componență, cu un alt tip de fotbal decât al braziliano – ucrainenilor, poate pune mari probleme echipei pregătite de Neluțu Sabău. Timișoara are, însă marea șansă de a face performanță europeană, așa cum s-a întâmplat anul trecut cu CFR Cluj. Dacă n-o fi să fie în Champios League, rămâne Europa League unde Alexa și compania sunt calificați în grupe. Această calificare ar putea fi călcâiul lui Achile pentru timișoreni care ar putea să nu mai găsească suficientă motivație pentru a trece de nemți. Alți sorți au construit, pentru echipele românești, un tablou promițător, ca perspectivă în play – offul Europa League. În zilele de 20 și 27 august, se vor afla față în față CFR Cluj cu Sarajevo din Bosnia Herțegovina, Steaua cu Saint Patrick din Irlanda, Dinamo București cu Slovan Lieberec din Cehia și Vasluiul cu AEK Atena. Clujenii și steliștii au o prin definiție o misiune facilă. Fotbalul din Bosnia sau cel din Irlanda au, orice s-ar spune, un nivel mai jos decât cel din România. Iar Steaua și CFR Cluj sunt exponente de vârf ale fotbalului românesc, formații cu bune rezultate internaționale. Diverși comentatori îi atribuie lui Slovan Lieberec o forță care poate pune probleme lui Dinamo. Cred că în condiții normale fotbaliștii pregătiți de Dario Bonetti, mulți, cu mare experiență internațională, vor trece de cehi și vor împlini măcar o parte din pohta ce-a pohtit Cristi Borcea. Iar consecința ar putea fi revenirea la matcă a plecatului la supărare dintre acționarii din Ștefan cel Mare, Vasile Turcu. Vasluienii au, fără îndoială, cel mai puternic adversar, o echipă obișnuită cu fotbalul european de prim rang. AEK Atena poate fi depășită de jucătorii pregătiți de Dulca, antrenorul care a găsit, împreună cu jucătorii săi, drumul prin care au trecut de redutabila formație a Omoniei Nicosia. În turul anterior, cu excepția AEK, care nu a jucat intrând în competiție în play off, celelalte adversare ale echipelor românești au obținut următoarele rezultate: KS Samara (Rusia) - Saint Patrick s Athletic FC 3-2, în tur 0-1; Slovan Liberec - FC Vaduz (Liechtenstein), 2-0, în tur 1-0; FK Sarajevo - Helsingborgs IF (Suedia), 2-1, după prelungiri, în tur 1-2. Rezultatele care le-au calificat nu devoalează vreo forță extraordinară la nici una dintre formațiile cu care vor juca Clujul, Dinamo, Steaua și, chiar, Vasluiul. Putem spune că, în vara lui 2009, cel puțin, sorții le-au dat o Europă accesibilă. Rămâne ca echipele din Europa League, ca și Timișoara, să-și valorifice culoarele favorabile!
Petrică BUTUC
SURSA FOTO: uefaeuropaleague.wordpress.com