Sezonul bun se cunoaște de la începutul lui iulie
FC Panciu a început pregătirea, la Focșani continuă incertitudinile iar Dumitreștiul, foarte probabil, va reveni în Liga a IV-a
FC Panciu a început pregătirea pentru noua ediție a campionatului, așa cum era programat. Oameni serioși, cei din conducerea formației au folosit experiența de anul trecut când au început din vreme pregătirea și au intrat în competiție într-o bună condiție fizică și tehnico - tactică reușind să facă față fără probleme rigorilor Ligii a III-a. Fireasca mișcare a jucătorilor la sfârșit de campionat, în care, în funcție de interese, unii pleacă, alții vin, indică o evidență intenție de a consolida lucrurile reușite și de a încerca mai mult pentru ediția 2009 – 2010. Important este că nucleul care a dus greul în campionatul trecut – și a reușit performanța de a termina pe locul 5 – a rămas, că au fost găsite resursele pentru a păstra fotbaliștii foarte importanți. Excepția Mocanu ține de întoarcerea acasă a împrumutatului de la Dinamo București și a cărui prestație a fost de multe ori de apreciat în campionatul trecut. Venirea în pregătiri a unor jucători ca Andrieș, Gurguiatu, Costantinescu poate consolida un lot care, totuși, nu a avut prea multe puncte slabe. Ionică Serea va avea, însă mai multe posibilități de mișcare în echipă și își va putea permite să încerce mai mult decât în ediția recent încheiată. Dacă la Panciu lucrurile sunt clare iar echipa nu are decât grija pregătirii, la Focșani continuă să fie o stare de incertitudine exprimată cel mai bine de Dan Dumitru, reprezentantul fotbalului în Consiliul Director al CSM 2007 Focșani. Fostul finanțator al echipei caută răspunsuri pe care, în acest moment, se pare că nu are cine să le dea. Să sperăm că dracul nu o fi atât de negru încât Focșaniul să nu mai aibă la nivelul Ligii a III-a o echipă de fotbal pe care, de altfel, a primit-o gratis anul trecut! Nici nou promovata FC Dumitrești nu are un orizont limpede. Cel mai probabil va reveni în Liga a IV-a pentru că nu are nici teren, nici finanțare pentru Liga a III-a. Cu jucătorii s-ar mai descurca, dar nu-i suficient, iar perspective de mai bine nu se întrevăd. De altfel, era previzibil că se va ajunge aici. Regretului că echipa a muncit pentru a obține locul într-o categorie superioară și nu-și poate valorifica munca i se adaugă și acela că județul pierde un loc în Liga a III-a.
Petrică BUTUC