Recurs sentimental
Fotbaliștii
Au fost în luminile rampei. Pe scene mai mici ori mai mari, au fost în luminile rampei. Au fost aplaudați sau numele lor a fost scandat de mii de oameni pe stadioanele din Focșani sau din alte orașe ale României, pe unde i-a purtat viața. Unii au rămas fideli sportului care i-a ajutat să devină bărbați adevărați și continuă ca antrenori, arbitri ori ca oameni din conducerea unor cluburi. Alții au ales alte căi spre împlinire. Vorbesc, vă dați seama, despre fotbaliștii Vrancei.
I-am văzut astă iarnă, în Cupa Fair Play – old boys. Duminică dimineața i-am văzut din nou, alcătuind echipa Stelelor Vrancei. A fost ca o întoarcere într-un trecut frumos, când pe același stadion, dar pe terenul principal, în fața unor tribune pline Serea, Burgă, Dumitriu, Ciobotaru, Petrică Ion, Martiș, Popa – dintre cei care au jucat duminică, dar și Răducan, Bratu, Argeșanu, Purcăreață, Florin Jelea, Avram, Pompiliu Iordache, Mișa Alexandru, Popescu, Antipa, Sima, Galan, Titi Rusu, Cristinel Rusu, Ovidiu Rusu, Paraschiv, Nae Zaiț și încă, mulți alții, încântau prin joc și dăruirea cu care se băteau în tricourile Unirii Focșani. A fost ca o întoarcere în tinerețea suporterilor și a fotbaliștilor ce ne hrăneau iluzia că jucăm și câștigăm sau pierdem odată cu ei. Duminică au jucat din nou. Au făcut-o de plăcere, dar nu au păcălit fotbalul. Au intrat pe teren să joace și au jucat. Au și câștigat. Era în logica lucrurilor să o facă, măcar pentru cantitatea de fotbal pe purtător pe care o dețin. Nu era nici o nenorocire dacă ar fi pierdut. Câștigând, au dat celor care iubesc fotbalul adevărat ocazia să-i vadă jucând din nou. Și să retrăiască, precum un remember sentimental, vremea în care câteva mii de focșăneni așteptau cu bucurie duminica dimineața pentru a vedea jucând fotbal pe Serea, Burgă, Dumitriu, Narcis Răducan, Marius Bratu, Sorin Galan, Titi Rusu, Ion Paraschiv…
Petrică BUTUC