...tocmai atunci se întâmplă ca echipele în care ai încrede să te bucure. Nu prea se întâmplă în România pentru că moralul sportivilor noştri e făcut parcă dintr-un alt aluat. În ultimele două săptămâni am avut parte de 3 exemple din 3 sporturi diferite. A fost întâi handbalul feminin acolo unde Oltchimul nu a fost obişnuită să respire aerul tare al înălţimilor. A urmat apoi deziluzia de la polo, echipa noastră naţională ratând calificarea la Olimpiadă în faţa unor „desculţi”. Finalul thrillerului a fost dat sâmbătă dimineaţă de fotbaliştii CSM-ului. Aflaţi în faţa ocaziei de a „îngropa” efectiv o contracandidată la evitarea retrogradării focşănenii nu au intrat motivaţi şi nu au fost în stare să repete evoluţia bună de la Modelu. Urmăreai jocul şi te întrebai dacă albii sunt cei care jucaseră foarte bine la Modelu.
Jocul rezultatelor din serie ne-a ajutat foarte mult, dar din păcate jocul nostru, adică cel care trebuia să reprezinte principala armă de presiune, nu ne-a ajutat mai deloc. Echipa a intrat cu o mulţumire rezultată în urma ultimei evoluţii şi cu o convingere clară de victorie. De aceea a rezultat poate cea mai urâtă repriză care am văzut-o pe „Milcovul” în ultimii ani. Venisem la stadion, ca şi ceilalţi 800 de suporteri având convingerea că îi vom spulbera pe jucătorii lui Chiţu. Dar din păcate nu a fost aşa. Dacă în tur atacul mergea dar aveam nişte goluri imense în apărare acum am avut o apărare care a funcţionat ceas şi un atac bont. Juniorul Liviu Dumitriu a evoluat impecabil, arătând că Focşaniul are soluţii în materie de generaţie viitoare. Nu am înţeles retragerea pe bancă a lui Roşu, un jucător creativ care ştie cu mingea şi care ieşise în prima repriză din nota mediocră a echipei. M-a încântat pariul Alonso, chilianul arătând că ştie fotbal şi, în lipsa meciurilor de pregătire şi a unei condiţii fizice puse la punct, a arătat că poate fi coordonatorul de care CSM-ul are nevoie. Cam atâtea au fost plusurile CSM-ului în jocul de sâmbătă. Deziluziile au fost multe la număr. Bucătaru e o umbră a jucătorului care de multe ori făcea diferenţa în favoarea propriei echipe, Iurişniţi nu s-a regăsit nici el în noul sistem tactic, Bettiche pare că joacă doar atunci când are chef, iar Curteanu pare că uitat cum este să alergi, să centrezi sau să pasezi mingea. Introdus pentru a revitaliza atacul şi pentru a aduce un plus de incisivitate şi creativitate în jocul echipei, Covaci a părut că joacă doar la impresionarea admiratorilor din tribune. Salturi spectaculoase fără a fi atins de adversar, driblinguri de-a latul terenului, centrări desprinse de pe terenul de rugby şi dorinţă de a executa prost orice lovitură liberă. O umbră a jucătorului care evoluase muncitor şi sârgunincios la Modelu. Despre Mihali, am mai spus-o că e un antrenor muncitor, care imprimă atitudine echipei, dar care trebuie să se călească la nivelul tacticii jocului şi a schimbărilor efectuate. Bila neagră din dreptul tehnicianului vine de la înlocuirea prematură a lui Roşu precum şi de la ţintuirea în înaltul tribunei 1 a lui Konate.
Iar la tribuna oficială poate vreodată vom ajunge să nu mai vedem doar impresii din partea unor aşa-zişi suporetri (se ştiu ei care) veniţi doar pentru a impresiona asistenţa şi oamenii care cu adevărat susţin această echipă. A lua un loc în fotoliu pentru câţiva reprezintă, din păcate, nu un semn de susţinere a echipei fanion ci un prilej de a se da în stambă cu comentarii ironice la adresa echipei. Păcat!

Vlad.vlasceanu@sportuldevrancea.ro