FC Panciu, la ultimul joc!
Va ieși CSM 2007 din pasa neagră ?
FC Panciu se prezintă pentru ultima oară în această ediție de campionat în fața propriilor suporteri. De fapt, cu meciul de vineri, păncenii își încheie evoluția în campionat pentru că nu vor dispuata partida de săptâmâna viitoare, Luceafărul fiind retrasă din competiție. Credem că fotbaliștii pregătiți de Ionică Serea vor face un meci care să-i facă pe susținătorii lor să regrete că se termină campionatul. Laminoriștii din Roman sunt o formație redutabilă, cu bune evoluții în deplasare, însă păncenii au trecut de o manieră remarcabilă probele de foc în retur când, pe teren propriu, au terminat la egalitate cu CSM 2007 Focșani și au bătut pe Oțelul II Galați. O victorie a gazdelor ar încununa o prestație peste așteptări a FC Panciu în primul său sezon în Liga a III-a. Și ar aduce argumente solide pentru posibile intenții de promovare în viitoarea ediție de campionat. CSM 2007 Focșani, formația cea mai pașnică a ultimelor cinci runde, merge la Bacău unde nu va avea vreo șansă pe terenul lui Willy dacă va juca așa cum a făcut-o în ultima vreme. Poate că, totuși, jucătorii pregătiți de Dan Băncilă mai au o urmă de orgoliu sportiv și vor încerca să nu se ducă mai jos decât locul al patrulea. Nu pentru că le-ar fi stabilit cineva un astfel de obiectiv, ci pentru a nu se face de tot de râs după ce au cochetat cu promovarea. Dintre celelalte meciuri ale etapei, atrage atenția derbiul Bacăului, din care Pambacul poate ieși șifonată și obstrucționată în încercarea sa de a ajunge la baraj. De o sincopă a acesteia poate profita Oțelul II a cărei partidă la Pașcani este lipsită de mari dificultăți.
Formațiile vrâncene vor fi arbitrate astfel :
CS Panciu - FC LAMINORUL Roman
A: Ionuț Valentin Iugulescu (Târgoviște)
A1: Ciprian George Iugulescu (Târgoviște)
A2: Gabriel Ion Cătană (Târgoviște)
R: Gabriel Stroe (Moreni)
Obs: Dumitru Bărgăoanu (București)
FC WILLY 2001 Bacău - CSM Focșani
29 mai 2009
A: Mihai Adrian Hîrlab (Brașov)
A1: Ciprian Petre Geambazu (Bușteni)
A2: Emil Petre Pascu (Măgureni)
R: Mihai Alexandru Kiuță (Brașov)
Obs: Viorel Sălceanu (Pașcani)
Jocurile etapei:
FC Panciu - LAMINORUL Roman
CSM Râmnicu Sărat - LUCEAFĂRUL Mihai Eminescu
WILLY Bacău - CSM Focșani
FC Bârlad - FC MUNICIPAL Bacău II
PAMBAC Bacău - CS AEROSTAR Bacău
POLITEHNICA Iasi II – Rapid Suceava
CFR Pașcani - OTELUL Galați II
CETATEA Târgu Neamț - CEAHLĂUL Piatra Neamț II
PETROLUL Berca - RARĂUL Câmpulung Moldovenesc
CLASAMENT
1 CSM Ramnicu-Sarat 32 26 2 4 55-12 80
2 Otelul II Galati 32 22 5 5 90-25 71
3 Pambac Bacau 32 22 5 5 70-29 71
4 CSM Focsani 32 16 9 7 68-34 57
5 FC Panciu 32 16 8 8 47-27 56
6 Aerostar Bacau 31 16 6 9 53-22 54
7 Laminorul Roman 32 15 7 10 39-25 52
8 Petrolul Berca 32 14 7 11 49-32 49
9 CFR Suceava 32 13 8 11 50-29 47
10 Poli II Iasi 32 14 4 14 51-50 46
11 Willy Bacau 32 11 6 15 57-56 39
12 Cetatea Targu-Neamt 31 9 10 12 34-41 37
13 CFR Pascani 32 11 4 17 33-60 37
14 Ceahlaul II 32 9 3 20 42-65 30
15 Raraul Campulung 32 8 6 18 25-106 30
16 FCM Bacau II 31 3 8 20 19-65 17
17 FC Barlad 31 5 2 24 17-66 17
18 CS Luceafarul 30 3 4 23 10-65 13
Petrică Butuc