Înălțarea Domnului
In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste praznicul Inaltarii Domnului. Cea mai veche mentiune despre aceasta sarbatoare o gasim la Eusebiu din Cezareea, in lucrarea -Despre sarbatoarea Pastilor-, compusa in anul 332. In aceasta opera se mentioneaza ca Inaltarea Domnului era sarbatorita in Orient (sec.IV), in a 50-a dupa Pasti, deci, odata cu Rusaliile. Incepand cu secolul al V lea, sarbatoarea Inaltarii lui Hristos s-a despartit de cea a Pogorarii Sfantului Duh (Rusaliile).
In secolul al VI lea, Sfantul Roman Melodul compune Condacul si Icosul sarbatorii, iar imnografii din secolele urmatoare (Sf. Ioan Damaschinul si Sf. Iosif Imnograful) compun canoanele din slujba Inaltarii.
Slujba zilei se caracterizeaza prin legatura cu Invierea si cu Pogorarea Sfantului Duh. Astfel, dupa Evanghelia de la Utrenie, se canta Invierea lui Hristos vazand..., iar Catavasiile sunt irmoasele Canonului de la Pogorarea Sfantului Duh, deoarece sarbatoarea Inaltarii nu are Catavasii proprii. In aceasta zi, crestinii se saluta cu formula -Hristos S-a inaltat-.
In Biserica Ortodoxa Romana, sarbatoarea Inaltarii Domnului este si ziua dedicata pomenirii eroilor neamului. Prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, sarbatoarea Inaltarii Domnului a fost consacrata ca Zi a Eroilor si Sarbatoare Nationala Bisericeasca. Astfel, in toate bisericile, manastirile si catedralele ortodoxe din tara si strainatate se face pomenirea tuturor eroilor romani cazuti de-a lungul veacurilor pe toate campurile de lupta pentru credinta, libertate, dreptate si pentru apararea tarii si intregirea neamului.
Adesea Inaltarea lui Hristos, ca si Invierea lui au fost intelese ca fiind niste lucrari ale Tatalui asupra Fiului Sau. Trebuie sa avem in vedere, ca moartea lui Hristos nu a avut ca tinta satisfacerea onoarei jignite a Tatalui, ci transfigurarea firii omenesti. De aceea atat in Inviere cat si in Inaltarea Sa, Hristos nu este pasiv.
Evanghelistul Luca spune ca Hristos i-a luat pe ucenicii Sai, i-a dus spre Betania si acolo Si-a ridicat mainile, i-a binecuvantat si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer (Luca 24,50-51). Prin aceste cuvinte nu trebuie sa intelegem ca acesta a fost ultimul act al lui Hristos in lume, El nu devine absent in creatie. Inaltarea lui Hristos nu inseamna retragerea din creatie, El continua sa fie prezent si lucrator prin Sfantul Duh.
Temei pentru credinta in Inaltarea lui Hristos avem si in Evanghelia lui Marcu, in versetul 19 din capitolul 16, unde se spune ca Iisus Hristos S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta Tatalui. Astfel, Tatal il iubeste pe Fiul in Sfantul Duh nu doar ca Dumnezeu ci si ca om. Prin acesta trebuie sa intelegem ca toti cei care ne-am unit cu Hristos, devenim partasi la aceasta iubire dumnezeiasca.
Hristos prin Inaltarea Sa, nu arata doar unde trebuie sa ajunga omul, ci se face cale si putere, ca omul sa ajunga la aceasta stare. Asa putem intelege paradoxul: Hristos este inaltat si in drum spre inaltare cu fiecare dintre noi.
In ziua acestui praznic, abunda obiceiurile si practicile magice legate de cultul mortilor. Se credea ca, in drumul catre cer, sufletele mortilor puteau ramane pe pamant, transformandu-se in strigoi ce provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea in ziua de Ispas (Inaltarea Domnului) se practica, si astazi, ritualuri magice de aparare: sunt culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); oamenii si animalele se ating cu ramuri de leustean; se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; femeile si fetele se incing peste brau cu ramuri de leustean; abunda pomenile pentru morti; se impodobesc mormintele cu flori si frunze verzi.
