Promisiune de meci spectaculos la Polivalentă
CSM 2007 Focșani – Universitatea Galați
Formația pregătită de profesorul Lucian Tucan dispută, în ultimele trei etape ale actualei ediții de campionat, partide cu formațiile clasate pe locurile trei, respectiv, unu. Prima dintre întâlniri are loc miercuri, de la ora 17,30, în sala Polivalentă din Focșani. Oaspeții focșănenilor vor fi handbaliștii de la Universitatea Galați, adversarii lor de tradiție. După un început ezitant de campionat, galățenii au revenit spectaculos ajungând în situația de a ataca locul al doilea deținut de CSM 2007 Focșani. Viorel Ciubotaru, Gabi Maftei și colegii lor au suficiente argumente de valoare și orgoliu sportiv pentru a juca la câștig această partidă. Credem că se vor impune, ca o avanpremieră la întâlnirea de la Brașov, cu RomCri, echipa care va merge, din serie, la barajul pentru promovarea în Liga națională. La lucru, în Polivalentă se vor afla formațiile care, după eventuala promovare a brașovenilor, vor rămâne să-și dispute întâietatea în serie în viitoarea ediție de campionat. Sunt, deci, premise pentru un meci spectaculos în care tonul îl vor da, nu avem nici o îndoială, băieții Focșaniului.
Programul complet al etapei:
LPS Piatra Neamț - HC Vaslui
CSM Focșani 2007 - Universitatea Galați
CSS Bacău - SCM Rom Cri Brașov
Univ. II Bucovina Suceava - Politehnica Iași
Clasament
1 SCM RomCri I Brașov 25 18 3 4 761 624 39
2 CSM Focșani 2007 25 15 1 9 661 618 31
3 Universitatea Galați 25 14 0 11 713 656 28
4 Politehnica Iași 25 12 1 12 710 696 25
5 CSS Bacău 25 11 3 11 725 735 25
6 HC Vaslui 25 9 1 15 614 687 19
7 LPS Piatra Neamț 25 8 1 16 627 727 17
8 Bucovina Suceava 25 7 2 16 754 822 16
Petrică BUTUC