Derbiul care ar fi putu fi…

Steaua – Dinamo este, înainte de toate, o confruntare a orgoliilor şefilor celor două cluburi. Cel puţin, în declaraţii. Aşa a fost de la înfiinţarea CCA şi a lui Dinamo, la mijlocul secolului trecut, aşa a rămas până astăzi. Şi aşa va fi până când istoria le va consemna desfiinţarea. De unde provin aceste orgolii? În vechime - până la preluarea de către oamenii potenţi ai schimbării de macaz politic în România - de la apartenenţa centrelor de putere din ţară. Armata şi Miliţia, fiecare ţinând de o zonă a politicului cu influenţă formidabilă asupra a ceea ce era, atunci, România. După 1990, orgoliile ţin de dorinţa îmbogăţiţilor tranziţiei româneşti de a-şi arăta mai mult muşchii crescuţi pe grămezi de bani decât tezaure de minte şi cultură. Orgoliile şefilor au generat orgoliile sportivilor de la fotbal, volei, handbal, rugby, polo, hochei. Nu neapărat printr-un fenomen de mimetism, ci chiar de competiţie asumată, pe principiile sportului. Între care, unul, spune că într-o confruntare, se cuvine să câştige cel mai bun. Iar sportivii încercau să demonstreze că sunt cei mai buni. Despre orgoliile microbiştilor curaţi în intenţii, numai de bine. Ei chiar credeau – şi cred – în frumuseţea sportului şi în puterea tămăduitoare pentru suflet a unei victorii a favoriţilor. Cât despre galerii – mai nou, numele generic al susţinătorilor de extremă – nimic, pentru că nu merită efortul. Derbiul clasic Steaua – Dinamo a fost şi este la fotbal. În fiecare an, de două ori, lumea fotbalului din România este cuprinsă de febra unor întâlniri sportive, agrementate cu spectacole mediatice, de multe ori, de prost gust, care, de regulă transformă jocul dintre cele două formaţii într-un spectacol epocal, unic în lume. Ipotetic, aşa ar fi dacă toţi actorii distribuiţi în piesă ar juca la nivelul maxim al posibilităţilor pe care le au. Aceasta ar fi derbiul adevărat. Acela care ar putea fi dacă fotbaliştii ar onora ideea de spectacol, dacă stăpânii echipelor nu ar face din orgolii forme de terfelire a adversarului, dacă media nu ar interveni interesată să înjure ori să aplaude pe criterii de multe ori obscure, dacă galeriile ar afla calea spre confruntare civilizată. Vineri, în seara lui 8 mai, nu a fost aproape nimic din toate acestea. Pe gazon, o distribuţie aflată în formă aproximativă a jucat după o partitură lipsită de savoare, de spectaculos. Scenariştii şi regizorii şi-au propus să îngheţe adversarii, îngheţând fotbalul. Calcului la rece arată că Dinamo a câştigat pentru că a obţinut ce şi-a propus. Stăpânii echipelor s-au copiat când ar fi putut să se reinventeze în bine, măcar unii, care au trecut pe la recluziune. Galeriile au evitat înfruntarea directă, pentru că raportul de forţe a fost disproporţionat. Acesta a fost adevăratul câştig al unui derbi care ar fi putut fi. Dar nu a fost!

Petrică BUTUC       

 sursa foto:  www.dinamovisti.ro