Este un coleg, un prieten, un exemplu pentru meseria de profesor de educaţie fizică şi sport. Este unul dintre profesorii care şi-au clădit deja un loc în galeria profesorilor de educaţie fizică din judeţul Vrancea. Am avut ocazia să-l am coleg la Colegiul Unirea o perioadă de timp, suficient pentru a-mi da seama că este omul potrivit pe meseria potrivită. Cred că dacă ar fi rămas la Unirea de atunci, în acest moment era o catedră de invidiat în toată ţara. Un profesionist, un truditor la altarul sportului şcolar, un bun coleg, un profesor care an de an aduce premii pentru sportul şcolar vrâncean la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar.

S-a născut pe 7 iulie 1974, în comuna Urecheşti, judeţul Vrancea. Părinţii săi, Violeta şi Ştefan i-au dăruit şi o soră. Clasele I – IV le-a făcut la şcoala nr.5, având-o ca învăţătoare pe doamna Tinca Sava. Clasele V – VIII le-a făcut tot la şcoala nr. 5, dirigintă fiind Maria Balancă şi profesor de educaţie fizică şi sport, Dan Grigoraş. Liceul la terminat la nr. 1, avându-l ca diriginte şi profesor de educaţie fizică şi sport pe Bunea Datcu. A absolvit Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, cu specializarea atletism.

În prezent este unul dintre cei mai apreciaţi profesori ai Colegiului Economic din Focşani şi unul dintre cei mai emblematici profesori de educaţie fizică şi sport ai judeţului Vrancea, în acelaşi timp şi instructor de fitness şi body-building şi membru al Academiei Olimpice Judeţene.

Dacă s-ar face transferuri în acest domeniu şi dacă aş fi un impresar de profesori de educaţie fizică şi sport, 100% l-aş fi transferat pe Florin Eufrosie în echipa mea!

În exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, Florin Eufrosie a avut amabilitatea să ne acorde acest interviu.

Ce-ţi aduci aminte din perioada copilăriei, locuri de joacă, jocuri, jucării, sporturi?

Amintirile copilăriei sunt foarte vii, de parcă ar fi fost ieri. Îmi amintesc cu plăcere de puzderia de copii în compania cărora mă jucam pe terenul de la „Casa Pionierului”, de numeroasele ore de fotbal, de perechile de încălţări care se deteriorau rapid din cauza aceasta, de umbra celor doi stejari seculari din curte, sub protecţia cărora ne găseam plăcerea în „miuţe” şi „voleuri”. Cele mai pregnante amintiri sunt însă acelea de la primele antrenamente de la Stadionul „23 August”, sub îndrumarea profesorului Gheorghe Alexandrescu, pe atunci aflat la început de drum.

În şcoala primară, sportul era obiect cu „importanţă”?

Nu ştiu dacă putem generaliza, însă la acea vreme se făcea totuşi educaţie fizică şi la nivelul şcolii primare. Sub îndrumarea învăţătoarei mele, un dascăl cu mult har, care era şi un model de comportament, am învătat primele jocuri de mişcare, am prins gustul primelor victorii la întrecerile cu ceilalţi colegi de clasă.

Dragostea pentru sport este o moştenire de familie?

Sunt primul din familie care a păşit pe acest drum, dar dintotdeauna membrii familiei mele au avut o concepţie sănătoasă despre binefacerile mişcării, despre importanţa practicării sportului pentru o dezvoltare psiho-fizică mai bună şi pentru o integrare armonioasă în planul social.

Părinţii te-au susţinut, încurajat pentru sport?

Încă de la început părinţii mei au ţinut legătura cu antrenorii, m-au susţinut, au avut încredere şi m-au încurajat, nici măcar o dată nu mi-au interzis să merg la antrenament sau la vreo competiţie. Mai mult, observând că pentru mine practicarea atletismului a devenit o pasiune au fost de fiecare dată alături de mine. S-au bucurat ori de câte ori numele meu apărea în presă, anunţând noi performanţe şi realizări pe care fiul lor le reuşise pe plan sportiv. Chiar ţin minte că la un moment dat, li se făcuse atât de tare dor de mine, când eram într-un cantonament, încât mi-au făcut o surpriză şi la întoarcere am constatat că una dintre cele mai valoroase diplome ale mele era înrămată foarte frumos şi pusă la loc de cinste.

În gimnaziu orele de educaţie fizică te-au marcat şi de ce?

Eu am făcut sport de performanţă încă din clasele primare. În clasa a treia am început să ma antrenez cu multă conştiinciozitate, să mă pregătesc pentru concursurile care aveau loc la acea categorie de vârstă. Orele de educaţie fizică din gimnaziu, cât şi din liceu, erau pentru mine prilej de bucurie, mă simţeam, cum se spune, ca peştele în apă. Practic, îmi plăceau mai toate jocurile sportive, absolut tot ce se făcea la orele de sport era o provocare nouă pentru mine şi căutam să mă descurc cât mai bine, deoarece toată viaţa am fost un perfecţionist.

Care sunt campionatele şcolare la care ai participat?

Participam la campionatele şcolare de atletism organizate la sala de la Sud, la crosuri, apoi la vârsta junioratului am participat şi la Campionatele Naţionale Şcolare, unde am obţinut locuri pe podium şi chiar medalia de aur la 100 de metri plat. Mi-ar fi plăcut să particip şi la alte competiţii, la alte discipline sportive, dar eram atât de dedicat atletismului, încât majoritatea timpului îl foloseam pentru a mă antrena.

Care a fost traiectoria sporturilor practicate până la atletism?

Aşa cum am spus deja, încă din clasa a treia am început să practic atletismul, acest sport şi-a pus amprenta asupra întregii mele vieţi, practic a fost (şi mai este) marea pasiune a vieţii mele. Mi-au plăcut întotdeauna sporturile de echipă, le-am practicat cu plăcere atunci când am avut ocazia, dar mi-a plăcut atletismul pentru că aici, mai mult decât în oricare alt sport, eşti într-o permanentă întrecere cu tine însuţi, nimeni şi nimic nu poate să stea în calea performanţelor tale, în afară de tine.

Anii de liceu din punct de vedere sportiv cum i-ai povesti?

Anii de liceu au fost, din punct de vedere sportiv, cei mai prolifici ani. Pe măsură ce creşti, maturitatea şi experienţa îşi spun cuvântul. În toţi anii în care am practicat atletismul, nu ţin minte să fi lipsit la vreun antrenament. Mă antrenam cu asiduitate, cu o rigurozitate şi o seriozitate pe care aş vrea acum s-o pot transpune în fapt cu actualii mei elevi. Dar situaţiile şi condiţiile sunt acum altele. Antrenamentele şi ambiţia de a reuşi m-au adus destul de repede în frunte,acolo unde oricine îşi doreşte să fie.

De ce ai ales atletismul?

Atletismul este de fapt, regele sporturilor şi spun asta cu riscul de a supăra pe mulţi, sau, dacă fotbalul este considerat sportul rege, deoarece are atât de mulţi iubitori (printre care mă număr şi eu), atunci atletismul ar trebui să fie împăratul! Argumentul principal este acela că a şti să alergi este esenţial pentru a putea practica aproape orice sport. În plus, este bine ştiut faptul că în copilărie, pentru a te dezvolta armonios, pentru a avea un corp sănătos şi puternic, este cel mai indicat să practici atletismul şi nataţia.

Primul antrenament, antrenor, primii colegi de antrenament?

Primul antrenor, domnul profesor Alexandrescu, m-a cooptat la antrenamente în urma unei selecţii organizate la stadionul „23 August”. Ţin şi acum minte că aveam înălţimea 1.23 metri. Mai târziu, am trecut să lucrez cu doamna profesor Costantin Ioana, apoi domnul profesor Chiciorea Victor, iar spre sfârşitul liceului cu domnul profesor Răcoreanu Viorel.

Ce probe ai făcut?

În primii ani, la categoria copii, am participat în competiţii la probe combinate, tetratlon, pentatlon. Apoi, la vârsta junioratului, am trecut la probele săritura în lungime, alergare de viteză (50, 60 metri, 80, 100, 200, şi chiar 400 metri).

Care sunt performanţele carierei?

Am obţinut patru titluri de campion naţional la juniori şi tineret, titluri de vicecampion naţional la seniori, medalia de argint la Campionatele Internaţionale ale României la seniori, mai multe grand-prix-uri câştigate şi încă multe alte medalii de argint şi de bronz la Campionatele Naţionale de juniori şi tineret ale României. Am fost şi în lotul naţional de juniori, am participat la mai multe concursuri internaţionale, unde m-am clasat pe locuri fruntaşe.

Dacă ar fi să o iei de la început, ai alege tot atletismul? De ce?

Aş alege atletismul, pentru că dezvoltarea somatică şi forma fizică la care am ajuns în urma practicării acestui sport mi-au permis să abordez orice alt sport cu rezultate mai mult decât muţumitoare. În plus, acest sport m-a ajutat să-mi dezvolt autocontrolul, puterea de concentrare în momentele cheie, spiritul de competiţie, voinţa.

Cum ai caracteriza facultatea de educaţie fizică pe care ai absolvit-o?

Facultatea de educaţie fizică la care am avut onoarea de a mă forma ca profesor este una dintre cele mai vechi facultăţi de profil din ţară. Profesorii de acolo mi-au insuflat dragostea pentru sport, m-au făcut să înţeleg că practicând această meserie nobilă, profesorul de educaţie fizică are de îndeplinit de fapt o misiune grea, dar frumoasă, acea de a educa oamenii, de a-i face să înţeleagă că sportul, mişcarea, trebuie să facă parte integrantă din viaţa oricărui om. În plus, profesorii din Constanţa mi-au insuflat dorinţa de a-i învăţa pe elevii mei cât de mult înseamnă să îţi conduci viaţa acţionând în spiritul fair-play-ului, al altruismului, să poţi să-ţi desfăşori activitatea ca parte integrantă a unei echipe, până la victoria finală, în nu contează ce domeniu.

Au fost profesori care te-au captivat în facultate?

Bineînţeles că au fost! Cu toţii suntem mai mult sau mai puţin influenţaţi de profesorii prin mâna cărora trecem pe parcursul vieţii. Am luat de la fiecare câte ceva, cu toţii suntem oameni, cu bune şi rele şi de aceea am urmărit să învăţ de la profesori ceea ce era de învăţat. Un personaj interesant, doctorul Gheorghe Dumitru - profesorul de fiziologie, mi-a rămas în amintire ca un profesor exigent, dar în urma căruia am rămas cu nişte cunoştinţe pe care nu le voi uita o viaţă. În acelaşi timp nu pot să nu amintesc de domnul profesor Albu Victor, un om care la 70 de ani era de o vivacitate de invidiat, avea o agerime mentală şi o prospeţime fizică pe care nici măcar mulţi dintre studenţi nu reuşeau s-o aibă, în ciuda tinereţii lor.

Munca de la catedră cum a început şi când a început „epoca de titular” la Economic?

Am avut privilegiul de a începe munca la catedră, în anul 1997, la cele două colegii de frunte, „Unirea” şi „Cuza”, având câte o jumătate de catedră la fiecare. În anul următor am trecut la Liceul Nr. 2, iar în 1999-2000 m-am întors la „Unirea”. Sunt profesor titular la Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” din toamna anului 2000.

Cum ai caracteriza perioada când ai fost profesor la CN Unirea?

A fost o perioadă de acumulare de experienţă ca profesor, o perioadă în care am avut şansa de a lucra cu oameni foarte bine pregătiţi şi dedicaţi trup şi suflet meseriei pe care o au: Paizan Viorel, Rusan Maria, Grosu Carmen. Îmi amintesc cu mare plăcere de acea perioadă şi am rămas peste timp foarte ataşat sufleteşte de profesorii „de limba gimnastică”, de Colegiul „Unirea”.

Catedra de educaţie fizică şi sport de la Economic este o catedră puternică!

Suntem trei profesori la Colegiul Economic. Există o atmosferă de colaborare foarte bună, atât cu domnul profesor Radu Bulancea, şeful catedrei, cât şi cu domnul Cătălin Pîrlea. De la un an la altul, zestrea sportivă a colegiului se îmbogăţeşte, atât din punct de vedere al dotării materiale cât şi din punct de vedere al trofeeelor şi premiilor obţinute la competiţiile sportive şcolare. Faptul că la Colegiul Economic există o preocupare foarte intensă de a obţine rezultate frumoase în activitatea sportivă este demonstrat şi de clasamentul general al anului trecut şcolar, alcătuit pe baza rezultatelor la competiţiile sportive şcolare, în care Economicul a ocupat locul trei.

Ai un spirit dezvoltat al competiţiei! An de an aduci premii importante pentru sportul şcolar vrâncean!

Am rămas cu acest spirit competiţional de pe vremea când eram sportiv de performanţă. Unul dintre principiile după care imi ghidez elevii este acela că dacă tot te apuci de un lucru, măcar să-l faci atât cât poţi tu de bine, astfel încât, la sfârşit, să nu rămâi cu păreri de rău în privinţa lucrurilor pe care-ţi stătea în putere să le faci dar pe care nu le-ai pus în practică. Am avut câteva realizări frumoase în competiţiile şcolare. Anul acesta s-au împlinit nu mai puţin de şapte ani de când echipa feminină de volei a Colegiului Economic a urcat pentru prima dată pe piedestalul campionilor acestui judeţ şi de atunci, nu prea a mai vrut sa coboare. Facem tot posibilul să ne menţinem în frunte, dar suntem conştienţi că aşa e în sport, sunt suişuri şi coborâşuri. Aşa cum se spune, „ce nu te doboară, te face mai puternic” şi de aceea ştiu sigur că niciodată o înfrângere nu mă va face să dau înapoi, ci dimotrivă, mă va ambiţiona să merg cu şi mai multă hotărâre mai departe, până acolo unde mi-am propus.

Cum i-ai caracteriza pe elevii Colegiului Economic?

Nu vreau sa fiu subiectiv, pentru că sunt elevii mei. E bine totuşi să se ştie că din punctul meu de vedere elevii de la Colegiul Economic sunt ideali. Sunt elevi cu o inteligenţă peste medie, dar mai ales cu un bun simţ si o capacitate de autodisciplinare de invidiat. Tocmai din această cauză am şi reuşit să încheg de fiecare dată echipe care să ne conducă la succes.

Ai fost finalist la prima ediţie a „Cupei Profesorilor de Educaţie Fizică şi Sport!”

M-a bucurat participarea la „Cupa Profesorilor de Educaţie – Fizică şi Sport ”! A fost o experienţă inedită, plăcută, şi faptul că am pierdut la limită în faţa celui care a fost cu ideea organizării acestei competiţii complexe – profesorul Viorel Paizan, nu a fost decât un motiv de a mai demonstra o dată că mă ghidez după un principiu olimpic şi sănătos de viaţ㠖 „ai câştigat, continuă, ai pierdut, continuă”, aşa că, la prima ocazie, îmi voi lua revanşa.

În paralel cu catedra, conduci şi o activitate de instructor de fitness!

Aşa este, lucrez la baza sportivă a firmei „Dagemar”, ca instructor de fitness. Sunt o persoană activă, îmi place să mă perfecţionez în domeniul meu şi am considerat că a avea o experienţă ca instructor la o sală de fitness poate să mă ajute să acumulez noi cunoştinţe şi în acelaşi timp în acest fel pot să ajut multe persoane să-şi schimbe viaţa în bine.

Care sunt principiile de bază pentru tine ca instructor, pe care încerci să le transmiţi celor cu care lucrezi la sală?

În lucrul cu oamenii la sală urmăresc să le insuflu acestora curajul de a se depăşi pe ei înşişi, de a avea voinţă, de a înţelege că întotdeauna depinde numai şi numai de noi să devenim mai sănătoşi, mai mulţumiţi de aspectul nostru corporal. În orice domeniu, autodisciplina, răbdarea şi perseverenţa pot face minuni. Ceea ce încerc cel mai des să le transmit oamenilor este faptul că mişcarea trebuie să fie întotdeauna o parte integrantă şi nelipsită a vieţii noastre. Toţi dorim să ne menţinem tineri, sănătoşi, viguroşi. Paradoxul însă este că nu înţelegem că un mod de viaţă sănătos, coroborat cu o alimentaţie naturală, trebuie în mod obligatoriu să includă şi o formă de mişcare.

Eşti unul dintre profesorii- antrenori care „mănânc㔠voleiul pe pâine! De ce ai ales voleiul?

Nu ştiu dacă am ales voleiul sau el m-a ales pe mine! Totul a plecat de la o conjunctură: ajuns profesor la Colegiul Economic, singura disciplină sportivă la care nu existau echipe era voleiul. Deşi nu practicasem volei în copilărie, plăcerea de a juca acest minunat joc sportiv am gustat-o în timpul facultăţii, unde am avut ocazia de a juca volei cu jucători şi jucătoare de divizia A. Ce a fost mai greu la început, odată ajuns la Economic, a fost faptul că nu exista sală si nici nu erau condiţii de practicare a acestui sport. Dar am trecut peste acest handicap şi iată-ne la al şaptelea an de hegemonie la nivel judeţean cu echipa feminină, iar cu echipa masculină suntem de asemenea printre cei mai buni din judeţ. Între timp voleiul a devenit pentru mine o adevărată pasiune, o provocare permanentă către noi şi noi performanţe.

Ca sportiv ai avut un idol?

Da, l-am admirat atât pentru performanţele sportive, cât şi pentru longevitatea de care a dat dovadă ca sportiv, dar mai ales pentru stilul graţios şi eficient pe care-l avea şi de ce nu, pentru modestia sa, pe atletul american Carl Lewis, multiplu campion mondial şi olimpic la 100 metri plat şi la săritura în lungime.

Ca profesor-antrenor ai avut, de asemenea un model?

Nu pot numi o singură persoană pe care am avut-o ca model. Ca debutant ai nevoie în fiecare zi de sfaturi, dar şi când ai experienţă este bine să existe persoane cărora să le ceri părerea avizată din punct de vedere profesional. Unul dintre primii mei mentori a fost regretatul profesor Oprea Panaite, de la Colegiul „Al. I. Cuza”. Tot printre cei care m-au iniţiat, de această dată în tainele meseriei de antrenor de fitness, au fost regretatul Florin Mincă, precum şi soţia sa, actualul inspector de educaţie - fizic㠖 Vica Mincă. Foarte multe am avut de învăţat de la Colegii de la „Unirea”, faţă de care mă leagă o prietenie sinceră, de la fostul inspector de educaţie fizică, domnul profesor Moraru, de la domnul profesor Gheorghe Dumitrescu. Cea mai lungă şi mai apropiată colaborare o am cu domnul profesor Radu Bulancea, actualul meu şef de catedră. Mulţi sunt cei care ar trebui amintiţi aici şi care au stat la baza formării mele ca profesor. Important este, în opinia mea, să ai umilinţa de a recunoaşte că cineva poate să aibă o experienţă mai mare decât tine şi să fii dispus să doreşti ca în fiecare zi să fii mai bun.

Îţi doreşti să obţii rezultate la ONSS cu elevii tăi şi la atletism?

Bineînţeles că mi-aş dori acest lucru! Marea problemă însă este aceea că, din păcate, atletismul, mai ales la nivel de liceu, se reduce la existenţa unui cros în fiecare an. Consider că dacă s-ar acorda mai multă importanţă acestui sport, la toate nivelele, gradul de sănătate şi forma din punct de vedere sportiv al populaţiei şcolare ar creşte enorm din punct de vedere calitativ.

Cum vezi şi cum comentezi viitorul educaţiei fizice cu trei ore de educaţie fizică?

Aştept cu nerăbdare să se petreacă acest lucru, în primul rând pentru că s–ar ajunge în sfârşit la o situaţie normală. Nu este firesc ca elevii claselor a 8-a, a 11-a şi a 12-a să aibă o singură oră pe săptămână, în condiţiile în care toate studiile şi rapoartele referitoare la gradul de sănătate al populaţiei şcolare, la potenţialul biomotric al tinerilor, relevă date îngrijorătoare. De la an la an se constată o înrăutăţire a situaţiei şi nu înţeleg de ce nu se urgentează rezolvarea ei! Chiar nu ne pasă de sănătatea propriilor noştri copii? Chiar vrem să ajungem să constatăm că din ce în ce mai mulţi oameni sunt obezi, că din ce în ce mai mulţi copii au probleme de statică a coloanei vertebrale, de locomoţie, că din ce în ce mai mulţi oameni sunt complexaţi de aspectul lor corporal? Într-un sistem educaţional care ar conţine trei ore de educaţie – fizică pe săptămână, toate aceste lucruri s-ar rezolva de la sine.

E un fenomen paradoxal! Până acum posturile din oraşe erau cele mai căutate! Se pare că mediul rural va fi din ce în ce mai căutat!

Deocamdată tot oraşul e mai căutat. Dacă se vor crea condiţii, dacă vor exista avantaje pentru cei care vor preda la ţară, atunci eu m-aş bucura foarte mult dacă şi posturile de la ţară ar fi ocupate de profesori calificaţi şi bine pregătiţi, deoarece se constată o scădere evidentă a potenţialulului biomotric la nivelul populaţiei şcolare din mediul rural, şi asta tocmai din cauza lipsei de cadre didactice calificate. Această situaţie se constată nu numai la educaţie fizică ci şi la celelalte discipline.

Despre ONSS, singura competiţie oficială a sportului şcolar, ce părere ai? În fiecare an se schimbă, se mai revine, ba cu legitimaţi, ba cu nelegitimaţi, urbanul amestecat cu ruralul, etc….!

Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar este o competiţie la care participă zeci de mii de elevi şi care are o importanţă capitală pentru sistemul de învăţământ românesc. Odată cu sistemul de învăţământ şi O.N.S.Ş a suferit de la an la an tot felul de schimbări, fapt care a avut mai mult darul de a bulversa şi contraria profesorii şi elevii participanţi. Consider că şi în această privinţă, aşa cum se intenţionează în prezent la nivelul întegului sistem de învăţământ, trebuie să se pună la cale o strategie cu obiective pe termen lung, strategie care să fie respectatată de toţi factorii de decizie care vor exista de-a lungul timpului, astfel încât să nu mai fim puşi în situaţia de a constata că regulile se schimbă radical de la un an la altul şi să ne punem întrebarea dacă cei care au făcut aceste reguli s-au gândit într-adevar la binele tuturor sau au urmărit doar să satisfacă nişte interese de moment ale unora sau altora.

Sunt lucruri pe care Florin Eufrosie nu le-a realizat până acum şi carte şi-ar fi dorit foarte mult să le realizeze, atât ca sportiv cât şi ca profesor-antrenor?

De ce să nu recunosc, în ceea ce priveşte planul profesional mă simt destul de împlinit. În general, am reuşit să-mi ating obiectivele iar relaţia cu ceilalţi factori educaţionali: elevi – părinţi – alţi profesori mă îndreptăţeşte să mă declar mulţumit. Un lucru mi-aş dori pentru un viitor, sper eu, cât mai apropiat: o participare la finala pe ţară cu echipa de volei băieţi, obiectiv pe lângă care am trecut milimetric de câteva ori. Acesta e un lucru cu atât mai important pentru mine cu cât ar fi prima participare de acest gen, deoarece deocamdată în judeţ nu există o tradiţie de practicare a acestui sport la băieţi.

Care sunt planurile de viitor ale lui Florin Eufrosie?

Într-adevăr, am un spirit al competiţiei foarte dezvoltat, mai ales pentru că, iată, sunt într-o perpetuă competiţie cu mine însumi. Pentru viitor doresc să mă perfecţionez, să fiu şi mai bun în ceea ce fac, să reuşesc să-mi îndeplinesc menirea pentru care am îmbrăţişat această carieră: aceea de a aduce cât mai mulţi oameni mai aproape de fenomenul sportiv, de o viaţă sănătoasă, echilibrată.

Ca o părere personală, structura actuală a lecţiei de educaţie fizică şi sport mai corespunde cerinţelor şi doleanţelor elevilor şi nu numai?

Aş putea aduce multe argumente pro şi contra. Au fost şi vor mai fi dezbateri pe această temă. Consider că în momentul în care se vor acorda mai multe ore de educaţie – fizică, structura generală se va putea menţine, însă cu siguranţă este nevoie şi de câteva ore teoretice, care să ne ajute să facem o educaţie atât de necesară tinerilor din ziua de azi atât în privinţa necesităţii practicării formelor de mişcare, cât şi în ceea ce priveşte regulile de comportament în natură, importanţa comportamentului într-un spirit de fair-play, regulile de igienă corporală, etc. În plus, apropo de igienă, ar trebui să se facă mult mai multe lucruri atât în ceea ce priveşte asigurarea unor condiţii pentru ca elevii să poată efectua un duş după efortul fizic, dar pentru aceasta ar trebui gândit şi modul în care să se poată aloca timpul minim necesar.

Ce-şi propune Florin Eufrosie alături de colegii săi cu Asociaţia Sportivă a Colegiului Economic?

Ca orice asociaţie sportivă, Asociaţia Sportiv㠄Olimpia” a Colegiului Economic îşi propune aducerea unui număr cât mai mare de elevi către mişcare, obţinerea unor rezultate din ce în ce mai bune în competiţiile şcolare, îmbunătăţirea bazei materiale.

Ce părere ai despre primul şi singurul ziar 100% de sport din judeţul Vrancea, Sportul de Vrancea, care acum se poate citi şi on-line pe www.sportuldevrancea.ro !

Este o iniţiativă pe care o felicit, felicit întregul colectiv redacţional, faceţi o muncă foarte bună, în care dovediţi că puneţi suflet şi că sunteţi dăruiţi meseriei pe care o faceţi. Vă doresc să fiţi cât mai inspiraţi în efortul dumneavoastră de a aduce sportul în casa fiecărui vrâncean. Oamenii au nevoie de sport, sportul există prin oamenii care îl practică sau prin cei care îi răspândesc mesajul de pace, de sănătate, de fair-play. Faceţi o muncă nobilă, demnă de admirat! Succes în continuare şi la mai mulţi cititori!

Un mesaj tuturor cititorilor vrânceni şi nu numai, din întreaga lume, pentru Sportul de Vrancea!

Ca un alt omagiu adus ziariştilor sportivi, îndemn toţi cititorii să se ghideze după acest citat celebru: „Întodeauna citesc întâi pagina sportivă. Pagina sportivă arată realizările oamenilor, în schimb prima pagină nu arată decât eşecurile oamenilor”. ~Earl Warren

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro