Maricela Grădișteanu, Mirela Ploscaru și Simona Boboc sunt vicecampioane naționale
Cele trei vicecampioane sunt sportive la CSM 2007 LPS Focșani
Eliza Rențea de la CS Unirea a obținut medalia de bronz!
Campionatul național de judo, U 20 al cărui turneu final a avut loc la Oradea în zilele de 3-5 aprilie, s-a încheiat cu un succes remarcabil al sportivilor de la CSM 2007 LPS Focșani care se întorc acasă cu trei medalii de argint pentru locul 2 pe care s-au clasat Mirela Grădișteanu, la 44 kg., Mirela Ploscaru, la 70 kg. și Simona Boboc, la 78 kg.. Cele trei performere sunt elevele profesorului Stănică Grosu și colegilor săi de la LPS Focșani. De la același club, Bogdan Badiu, la 100 kg. s-a clasat pe locul 5. De remarcat că acesta este are vârsta pentru U 17, situație în care reușita sa este și mai de apreciat. De altfel, toți sportivii vrânceni clasați pe primele șapte locuri au vârsta sub nivelul U 20. De la CS Unirea, la 78 kg., Eliza Rențea a ocupat locul trei și a primit medalia de bronz, iar Simona Zanfir a terminat pe locul cinci la 44 kg. Turneul final de la Arad a reconfirmat Focșaniul drept un centru de referință pentru judoul juvenil din România, ca și calitatea muncii tehnicienilor vrânceni în acest sport.
Petrică BUTUC