CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

1 aprilie Sf. Maria Egipteanca

Această cuvioasă a trăit între anii 355-431, într-o epocă de înflorire a monahismului. Despre sf. Maria Egipteanca se ştie că a văzut lumina zilei în oraşul Alexandria din Egipt, unde era o mare curtezană. Se spune că auzind despre istoria sf. Cruci ea a hotărît să meargă la Ierusalim, avînd credinţa că atingînduse de lemnul făcător de minuni Dumnezeu îi va schimba viaţa. Sf. Maria, alături de alte femei ce înainte au fost desfrînate apoi s-au pocăit (Maria Magdalena, Thais), constituie un exemplu pentru puterea iertării. A trăit peste 40 de ani în pustiul Iordaniei, după care s-a întors la Locurile Sfinte. Sf. Maria s-a întîlnit la Ierusalim cu marele duhovnic Zosima care a îndrumat-o pe calea rugăciunii. Se spune că el a fost martor atunci cînd stătea ea la rugăciune, şi ridicîndu-şi puţin ochii de la pămînt, a văzut-o înălţată de la pămînt ca de un cot, stînd în văzduh şi rugîndu-se. Cuviosul Zosima a fost cuprins de mare frică şi s-a aruncat la pămînt, zicînd numai: "Doamne miluieşte!" Apoi, întorcîndu-se ea, l-a ridicat pe bătrîn şi i-a zis: "Pentru ce, părinte Zosima, te tulbura gîndurile ca de o nălucire? Te rog cu adevărat, fericite părinte, să fii încredinţat că sunt o femeie păcătoasă şi pămînt, praf şi cenuţă, trup cu totul, negîndind nimic duhovnicesc. Mă ruşinez, părinte, dar iarta-mă; mi-e ruşine să-ţi spun lucrurile mele; dar, deoarece ai văzut trupul meu, îţi voi destăinui ţie şi lucrurile mele, ca să cunoşti de cîtă ruşine şi mustrare este plin sufletul meu. Căci nu pentru vreo laudă, precum ai zis singur, îţi voi spune cele despre mine. Şi pentru ce mă voi lăuda, fiind vas ales al diavolului? Că de voi începe povestirea mea vei fugi de mine, precum fuge cineva de un şarpe, nesuferind să auzi cu urechile lucrurile cele necuviincioase ale mele, pe care le-am facut eu, nevrednica. Deci îţi voi spune, neascunzînd nimic, dar te rog mai întîi să nu încetezi a te ruga pentru mine, ca sa aflu mila în ziua judecţăii". Există în calendarul ortodox o zi specială de pomenire închinată cuvioasei maici Maria Egipteanca, a cincea duminică din Postul Mare.

2 aprilie Cuviosul Tit, făcătorul de minuni

Tradiţia ne mărturiseşte că Tit, iubindu-l pe Hristos din tinereţe, şi lepădându-se de lume, a mers la o mînăstire de obşte. Acolo s-a supus pe sine smereniei şi ascultării. Era renumit printre monahi ca un om plin de blîndeţe, dragoste şi milosîrdie ca nimeni altul; şi s-a păzit curat şi la trup şi la suflet din copilărie, ca un înger al lui Dumnezeu. Drept aceea Dumnezeu l-a învrednicit cu facerea de minuni. Tot astăzi sunt pomeniţi sfinţii mucenici Amfian şi Edesie. Aceştia au fost fraţi, născuţi dintr-un tată păgîn, iar patria lor a fost cetatea Patara din provincia Lichiei. De acolo au fost trimişi de părinţii lor la Virit (azi-Beirut), pentru învăţătură, unde cu cinste, cu blîndeţe şi cu toată înţelepciunea petreceau zilele lor spre mirarea tuturor, pentru viaţa lor cea fără de prihană. Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru că a răsărit în inimile lor lumina cunoştinţei adevărului, au lepădat rătăcirea închinătorilor de idoli şi au ales calea cunoaşterii credinţei creştine. Apoi, doreau ca mai desăvîrşit să ştie cele despre Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, şi să se boteze creştini. Se spune că au mers în Cezareea Palestinei, unde l-au întîlnit pe sf. Pamfil, ce slujea într-o biserică din oraş. Ei s-au încredinţat lui spre învăţătură duhovnicescă şi deprinzînd toate creştineştile taine, s-au luminat cu sf. Botez şi vieţuiau împreună cu dascălul lor Pamfil, spre lauda lui Dumnezeu. Apoi se îndeletniceau cu citirea cărţilor şi în legea Domnului învăţau ziua şi noaptea.

În timpul împăratului Maximian Galeriu cei doi fraţi au fost arestaţi şi  torturaţi pentru credinţa lor. Ei au fost duşi apoi în Alexandria, cetatea Egiptului, spre a fi judecaţi de guvernatorul Ieroclei. Acesta i-a condamnat la moarte şi au fost decapitaţi.

3 aprilie Cuviosul Nichita Mărturisitorul

Cuviosul Nichita Mărturisitorul, egumenul mînăstirii Midichia, s-a născut în Cezareea Bitiniei, Asia Mică, din părinţi dreptcredincioşi. Tatăl lui, Filaret, a îmbrăcat haina monahală după ce soţia sa a murit la naşterea copilului. Sf. Nichita a fost crescut de bunica sa de la care a deprins o bună educaţie în spiritul învăţăturilor creştine. După ce a crescut şi a învăţat carte a ales calea Bisereicii şi slujirea lui Dumnezeu. Mai întîi s-a îndeletnicit cu citirea dumnezeieştilor cărţi de slujbă. După aceea, s-a dus la un sihastru vestit, Ştefan, de la care, după ce a luat povăţuire, a fost trimis la mînăstirea Midichiei. Iar fericitul Nichita atît de mult a sporit cu pustniceştile nevoinţe, cu smerenia, cu ascultarea şi cu toate lucrurile cele bune, încît pe toţi monahii cei ce erau acolo i-a depăşit duhovniceşte. După 7 ani a primit rînduiala preoţească, fiind sfinţit de Tarasie, patriarhul Constantinopolului.

Despre cuviosul Nichita se cunosc numeroase minuni pe care le-a săvîrşit în decursul vieţii. Mai mult a avut de pătimit pentru credinţa sa în timpul împaratului Leon Armeanul, cel potrivnic lui Dumnezeu şi sfintelor sale icoane. După ani grei de temniţă el a fost eliberat de noul conducător al Bizanţului, Mihail din Amoreea, ce se chema "Travlos" sau "Valvos". Cuviosul părinte Nichita s-a întors la mînăstirea Midichia, pe care a orînduit-o cum se cuvine, după canoanele Sfinţilor Părinţi. Apoi a dorit să petreacă restul vieţii în linişte şi s-a sălăşluit într-un loc departe de orice picior omenesc. Acolo vieţuind puţină vreme s-a apropiat sfîrşitul său. Şi după ostenelile cele cu multe dureri ce i s-au făcut lui în surghiun, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine, într-o zi de sîmbătă. Iar duminica, cînd se lumina de ziua, s-a mutat la Domnul. Viaţa cuvoisului Nichita Mărturisitorul a fost pilduitoare într-o vreme în care credinţa creştină se mărturisea nu doar cu buzele ori cugetrul ci cu toată fiinţa, căci viaţa fără Hristos era o moarte spirituală.

4 aprilie Cuviosul Iosif, imnograf creştin

Sf. Iosif s-a născut în Sicilia, din părinţi dreptcredincioşi, Plotin şi Agatia, cunoscuţi pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu. Acest copil a fost crescut în buna învăţătură a cărţii şi povăţuit după preceptele creştine. Pentru că era blînd şi smerit a urmat calea Bisericii. După ce au năvălit barbarii asupra unei părţi a Siciliei el a fost nevoit să fugă din patria lui. Se ştie că Iosif s-a îndreptat către Tesalonic, mitropolia Macedoniei. Aici, intrînd într-o mînăstire, s-a tuns în rînduiala monahicească, unde se deprindea în ostenelile pustniceşti, trecînd prin tot felul de nevoinţe ale vieţii călugăreşti. Acest cuvios Iosif este autorul unor cîntări bisericeşti. El a trăit în vremea împăraţilor Nichifor, Leon Armeanul, Mihail Valvos, Teofil şi a lui Mihail. Era o vreme de profunde schimbări şi transformări în Biserica Ortodoxă, confruntată în acea perioadă cu puternice persecuţii din pricina cultului icoanelor. Se ştie că în istoriografia creştină există doi sfinţi cu numele Iosif, scriitori de cîntări şi imne liturgice. Cel dintîi, Iosif, episcopul Tesalonicului, era frate al cuviosului Teodor Studitul, a cărui pomenire este în 26 ianuarie. Cel de-al doilea este chiar cuviosul Iosif, a cărui pomenire se face astăzi. Iar canoanele făcute de dînşii se cunosc în acel fel. Unde, ce au la început mărturia "este facerea lui chir Iosif", sunt alcătuite de sf. Iosif cel dintîi, fratele Studitului, episcopul Tesalonicului, pentru ca acest cuvînt "chir", este semn de mare cinste şi stăpînire, precum este episcopia. Iar unde este scris fără adaosul "chir", se înţelege că este alcătuit de al doilea, cuviosul Iosif, care nu a fost episcop, ci doar ieromonah şi egumen, păzitor de vase, paracliser, al Bisericii celei Mari a Constantinopolului. Tot astăzi sunt pomeniţi sfinţii Gheorghe de la Maleon, Zosima şi Platon.

5 aprilie Sf. Mucenic Claudiu

Calendarul creştin îi prăznuieşte astăzi pe Sf. Mucenici: Claudiu, Diodor, Nichifor, Serapion, Teodul şi Agatopod. Din aceşti doi sfinţi, Teodul era mai tânăr, iar Agatopod mai ajuns de vîrstă, şi amândoi erau din cetatea Tesalonicului. Pentru credinţa lui Hristos au stat înaintea stăpînitorului Faustin şi neplecîndu-se a jertfi idolilor, ci credinţa lui Hristos neclintit păzind-o, au fost aruncaţi în adîncul mării şi aşa s-au săvîrşit. Însă li s-a arătat lor ceea ce era să fie prin descoperire mai înainte de sfîrşit, căci li se părea amândorura că au intrat într-o corabie care sfărîmându-se de întreitele valuri ale furtunii şi cei ce împreună înotau pierzându-se, ei singuri scăpând, s-au suit peste un munte, care era înalt până la cer, arătând vedenia pătimirea lor cea mare şi suirea lor la cer. Tot astăzi este pomenită şi Sf. Teodora din Tesalonic. Aceasta cuvioasă maică s-a născut în insula Eghina, din părinţi creştini dreptcredincioşi, Antonie şi Hrisanta. Din cauza năvălirii barbarilor, s-a mutat în cetatea Tesalonic, unde a intrat într-o mînăstire de fecioare. Prin viaţa sa îmbunătăţită, prin pustniceştile nevoinţe şi ostenelile ascultării, a plăcut lui Dumnezeu, încît nu numai în viaţă ci şi după moartea sa, multe minuni a făcut. Trecînd cîţiva ani şi murind egumena mînăstirii aceleia, s-a pus trupul ei într-un mormînt aproape de sfînta fecioara. Şi cînd s-a descoperit mormîntul aceleia, atunci au putut să vadă toţi cei ce erau acolo o minune mare. Se spune că sf. Teodora, dupa mulţi ani de la sfîrşitul său, s-a mişcat, ca şi cum ar fi fost vie. Şi toţi văzînd acest lucru s-au înspăimîntat şi au strigat: "Doamne, miluieşte!". Mai mult a început să izvorască din trupul sfintei un mir plăcut mirositor şi tămăduitor. Se spune că pelerinii ce atingeau trupul sf. Teodora se împărtăşeau de tămăduiri multe, diavolii se izgoneau, orbii vedeau şi toate neputinţele se vindecau, întru slava lui Hristos Dumnezeu.

6 aprilie Sf. Mucenic Irineu, episcop de Sirmium

Sf. Irineu a trăit la începutul sec. al IV-lea şi a păstorit obştea creştinilor din cetatea Sirmium (azi Mitroviţa), reşedinta provinciei romane Pannonia Inferior. În urma mai multor edicte potrivnice noii credinţe, a început în provinciile dunărene ale Illyricului, unde creştinii erau numeroşi, cea mai grea persecuţie cunoscută până atunci în Imperiul Roman. Astfel, a fost arestat de către prigonitori şi episcopul Irineu. Din actul său martiric, alcătuit după procesul-verbal de judecată, aflăm că Sf. Irineu era episcopul Bisericii din Sirmium. Probus, guvernatorul provinciei, i-a poruncit Sf. Irineu să se supună poruncilor împărăteşti şi să jertfească zeilor, renunţînd la credinţa sa în Iisus Hristos. Dar el a amintit cu hotărîre adevărata credinţă: "Cel ce jertfeşte la alţi dumnezei, afară de Domnul, să se piardă!". Demnitarul împăratesc i-a repetat şi acestui episcop ceea ce spusese unor martiri judecaţi mai înainte: ori îşi păstrează viaţa, ca păgîn, ori va muri în chinuri, ca alţi creştini. Dar fericitul Irineu, luminat de Sf. Duh, i-a precizat: "Mi s-a poruncit să primesc mai degrabă chinurile decît să sacrific demonilor, tăgăduind pe Dumnezeu". În cele din urmă, guvernatorul Probus, mînios că nu-l poate convinge să renege pe Hristos, a poruncit ca Sf. Irineu să i se taie capul cu sabia, iar trupul să fie aruncat în rîul Sava, care se vărsa în Dunăre. Sf. Irineu, primind moartea ca pe o a doua biruinţă, mulţumind lui Dumnezeu, s-a rugat: "Îţi mulţumesc, Doamne, care prin felurite pedepse şi chinuri mi-ai dat tarie şi m-ai socotit vrednic să mă fac părtaş slavei Tale celei veşnice". Şi, după ce a ajuns la podul care se numeşte al lui Basent, dezbrăcîndu-se de hainele sale şi ridicînd mîinile spre cer, s-a rugat fierbinte: "Doamne, care ai binevoit să pătimeşti pentru mîntuirea lumii, fă să se deschida cerurile, ca îngerii să primească sufletul robului Tău, Irineu, cel ce moare pentru numele Tău şi pentru poporul care sporeşte în credinţă Bisericii soborniceşti. Pe dreptslăvitorii creştini întăreşte-i în credinţa ortodoxă". Şi astfel, fiind tăiat cu sabia de către ostaşi, a fost aruncat în râul Sava.

7 aprilie Cuviosul Gheorghe Mărturisitorul

Acest cuvios părinte Gheorghe, iubind pe Hristos din tinereţe, a primit haina monahală, a trecut prin toată fapta bună şi a cîştigat smerita cugetare, ca nimeni altul. Despre viaţa sa se cunosc puţine amănunte. Se ştie că a mărturisit pe Hristos şi Biserica sa pe vremea împăratului Leon Isaurul, cunoscut adversar al cultului icoanelor, răbdînd prigonire şi chinuiri. Pentru viaţa sa deosebită a fost hirotonit pentru la scaunul arhieresc la mitropolia insulei Lezvia, în cetatea Mitiliniei, pe vremea împărăţiei drept credincioşilor Constantin şi Irina. Sf. Gheorghe era foarte milostiv, purtînd de grijă în special credincioşilor nevoiaşi. Se spune că pentru multa înfrînare s-a făcut părtaş cu îngerii şi s-a arătat făcător de minuni, tămăduind bolile cele nevindecate şi izgonind duhurile cele necurate. Ajungînd pe tronul imperiului Leon Armeanul, cel care a înnoit lupta împotriva sfintelor icoane, a suferit iarăşi prigonire pentru cinstirea şi apărarea cultului icoanelor. Se spune că odată, în sfînta biserica a marei muceniţe Teodora, în timpul slujbei vecerniei, sfînta cruce, care era pe masa altarului, deodata s-a ridicat cu o nevăzuta putere de la locul său, cu mare zgomot, şi s-a înălţat la boltă. Apoi, plecîndu-şi vîrful în jos, a căzut la pămînt. Poporul văzînd aceasta, a fost cuprins de mare frică crezînd că o să năvălească asupra acelei insule a Lezviei o pierzare grabnică. Atunci cuviosul Gheorghe i-a îndemnat pe credincioşii săi: "Nu va fi aşa, fraţilor, precum aşteptaţi, nici nu va pierde Dumnezeu lumea sa, ci va veni în zilele acestea un împărat urîtor de Dumnezeu şi potrivnic lui, care va lua podoaba Bisericii, aruncînd la pămînt cinstitele icoane. Dar Dumnezeu va veghea asupra Bisericii sale şi nu ne va lepăda de la faţa sa". Despre sf. Gheorghe se mai ştie că a petrecut în surghiun celelalte zile ale vieţii sale, a făcut multe minuni, cu darul lui Hristos. După aceea, sosind vremea morţii lui, a răsărit pe cer o stea foarte luminoasă, vestind mai înainte sfîrşitul lui cel fericit, care s-a văzut şi în insula Lezviei. Tot astăzi sunt pomeniţi Sf. Mucenici Caliopie şi Achilina.