Reuniunea Extraordinară a cluburilor din Moldova
Focșaniul a găzduit joi, 19 martie 2009, reuniunea extraordinară a cluburilor din Moldova care a avut la ordinea de zi dezbateri legate de noua structură și organizare a Federației Române de Rugby. La reuniune a participat Alin Petrache, unul dintre cei patru candidați la președinția Federației, ca și actualul vicepreședinte și candidat la aceeași funcție, omul de afaceri focșănean Victor Istrate, binecunoscut susținător al jocului cu balonul oval în Vrancea. Adunarea generală de alegeri va avea loc la 8 aprilie. Prezența lui Alin Petrache la reuniunea de la Focșani poate indica și o activitate de lobby pentru susținerea din partea cluburilor din Moldova în vederea alegerii în funcția de președinte al FRR. Alin Petrache are 33 de ani, a fost căpitanul naționalei de rugby a României, a jucat la Dinamo București, RC Paris, Bordeaux Begles, RC Toulon și Beziers. A fost secretar general adjunct al COSR, este director al CSN Lia Manoliu și doctor în educație fizică și sport. Petrică BUTUC