CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

17 martie Sf. cuviosul Alexie

Acestui trăitor al monahismului contemporanii i se adresau şi cu apelativul "omul lui Dumnezeu". El s-a născut la Roma, în vremea împăraţilor Arcadie (395-408) şi Onoriu (395-423). Sf. Alexie se trăgea din părinţi creştini, foarte bogaţi, Eufimian şi Aglaida. Se spune că părinţii săi l-au obligat să se căsătorească cu o fată de neam împărătesc, dar în seara logodnei Alexie a fugit de acasă. El a trăit vreme de 17 ani la Edesa, în Siria. Averea pe care o luase a împărţit-o celor necăjiţi şi lipsiţi de cele necesare traiului. Cînd au început să se cunoască atît faptele lui bune cît şi viaţa sa virtuoasă, a plecat din oraş. El a ajuns totuşi în Roma, după mai multe pelegrinări. A trăit necunoscut de ceilalţi, chiar în curtea palatului părintesc. Se spune că nimemi nu îl recunoscuse, primind milostenie de la cei care demult îi fuseseră supuşi, iar uneori chiar de la tatăl său. A putut vedea durerea nestinsă a mamei sale, dar şi durerea celei rînduite să-i fie logodnică. Există o însemnare în istoria Bisericii din Roma, conform căreia împăratul şi papa au fost înştiinţaţi prin descoperire dumnezeiască de vieţuirea unui sfînt mărturisitor în casa lui Eufimian. Trimişii lor l-au găsit pe "omul lui Dumnezeu" Alexie, chiar la cîteva clipe după ce murise. Printr-o scrisoare acesta arăta tuturor cine era el, de fapt. Cu cinstea cuvenită unui sfînt, a fost aşezat într-o raclă de mare preţ, depusă ulterior într-o biserică din Roma. "Sărac cu duhul" ca monah, "plîns" prin smerenie, "blînd" cu firea, "flămînd şi însetat de dreptate" ca păstor, "milostiv" ca şi creştin, "curat cu inima" ca rugător, "ocărît" şi "prigonit" ca misionar al Domnului, cuviosul Alexie a fost un om fericit.

18 martie Sf. Chiril, Arhiepiscopul Constantinopolului

Acest slujitor bisericesc s-a născut la anul 313 din părinţi creştini. Din tinereţe a îmbrăţişat haina preoţiei, ajungînd în slujba arhiepiscopiei din Constantinopol. Impresionat de colaborarea dintre împăratul Constantin cel Mare şi părinţii Sinodului I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, s-a hotărît să devină un misionar şi un predicator al învăţăturii creştine. S-a călugărit, căutînd o adevărată viaţă creştină. După ce împăratul Constantin cel Mare (306-337) a construit Biserica Invierii Domnului din Ierusalim, tînărul ieromonah Chiril a fost numit preot la această biserică. Acolo, primind binecuvîntarea arhiepiscopului Maxim al Ierusalimului, a rostit celebrele cateheze. Acestea sunt cuvîntări rostite la sfintele Taine, prin care pregătea pentru botez pe cei care doreau să se creştineze. Era şi un moment solemn ce se petrecea în fiecare an cu ocazia sărbătorii de Paşti. După moartea episcopului Maxim (333-350), sf. Chiril a fost ales arhiepiscop al Ierusalimului. Împăratul Constanţiu (337-361), fiul lui Constantin cel Mare, şi împăratul Valens (364-378), îmbrăţişau erezia arieni. Sub aceştia sf. Chiril a avut de pătimit, căci în înţelegere cu unii episcopi arieni, au reuşit în două rînduri să-l depună din scaun. După 16 ani de exil, a revenit în fruntea Bisericii în vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), păstorind obştea creştinilor încă aproape 8 ani. A participat la cel de-al doilea Sinod Ecumenic de la Constantinopol, din anul 381, condamnînd împreună cu ceilalţi sinodali erezia lui Macedonie. A căutat să vindece rănile dezbinărilor din comunitatea sa, cu duhul blîndeţii şi cu înţelepciune. Adevărata pocăinţă, după cum mărturisea sf. Chiril, este schimbarea vieţii şi a obiceiurilor, pînă cînd se simte îndemnul Duhului Sfînt. Din încercările vieţii, a învăţat că adevărul fără iubire este orb.

19 martie Sf. Mucenici Hrisant şi Daria

Mucenicii lui Hristos Hrisant şi Daria au fost martirizaţi în secolul al III-lea. Despre familia sf. Hrisant se ştie că era de origine nobiliară, născuţi în Egiptul roman. Tatal său a fost ales în funcţia de senator la Roma, în vremea împăratului Numerian (283-284). Nobilul roman a venit din Egipt în capitala Imperiului, însoţit şi de fiul său. După ce a studiat la şcolile păgîne din Egipt şi Roma, sf. Hrisant a fost interesat de noua religie care se propovăduia în Imperiu. Pentru a-şi potoli setea de cunoaştere şi a afla învăţătura specifică credinţei creştine, el s-a întîlnit cu un preot sihastru, pe nume Carpofor. De la acest părinte bisericesc a desluşit tainele înţelegerii Scripturilor, a deprins duhul credinţei şi a fost cuprins de dragostea pentru Hristos. La scurt timp a primit botezul creştin devenind predicator şi misionar în Roma. Neputînd să-l înduplece să lase învăţătura creştină, tatăl său a hotărît să-l căsătorească cu o tînără păgînă, nădăjduind că aceasta îl va convinge să revină la religia greco-romană. Se spune că acea tînără pe nume Daria a devinit ea însăşi creştină, spre îngrijorarea autorităţilor, care îi dau pe mîna unui aspru persecutor. Acest torţionar păgîn pe nume Claudiu, văzînd răbdarea în suferinţă a celor doi precum şi răspunsurile pline de curaj a hotărît să se boteaza el, împreună cu ostaşii lui. Din ordinul împăratului, Claudiu şi ostaşii au fost ucişi, iar Hrisant şi Daria îngropaţi de vii în anul 283. "Grăuntele de grîu, cînd cade pe pămînt, de nu va muri, rămîne singur; iar daca va muri, aduce multă roadă", astfel spunea Iisus Hristos despre viitorii martiri ai Bisericii. Grăuntele de grîu, în moartea lui aducătoare de rod, este icoană a jertfei. Căci moartea lui nu e moarte, nu e nimicire, ci mistuire şi trecere într-o viaţă nouă, mai bogată duhovniceşte. Atunci înţelegem de ce Iisus a zis îndată după acest cuvînt: "Cel ce-şi iubeşte viaţa o va pierde... şi cel ce renunţa la viaţa lui, în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică". Aceasta este legea vieţii căci acum şi în eternitate se naşte din jertfă. Aşa se naşte orice viaţă, din sacrificiul alteia şi trăieşte jertfindu-se. În timpul împăratului Constantin cel Mare, moaştele lor au fost aşezate în vestitele catacombe de pe calea Salaria din Roma.

20 martie Cuvioşii Mucenici ucişi în Mânăstirea Sf. Sava cel Sfinţit 

Despre sfinţii părinţi monahi Ioan, Serghie, Patrichie şi cei dimpreună cu dînşii, ştim că au fost ucişi de arabi în mînăstirea Sf. Sava cel Sfinţit din Ierusalim. În timpul împăratului Constantin al VI-lea Porfirogenetul şi al mamei sale Irina (780-797), conducători ai Bizanţului, Ierusalimul şi Locurile Sfinte din Palestina erau sub stăpînire arabă. Părinţii cuvioşi pomeniţi astăzi vieţuiau în mînăstirea sf. Sava cel Sfinţit, sub conducerea stareţului Vasile. Viaţa de rugăciune le era deseori întreruptă de multele năvăliri ale musulmanilor. Spre sfîrşitul veacului al IX-lea, în săptămana dinaintea Floriilor, o ceată de arabi a intrat în mînăstire, prădînd-o şi ucigînd mulţi monahi. În Joia Mare au revenit în mănăstire, dîndu-i foc şi ucigînd alţi monahi, pe care i-au mai găsit. Foarte puţinii călugări s-au retras într-o peştera din apropiere cu odoareţe mînăstirii şi alte obiecte de preţ. Fiind descoperiţi, se spune că păgînii au dat foc intrării în peşteră astfel pierind toţi vieţuitorii mînăstirii, între care se numără şi cuvioşii pomeniţi mai sus. Valoarea sacrificiului lor îşi are rezonanţă în exemplul Mîntuitorului. Astfel a fost şi viaţa lui Iisus, jertfă totală, neîncetată. De aceea El a şi putut spune: "Eu am venit ca lumea viaţă să aibă şi din belsug". Pentru că El, viaţa lui infinită, nu o trăieşte pentru sine, ci o oferă şi devine roditoare de viaţă nesfîrşită în Biserica lui. Rostind chemarea "oricine voieşte să vina după Mine să se lepede de sine...", Domnul ne învaţă tocmai aceasta cale şi taină a jertfei spre viaţă. Credincioşii au observat ca acest cuvînt "să se lepede de sine" este unic în spiritualitatea lumii. Nu l-a rostit nimeni pînă la Iisus Hristos. În lumea noastră marcată de iubirea de sine, izvor al păcatului şi al morţii, Iisus a adus lepădarea de sine, starea de jertfă, izvor al vieţii şi al învierii. Şi în aceasta a şi adus mîntuirea noastra, viaţa veşnică.

21 martie Sf. Sf. Ierarh Mărturisitor Iacob Studitul

Acest sfânt pãrinte, petrecând viaţă sihăstreascã din fragedã tinereţe, s-a fãcut cu totul curat prin post şi prin toate celelalte pătimiri. Pentru viaţa lui virtuoasă a fost hirotonit episcop şi a suferit multe prigoane deoarece se opunea celor care batjocoreau sfintele icoane. În timpul acestor prigoane, pătimind cu răbdare şi luptându-se cu foamea si cu setea, şi-a dat în cele din urmã duhul său. Tot astăzi este pomenit şi Sf. Toma, care a trăit în sec. al VI-lea în capitala imperiului bizantin. Bun creştin el a hfost hirotonit de către patriarhul Ioan Pustnicul în slujirea diaconească pentru Biserica Sfînta Sofia din Constantinopol. De asemenea îndeplinea şi diferite funcţii administrative la Palatul Patriarhal, pe vremea împăratului Mauriciu (582-602). În timpul împăratului Foca (602-610) a fost ales patriarh al Constantinopolului. Nu a păstorit decît trei ani şi doua luni, avînd de suferit multe neplăceri din partea ereticilor, dar şi a împăratului. Se spune că a aflat de la un călugar cu viaţă de sfînt, pe nume Teodor Sicheotul, că Biserica va avea de înfruntat mari necazuri. Înspăimîntat de aceste viziuni patriarhul s-a rugat către Dumnezeu să aibă un sfîrşit fericit, mai înainte de a veni acele primejdii. Rugăciunea i-a fost ascultată, căci sf. Toma a murit la scurtă vreme. Vieţile sfinţilor constituie şi un prilej de meditaţie asupra învăţăturii Mîntuitorului. Creştinismul a fost definit ca religia iubirii. Dumnezeu este iubire, a creat lumea şi pe om din iubire, i-a adus mîntuirea din iubire şi din iubire îi poartă de grijă, i-a rînduit Biserica Sa din iubire. Biserica fără pată, fără păcate, nu însă fără păcătoşi. Prezenţa continuă a păcătoşilor în viaţa Bisericii arată necesitatea continuă a iertarii: "şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi, iertăm greşiţilor noştri". Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, s-a întrupat şi s-a jertfit pentru iertarea fărădelegilor noastre. Tot spre iertarea păcatelor a aşezat şi Sf. Taine. Pe temeiul acesta creştinismul a fost tot aşa de bine definit ca religia iertării. În context evanghelic Dumnezeul iubirii este deopotriva şi Dumnezeul iertării.

22 martie Sf. mucenic Vasile, preotul din Ancira

Sfîntul Vasile, a trãit în vremea domniei împãratului Iulian Apostatul şi a lui Saturnin, guvernatorul provinciei Ancirei. El a fost hirotonit preot şi i s-a încredinţat spre păstorire comunitatea creştină din Ancira. Fiind reclamat înaintea autorităţilor cã este creştin, a fost adus înaintea guvernatorului şi interogat. Pentru că nu s-a lepădat de credinţa s-a a fost aspru chinuit şi batjocorit. Dupã cîteva zile de la aceasta a trecut şi împăratul Iulian Apostatul prin cetatea Ancirei. Atunci blajinul părinte a fost adus legat înaintea lui. Şi fiind supus iarãşi la întrebãri, a fost dat în primire mai-marelui Flaventiu, ca sã i se jupoaie pielea de pe trup în fîşii, ceea ce s-a şi îndeplinit. Şi jupuindu-i-se astfel multe fîşii de piele, mucenicul care în toate aceste chinuri se ţinea tare ca diamantul, smulgînd o fîşie de piele, a aruncat-o drept în obrazul lui Iulian. Mâniat, a poruncit sã se înroşeascã nişte suliţe în foc şi sã i se strãpungã cu ele pîntecele şi spatele. Şi sîvîrşindu-se toate acestea, şi-a dat duhul în mîinile lui Dumnezeu. Tot în aceastã zi sunt pomenite sfintele muceniţe Calinica şi Vasilisa, care prin sabie s-au sãvîrşit, sfinta Drosida, fiica împãratului Traian, si a celor împreunã cu aceasta cinci canonice. Tot astăzi calendarul ortodox îl prăznuieşte pe sfîntului cuvios mucenic Eftimie, care a fost ucis de otomani, în cetatea Constantinopol, la anul 1814. Acesta se numără în categoria neo-martirilor, a celor care şi-au dat viaţa pentru Hristos şi Biserica sa la mult timp dupa încetarea persecuţiilor împotriva creştinilor.

23 martie Sf. Cuvios Nicon şi cei 199 de ucenici

Sf. Mucenic Nicon era ostaş păgîn, dar mama lui era creştină. Cerînd ajutorul lui Dumnezeu intr-o bătălie, a promis că, dacă va scăpa cu viaţă, se va boteza in Hristos. Îndemnat de mama sa, pleacă in părţile Răsăritului, oprindu-se in Insula Chios. Acolo se întîlneşte cu episcopul Teodosie, stareţ peste o obşte de 199 de călugări. Nicon este botezat şi călugărit. După trei ani, este hirotonit preot şi devine indrumător al acelor monahi. Întemeiază o mînăstire pe un munte din Sicilia. Călugarii au fost prinşi cu toţii de Quintilian, conducătorul Siciliei, care, neputînd să-i intoarcă la credinţa păgînă, ii ucide.

24 martie Sf. Artemon, episcopul Seleuciei

Sf. Artemon a păstorit Biserica lui Hristos din cetatea Seleucia, provincia Pisidia. Se ştie că atunci cînd sf. Apostol Pavel a ajuns în Seleucia, o zonă muntoasă din Asia Mica, l-a hirotonit pe Artemon episcop al acestei comunitati creştine. Creştinismul fusese predicat în întreaga Asie Mică prin efortul neobosit al marelui apostol, numit se istoricii Bisericii "Apostolul Neamurilor". Despre sf. Artemon ştim că a fost un model pentru credincioşii săi, păstorind obştea pînă la adînci bătrîneţi. Activitatea sa a fost îndeosebi în sprijinul văduvelor, a orfanilor şi a săracilor, ceea ce i-a atras apelativul contemporanilor de "doctor al sufletelor şi trupurilor". Biserica din veacul apostolic se confrunta cu opoziţia iudeilor, care nu îl recunoşteau pe Iisus Hristos. El se numără printre ucenicii apostolilor, socotiţi de asemenea în rîndul apostolilor prin activitatea lor misionară şi propovăduirea credinţei creştine. Şirul acestora se deschide cu Barnaba, colaboratorul apostolului Pavel, sf. Tadeu, altul decît apostolul Iuda Tadeul, preotul Anania, cel care l-a botezat pe Pavel şi a devenit episcop în Damasc, apoi cei 7 diaconi Filip, Nicanor, Prohor, Parmena, Timon, episcopii Timotei, Filimon, Tit, ucenicii lui Pavel, Onisim, Epafras, Arhip, ce sunt des amintiţi în scrierile lui Pavel, un alt colaborator al apostolului, Sila, sf. Silvan, Crescent, Crisp, episcop în insula Eghina, Epenet, episcop în Cartagina, şi mulţi alţii, a căror nume şi fapte le vom prezenta pe larg în zilele de pomenire. Tot în aceastã zi, sunt pomeniţi sf. mucenic Artemon, preot în Laodiceea, cuviosul Zaharia din Schetis (Egipt), sfinţii opt mucenici din Cezareea Palestinei, cuviosul Martin Tebeul şi sf. mucenic Partenie, patriarhul Constantinopolului, martirizat în anul 1657

25 martie Buna Vestire

Scrierile Noului Testament mărturisesc că în a şasea lună de la vestirea naşterii sf. Ioan Botezătorul, a fost trimis îngerul Gavriil de Dumnezeu, în cetatea Nazaret din Galileea. Acolo trăia o fecioară logodită cu un bărbat ce se numea Iosif, din neamul lui David, iar numele fecioarei era Maria. Şi intrînd îngerul a zis: "Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvîntată eşti tu între femei." Iar ea, văzîndu-l, s-a tulburat de cuvîntul lui şi cugeta în sine: "Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta?"  Şi îngerul i-a zis: "Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pîntece, vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema iar Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia lui nu va avea sfîrşit." Şi a zis Maria către înger: "Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?" Răspunzînd, îngerul i-a zis: "Duhul Sfînt Se va pogorî peste tine şi puterea celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceea şi Sfîntul care se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrîneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă." Şi a zis Maria: "Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!". După întîlnirea cu îngerul, sf. Fecioara Maria a mers în casa preotului Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta, verişoara sa. Iar cînd a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pîntecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfînt, şi cu glas mare a zis: "Binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău. Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Ca iată, cum veni la urechile mele glasul salutării tale, pruncul a săltat de bucurie în pîntecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul."