Sportul de Vrancea a primit acordul familiei pentru a putea acorda un premiu anual PREMIUL FAIR-PLAY PROFESOR FLORIN MINCA care va fi acordat pentru merite deosebite de fair-play in sport.
In exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, sotia profesorului Florin Minca, doamna profesoara Vica Minca, ne-a trimis cateva randuri in memoria lui:
- Florin a fost ceea ce se chema un om adevărat. A fost dragostea vieții mele, un soț si un tata iubitor si devotat familiei.Un prieten credincios,un profesionist si un împătimit sportiv care respectă regulile cu rigurozitate. A făcut sport de mic. Și-a îndreptat pașii spre terenul de handbal, apărând poarta echipei sale. A fost dedicat acestui sport din gimnaziu si până a terminat facultatea. A jucat la echipa orașului Roșiorii de Vede, orașul său natal, la Rulmentul Alexandria sub îndrumarea dirigintelui său, profesorul Constantin Filip și la București ca și component al echipei IEFS.
A fost profesor care a iubit copii și de care a fost iubit. A început activ didactica la Bârlad in 1989, la Școala nr.1, pentru ca in anul 1996 să vină cu familia, la Focșani, unde a profesat la Grupul Școlar de Industrie Ușoară și la Colegiul Tehnic „F.N.”. Apoi la LPS, pe catedra de rugby, specialitate pe care a avut-o. Aici a contribuit, alături de colegii săi, la succesele pe care echipa de rugby le-a avut de-a lungul anilor.
In paralel cu activitatea didactică și de antrenorat a continuat să fie un polisportiv adevărat. Juca cu regularitate și din plăcere fotbal, tenis de masă, tenis de câmp, baschet, dar marea lui pasiune a fost pescuitul. S-a ocupat mulți ani de dezvoltarea fizică armonioasă a adulților, activând ca instructor de fittnes.
Pentru noi, Vica si Alin este permanent in preajma noastră, „îngerul nostru păzitor”.
Mulțumim domnului profesor Paizan Viorel pentru inițiativa avută, pentru faptul că readuce in memoria colegilor prezența lui Florin ca un bun coleg, un om vesel și prietenos, corect și riguros.