Interminabila reformare a sistemului de învăţământ din România este pe cale să mai producă o pagubă. Programa pe care Ministerul Învăţământului o pregăteşte pentru perioada care începe cu anul şcolar 2009-2010 prevede reducerea la una a orelor se educaţie fizică şi sport într-o săptămână. Normele europene stabilesc trei ore pe săptămână. Intenţia Ministerului, făcută publică – şi teoretizată - de ministrul Ecaterina Andronescu pleacă de la ideea că programul elevilor este foarte încărcat şi că descărcarea poate fi făcută pe seama educaţiei fizice şi sportului. Dacă populaţia şcolară se plânge de prea marile eforturi pe care este nevoită să le facă pentru a pricepe ce-i cu lecţiile predate la ore – iar studiile specialiştilor confirmă o asemenea realitate, înseamnă că trebuie făcut ceva pentru a nu suprasolicita elevii. Mai cu seamă că mulţi dintre ei lucrează acasă, unii şi suplimentar programei şcolare, pentru a-şi asigura o mai bună reuşită în viaţă. Însă nu educaţia fizică, sportul, practicate în forme organizate la şcoală constituie cauza suprasolicitării. Volumul de informaţii cerut de programă, maniera prolixă, aproape nedigerabilă în care sunt redactate multe lecţii din manuale fac viaţă grea elevilor. Şi le retează cheful de învăţat, îi fac să resimtă ca pe o povară lecţii cărora nu le înţeleg rostul şi de care refuză să se atingă. Există şi cealaltă parte a adevărului, în care, din diverse motive, numeroşi elevi – susţinuţi de părinţi - refuză orele de educaţie fizică şi sport. Toate acestea se întâmplă pe fondul apariţiei, în ultimul timp, a multor probleme de sănătate la nivelul elevilor. Într-o recentă discuţie, directorul Direcţiei Judeţene pentru Sport Vrancea, profesorul Petre Polpeanu, pleda pentru respectarea normelor europene care stabilesc trei ore de educaţie fizică pe săptămănă în şcoală, în condiţiile în care aproape jumătate dintre elevi sunt atinşi de obezitate. Este greu de crezut că specialiştii Ministerului Învăţământului nu cunosc starea de sănătate a elevilor, cauzele sociale, economice şi cele care ţin de şcoală şi care afectează sănătatea acestora. De ce au luat la ochi orele de sport – care fac bine la sănătate – şi nu caută alte soluţii pentru a reduce supraîncărcarea elevilor? Probabil pentru că a fost mai simplu aşa! Dar nu şi mai corect faţă de elevi şi chiar de procesul de învăţământ, în general. Soluţia pe care o propune doamna ministru – introducerea unor opţionale pentru cei ce doresc să facă sport – este iluzorie, dacă nu uşor naivă. Cei ce vor să practice sportul în echipe sportive ale şcolilor o fac şi acum. Cei ce refuză sportul în formă organizată la ore, în sistemul românesc de învăţământ de stat nu vor da buzna pe terenurile sau în sălile de sport. Până la intrarea în rol a noii programe ce taie orele de educaţie fizică din şcoli mai e ceva vreme ce ar trebui folosită pentru a găsi dreptul cântar în economia diferitelor discipline şcolare. Şi în care sacrificatul de serviciu să nu fie sportul, educaţia fizică fără de care oamenii sunt mai puţin sănătoşi. Asta constataseră şi anticii când, prin dictonul «mens sana in corpore sano» legau direct sănătatea mentală de cea trupească. Trăim, cu siguranţă în altă lume decât anticii. Una, însă în care este nevoie nu de mai puţină, ci de mai multă mişcare fizică.

Petrică BUTUC