CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

4 martie Cuviosul Gherasim de la Iordan

Acest cinstit monah s-a născut în Lichia, o provincie din Asia Mica, la începutul sec. al V-lea. A intrat de mic în monahism într-o sihăstrie din pustiul Tebaida Egiptului. În timpul împăratului Teodosie al II-lea (408-450) a pleacat în Palestina, unde a zidit o mînăstire lîngă Iordan. S-a numărat printre participanţii la Sinodul al IV-lea Ecumenic (Calcedon 451), condamnînd împreună cu ceilalţi Sfinţi Părinţi erezia lui Eutihie. Acesta promovase monofizismul, anume că Hristos a avut o singura fire, cea dumnezeiască iar firea omenească fusese absorbită şi a dispărut complet, “aşa precum o picătură de apă se pierde în imensitatea mării”. Despre sf. Gherasim se ştie că a trăit restul vieţii în rugăciune în mînăstirea ctitorită de el lîngă Iordan, făcîndu-şi numeroşi ucenici. S-a mutat la cele veşnice în anul 475.

5 martie Sf. mucenic Conon

Sf. Conon a trăit pe vremea sfinţilor Apostoli, în primul secol creştin şi a văzut lumina zilei într-o cetate din provincia Isauria, Asia Mică. A cunoscut credinţa creştină după ce s-a căsătorit, apoi şi-a determinat soţia şi părinţii să se boteze şi ei. Pentru viaţa sa deosebită a fost hirotonit preot. De asemenea s-a făcut remarcat printr-o intensă activitate misionară convertind mulţi păgîni la credinţa creştină. Nobilul roman Magnus, trimisul împăratului prigonitor Domiţian (81-96), a ajuns în Isauria, unde a început persecuţii la adresa crestinilor. Cînd l-a prins pe Conon populaţia s-a revoltat, fapt ce l-a determinat pe Magnus să fugă de teamă, nu înainte de a-l elibera pe sfînt. Se ştie că nimeni nu a mai tulburat liniştea acestei cetăţi pînă în clipa în care sf. Conon s-a mutat la cele veşnice.

6 martie Sfinţii 42 de Mari Mucenici

Această zi din calendarul ortodox îi pomeneşte pe sfinţii mucenici Teodor, Constantin, Calist, Teofil, Vasoiu şi alţii a căror nume sunt ştiute doar de Dumnezeu. Despre aceşti martiri se ştie că erau originari din Amoreea şi au fost ostaşi creştini din armata împăratului iconoclast Teofil (829-842). Începînd expansiunea turcilor, Teofil a trimis o mare oaste să apere cetatea sa de naştere, Amoreea, din provincia Frigia. Cu ajutorul unui trădător, turcii au  cucerit cetatea şi au ucis o mare parte a locuitorilor, pe alţii luîndu-i în robie. Printre aceştia s-au aflat şi cei 42 de oastaşi trimişi de împărat, cărora li s-a cerut să treaca la mahomedanism. După 7 ani de temniţă grea au fost ucişi. Înaintea martiriului ei au mărturisit cu mare curaj credinţa creştină şi s-au rugat pentru mîntuirea vrăjmaşilor: "Noi rugăm pe unul adevăratul Dumnezeu ca nu numai conducătorul vostru, întîiul sfetnic, dar şi tu si tot neamul sarazinilor, să vă depărtaţi de la rătăcirea necuratului Mahomed, iar lui Dumnezeu, celui propovăduit de proorocii şi apostolii lui Hristos, să-i daţi datorita cinste şi închinăciune. Dar nouă să nu fie a lăsa lumina şi a trece la întuneric, de bunăvoie". Califul le-a zis: "Gîndiţi-vă ce grăiţi, ca să nu vă căiţi mai pe urmă, că nu se va lăsa fără pedeapsă această împotrivire a voastră". Sf. Teodor a spus: "Grăieşti cele nedrepte ca şi cum eu aş fi voit a mă lepada de Hristos Dumnezeu. De aceea, acum sunt dator să-mi vărs sîngele pentru credinţa în Hristos şi să mor pentru dragostea lui, că fiind milostiv Stăpînul meu, să-mi ierte pacatele pe care le-am făcut mai înainte către El. Căci şi un rob al tău, de-ar fi fugit de la tine, iar după aceea întorcîndu-se, s-ar fi nevoit pentru tine pînă la moarte, oare atunci n-ar fi cîştigat iertare?" Sfinţii au răspuns: "Lui Dumnezeu cel fără de moarte şi drept, îi dăm în mîini sufletele noastre şi spre El nădăjduim, pînă la cea mai de pe urmă răsuflare a noastră şi nu ne lepădăm de credinţa pe care o avem într-însul". Ca un lucru inedit, turcii nu l-au cruţat nici pe trădătorul care îi ajutase să cucerească Amoreea.

7 martie Sf. Mucenici Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie

Astăzi se pomenesc arhiereii Vasilevs, Efrem, Evghenie, Capiton, Eterie şi cei dimpreună cu ei. Despre aceştia ştim că au fost trimişi de către Ermon, patriarhul Ierusalimului, în anul 301 ca episcopi apostolici, pentru a vesti credinţa creştină şi la alte popoare. În acea vreme era împărat al imperiului roman Diocleţian (284-305), timp în care Biserica a suferit cele mai grele persecuţii. Chersonul este vechea denumire a peninsulei Crimeea de astăzi, iar în secolul  IV era locuită de barbari. Sf. Efrem a fost martirizat de sciţi, sf. Vasivevs a fost omorît în Cherson iar sf. Eterie a fost înecat în Dunare. Sfinţii Evghenie, Elpidie şi Agatodor, toţi trei episcopi în Crimeea (Cherson), au murit şi ei ca martiri. Sf. Capiton, voind să ducă vestea libertăţii religioase a creştinilor oferiţă de sf. Constantin cel Mare prin Edictul de la Milan din 313, a fost luat rob de către barbari şi ucis tot în Cherson.

8 martie Cuviosul Teofilact Mărturisitorul

Acest părinte bisericesc a păstorit comunitatea creştină din cetatea Nicomidiei în calitate de eiscop. El s-a născut pe la jumătatea sec. al VIII-lea, fiind în tinereţe mare demnitar împăratesc şi prieten al viitorului patriarh al Constantinopolului, Tarasie, cel care a prezidat, la anul 787 al VII-lea Sinod Ecumenic de la Niceea. În perioada Sinodului, sf. Teofilact a intrat în monahism împreună cu un bun prieten al sau, sf. Mihail al Sinadelor, vieţuind într-o mînăstire de pe ţărmul Mării Negre, devenind amîndoi foarte cunoscuţi pentru “faptele lor bune şi adînca lor înţelepciune”. Patriarhul Tarasie îi va ridica la treapta de episcop, sf. Mihail fiind numit în cetatea Sinade, iar sf. Teofilact în reşedinţa imperială din Nicomidia. S-a făcut cunoscut prin grija faţă de săraci şi bolnavi, ridicînd spitale, azile şi case pentru străinii călători. Venind ca împărat Leon Armeanul (813-820), un mare luptător împotriva sfintelor icoane, patriarhul Nichifor împreună cu mai mulţi episcopi, printre care şi sf. Teofilact, l-au rugat pe împărat să nu provoace noi tulburări în Biserică, dar acesta i-a exilat. Timp de 30 de ani, pînă la sfîrşitul vieţii pămînteşti, sf. Teofilact a trăit exilat într-o veche localitate, Strovilon, de pe ţărmul turcesc al Mării Negre. În timpul împărătesei Teodora (842-856), trupul sf. Teofilact a fost adus în Nicomidia şi aşezat în biserica ctitorită de el. În viaţa sa, sf. Teofilact a mărturisit cinstirea icoanelor, căci dacă cuvîntul şi cîntarea Bisericii sfinţesc sufletul prin auzire, icoana îl sfinţeşte prin văz, după cuvîntul sf. Evanghelist Matei "Luminătorul trupului este ochiul". Aflîndu-ne în faţa unei icoane simţim rolul ei ziditor de suflet, după cum scrie sf. Pavel corintenilor: "Iar noi toţi, privind ca în oglindă cu faţa descoperită slava Domnului, ne prefacem în acelaşi chip din slavă în slavă, ca de la Duhul Domnului". Tot astăzi este pomenit sf. Iulian, episcop de Toledo.

9 martie Sfinţii 40 de Mucenici din Sevastia

Cei 40 de mucenici au trăit pe vremea împăratului Licinius (308-324) şi erau originari provincia Capadochia (Asia Mică). Tradiţia ne spune că aceşti tineri creştini se înrolaseră în armata imperială, fiind remarcaţi drept bărbaţi viteji şi vrednici în războaie. Garnizoana lor se afla în cetatea Sevastia din Armenia, fiind condusă de Agricola, un om păgîn şi rău din fire. Aflînd acesta de credinţa lor creştină, a dat poruncă să fie aduşi în faţa lui şi le-a spus: "Cum v-aţi arătat ascultători către mai marii voştri în războaie, aşa să ascultaţi şi acum porunca împăratului, aducînd jertfă zeilor". La acest îndemn, Chirion, căpetenia celor patruzeci, a răspuns: "Cum am luptat şi am biruit pe vrăjmaşi, pentru împăratul pămîntesc, tot aşa, voim şi noi lupta şi pentru Împăratul ceresc, împotriva vrăjmaşilor Lui". Pentru acest raspuns, au fost închişi în temniţă, ca să se răzgîndească. Dar ei n-au încetat a se ruga fierbinte lui Hristos, să-i întărească pentru mărturisirea cea adevarată. În cetate a sosit un mare conducător de oaste, Lizie, care le-a poruncit din nou să aducă jertfa zeilor. Cu aceeaşi nestrămutată credinţă, ostaşii creştini s-au împotrivit. Înfuriaţi peste fire, căpeteniile au poruncit să fie dezbracaţi şi siliti să intre într-un iaz, care era aproape îngheţat, fiind iarnă, iar pe maluri au pus păzitori, ca nimeni din ei să nu fuga. Unul din ostaşi, nemaiputînd îndura gerul, a primit să aducă jertfa ce i se cerea: dar, ieşind din iazul îngheţat şi intrînd în baia caldă, anume pregătită, acesta a murit îndată, în vreme ce Mucenicii, după o noapte întreagă, petrecută în iazul iîngheţat, erau încă vii şi se rugau. Temnicerul Aglaie a avut un vis şi un tainic îndemn, mărturisind: "Şi eu sunt creştin", apoi a sărit în apa îngheţată, făcîndu-se părtaş muceniceştilor patimi şi întregind ceata celor patruzeci, în locul celui ce se lepădase de Hristos. Au fost, apoi, scoşi din apă şi li s-au sfărîmat gleznele cu ciocane grele apoi arsi de vii. Ne-au rămas şi numele lor: Kirion, Candid, Domnos, Isihie, Iraclie, Smaragd, Evnichie, Valent, Vivian, Claudie, Prisc, Teodul, Evtihie, Ion, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Alexandru, Ilie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Leontie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudien, Meliton şi Aglaie.

10 martie Sf. Mucenic Codrat

Despre sfîntul mucenic Codrat ştim că era originar din Corint. Împreună cu acesta, calendarul ortodox îi pomeneşte şi pe: Ciprian, Dionisie, Pavel, Anecton şi Crescent. În timpul unei persecuţii impotriva creştinilor, în secolul al III-lea, o creştină evlavioasă cu numele Rufina a fugit din Corint să se ascundă în munţi, ca să scape de urmăritori. Acolo a născut un fiu, Codrat, după care ea a murit. Prin grija Domnului, copilul a fost ţinut în viaţă, fiind hrănit în mod miraculous: un nor apărea deasupra lui şi îi picura rouă dulce în guriţă. Sf. Codrat şi-a trăit copilăria şi tinereţea în sălbăticie. În adolescenţă el a cunoscut nişte creştini de la care a învăţat despre adevărata credinţă. Codrat a studiat gramatica şi arta medicinii, avînd mare succes. Dar, cel mai mult timp şi-l petrecea în singurătate, prin munţi, în rugăciune şi meditaţie la Dumnezeu. Anii treceau şi mulţi prieteni şi ucenici îl căutau pentru un cuvînt de învăţătură. Printre aceştia erau Ciprian, Dionisie, Anecton, Pavel, Crescent şi mulţi alţii. Din porunca păgînului împărat Decius (249-251), prefectul militar Iason a sosit la Corint ca să tortureze şi să ucidă creştini. Fiind cel mai în vîrstă dintre ei, Sf. Codrat a vorbit în numele tuturor, apărînd cu demnitate credinţa în Hristos, după care a fost supus torturii. În ciuda suferinţelor inumane, el îi încuraja pe alţii, spunîndu-le să nu le fie frică şi să-şi apere cu tărie credinţa. Iason, văzînd că nu-i poate convinge pe nici unul să se lepede de Hristos, i-a aruncat pe toţi la fiarele sălbatice să fie sfîşiaţi de vii. Însă fiarele nu s-au atins de ei. Atunci, Iason a dat ordin să-i lege de picioare la trăsuri şi să-i tragă prin tot oraşul şi mulţi oameni din aruncau în martiri cu pietre. În cele din urmă aceştia au fost condamnaţi la decapitare cu sabia. La locul execuţiei, aceştia au cerut puţin răgaz pentru rugăciune şi unul cîte unul şi-au plecat capetele sub sabie.