nu și-a putut ascunde bucuria că are la lot cinci elevi, cei mai mulți proveniți de la un același club. Artizanul celor mai mari performanțe ale rugbiului juvenil focșănean ne-a declarat că speră ca naționala României să poată depăși Italia, pe care o întâlnește în primul joc, și să intre în primele patru echipe ale Diviziei europene de elită din care fac parte România, Franța, Italia, Irlanda, Anglia, Belgia, Rusia, Georgia. Înainte de plecarea în Franța, lotul naționalei va fi redus la 30 de jucători, ceea ce înseamnă că antrenorii Bucos și Constantin vor renunța la patru sportivi. Până atunci, tinerii rugbiști au suficient timp să convingă pe cei doi tehnicieni că merită să joace la Campionatul European. Indiferent de decizia de la acel moment a antrenorilor, faptul că cinci focșăneni fac parte din lotul aflat în pregătire este în sine o performață pentru Liceul cu Program Sportiv Focșani, pentru specialiștii în rugby de aici și sportivii pe care îi pregătesc. Cei cinci focșăneni aflați în pregătire la Poiana Brașov cu naționala de rugby U18 a României sunt pilierii Alin Alexe și Teoder Borș, linia a II-a Andrei Gaiță, linia a III-a, Bratu Diaconu și centrul Vasilică Pașcu.
Petrică BUTUC