Mic ghid pentru cei care vor să devină membri ai şcolii de presă sportivă a ziarului Sportul de Vrancea. Intră pe www.sportuldevrancea.ro şi ai încredere în tine că vei reuşi!

Trebuie să recunosc faptul că la baza redactării acestui text stă faptul că de aproape 5 ani de zile realizez o emisiune sportivă de televiziune, intitulat㠄SPORT AS la TV ATLAS”. Emisiunea o realizez la televiziunea privată TV ATLAS din Focşani, a societăţii Diplomatic TVR PRESS, patronată de domnul Ion Martiş.

Televiziunea ATLAS este o televiziune locală prin cablu care are o arie de acoperire la nivelul judeţului Vrancea de peste 90% din numărul localităţălor judeţului.

Emisiunea SPORT AS, este o emisiune sportivă pe care o realizez o dată pe săptămână, lunea de la orele 18.30 şi care se difuzează şi în reluare marţea de la 19.30.

De cinci ani de zile emisiunea a primit numeroase distincţii din partea Direcţiei pentru Sport a judeţului Vrancea, fiind cea mai bună emisiune sportivă de televiziune locală ( la concurenţă cu altă emisiune, „Lumea Sportului” de la DTV Focşani) şi care are o audienţă foarte bună.

Dacă din 2003 realizez această emisiune de televiziune, trebuie să mai menţionez şi faptul că am şi o experienţă şi în domeniul realizării emisiunilor de radio de aproape 3 ani, când în perioada 1996 – 1999 am realizat emisiunea sportiv㠄SPORT PLUS la UNIPLUS RADIO” Focşani. La acea oră era cea mai ascultată emisiune de radio din judeţul Vrancea. După aceasta, doi ani am fost directorul postului de radio Uniplus Radio Focşani – 88,7 Mhz şi am reuşit câteva contacte de colaborare cu mai multe posturi de radio şi televiziune din ţară cu care am avut mai multe schimburi de experienţă din care am reuşit să învăţăm foarte multe lucruri legate de realizarea emisiunilor, atât de radio, dar şi de televiziune. Partenerii noştri de la acea vreme au fost: ANTENA 1, Radio Galaxia Baia Mare, Radio Terra Piatra Neamţ, ProTv Deva, Radio Deea Oneşti, ProFm Timişoara şi multe altele.

Mass-media au un rol important, aflat într-o continuă creştere în cultura ţărilor dezvoltate. Întrucât oamenii au mai mult timp liber, iar accesul la televiziune s-a generalizat, fiind posibil nu numai acasă, ci şi în maşini, în baruri şi în cluburi, a crescut şi cererea de subiecte care să umple numărul tot mai mare de publicaţii şi emisiuni mass-media.

Cristian Tudor Popescu, preşedintele Asociaţiei Jurnaliştilor din Romănia, declara că cititorii de ziare pe hârtie vor deveni în câţiva ani o raritate, cum sunt filateliştii de astăzi, datorită internetului dar şi datorită televiziunii, care este o adevărat㠄bomb㔠de informaţii.

Mărirea timpului liber a dus, de asemenea la o dezvoltare a interesului public pentru sport şi la o creştere corespunzătoare a succesului comercial al principalelor cluburi şi organizaţii sportive. Real Madrid, FC Barcelona, Chelsea Londra, Manchester United, New YorkYankees şi altele nu mai sunt simple cluburi sportive, ci au devenit mărci de nivel mondial.

Dacă organizaţiile mass-media doresc să obţină succes pe o piaţă extrem de competitivă, ele trebuie să reflecte astfel de transformări în cultura noastră şi în interesele consumatorilor lor. Într-adevăr, mass-media nu numai că reflectă cultura în care acţionează, precum şi interesele telespectatorilor, dar contribuie şi la formarea acelor culturi şi interese.

Creşterea din ultima vreme a interesului pentru sport a fost posibilă, în mare parte, datorită mass-media, în special televiziunii prin satelit, ce a cumpărat drepturile de difuzare a evenimentelor sportive majore şi le-a promovat cu intensitate ca fiind unul dintre cele mai eficiente mijloace de a face reclamă serviciilor pe care le oferă.

Pentru ai face concurenţă, canalele de televiziune terestră au fost nevoite să urmeze aceeaşi cale. Aceasta a dus la creşterea costurilor pentru drepturile de preluare mass-media, mărind enorm veniturile cluburilor sportive, ale organelor de conducere şi ale sportivilor profesionişti, ceea ce a constituit un factor major în transformarea a numeroase cluburi sportive în afaceri de succes.

Dar sumele de bani pe care televiziunea le-a investit în sport i-au acordat acesteia puterea de a-l modela în funcţie de scopurile ei. Televiziunea a continuat să alimenteze creşterea masivă a interesului manifestat faţă de fotbal în lumea întreagă, precum şi extinderea competiţiilor de tipul Ligii Campionilor Europeni. Aceasta a dat peste cap şi tradiţiile sportive a unor ramuri de sport. Rugby-ul în 13, un sport de iarnă practicat în Anglia de mai bine de un secol, a devenit un sport de vară, spre beneficiul posturilor şi canalelor de televiziune. Televiziunea a făcut din sport o marfă şi un instrument de vânzare.

Echipa sportivă din camera de ştiri a unui post de televiziune funcţionează asemenea unei redacţii de ziar, chiar dacă numărul angajaţilor este de obicei mai mic. Principala diferenţă dintre un post de televiziune şi presa scrisă este aceea că primele prezintă evenimentele sportive în direct. Reportajele în direct ale televiziunii despre un eveniment sportiv constituie o activitate de proporţii. În afară de comentator şi reporter, este nevoie de jurnalişti şi profesionişti în domeniul sportului pentru a furniza analize de specialitate , mai este nevoie de operatori, tehnicieni şi de un editor de sunet şi imagine. De asemenea, este necesar un număr corespunzător de maşini pentru transmisiile în direct în aer liber.

Realizarea unui material de televiziune este un proces lent, care presupune mai mult timp, efort şi personal decât orice alt canal mediatic. Aproape oricărui material de televiziune implică o echipă o echipă de filmare şi un reporter care călătoresc, adesea cpe distanţe lungi, până la locul evenimentului.Este posibil ca aceştia sa fi petrecut deja mult timp pregătind interviul, asigurându-se că oamenii pe care trebuie să-i intervieveze şi lucrurile pe care vor să le filmeze sunt acolo unde vor ei şi când vor ei. Iar când ajung acolo, chiar şi filmarea celui mai simplu interviu ia ceva timp. Procesul de revizuire cere ca secvenţele să fie filmate din unghiuri diferite, cu tăieri, pentru a facilita editarea.

Pentru un minut de televiziune se poate filma o oră, la aceasta adăugându-se şi timpul necesar interviurilor.

Filmarea nu este decât prima parte a procesului. Se scrie apoi scenariul pe baza imaginilor, se înregistrează vocea comentatorului, iar filmul este apoi editat într-un material coerent de televiziune.

Transmisia este, de asemenea, mai lentă decât în cazul radioului, deoarece canalele de televiziune au tendinţa de a transmite mai puţine buletine ( deşi unele canale prin satelit şi cablu transmit astăzi programe continue de ştiri sportive). Ca şi radioul, televiziunea este un canal mediaticliniar, iar necesitatea captării atenţiei publicului impune materiale scurte, dinamice.

Jurnaliştii din presa scrisă se folosesc în munca lor numai de cuvinte. Uneori, ele sunt însoţite de fotografii, desene sau alte imagini, însă limbajul presei scrise rămâne cuvântul scris. Acest lucru nu este valabil şi pentru jurnaliştii din televiziune . Cuvintele sunt importante. Cuvintele sunt importante, dar, în funcţie de locul unde lucrează, ei dispun şi de alte instrumente care se alătură cuvintelor pentru a forma limbaje unice, bogate şi complexe. Canalele profesioniste de televiziune exploatează la maximum această diversitate a limbajului.

Televiziunea este un mediu condus de imagini. Imaginile în mişcare transmit acţiunea aşa cum se realizează ea, dar funizează şi elementul cheie în repoirtajul de televiziune. Calitatea imaginilor de care dispune un jurnalist de televiziune va determina, de regulă, şi importanţa cu care va fi tratat reportajul sau dacă el va mai fi folosi sau nu. În ceea ce priveşte sportul, imaginile dramatice folosite în vederea ilustrării unui reportaj nu constituie decât rareori o problemă. Totuşi, imaginile constituie doar unul dintre elementele limbajului de televiziune.

Limbajul televiziunii este mai variat şi mai complex decât cel al radioului. Pe lângă imaginile în mişcare, televiziunea poate folosi şi fotografii, materiale de arhivă, titluri şi sigle care să faciliteze relatarea subiectelor; deoarece antrenează două dintre simţurile noastre – văzul şi auzul - , poate transmite informaţia prin cele două simţuri în acelaşi timp. Secretul unui jurnalist de televiziune constă în a folosi împreună şi în acord perfect imaginile, cuvintele, sunetele şi uneori, muzica, pentru a comprima cât mai multe informaţii în fiecare moment de emisie.

Deoarece telespectatorii pot vedea acţiunea, comentariul are o funcţie uşor diferită.
Uneori, este preferabilsă laşi imaginile să vorbească de la sine, comentatorul intervenind din când în când, numind jucătorii la care se află mingea sau oferind informaţii generale, ce îi ajută pe telespectatori să înţeleagă meciul mai bine.

Acest lucru nu înseamnă însă că practicarea nu este la fel de importantă, întrucât telespectatorii îşi dau seama dacă un comentator greşeşte. Şi, pentru că evenimentele sportive sunt privite deseori în grup, în cafenele sau în baruri, e mult mai posibil ca telespectatorii să atragă atanţia asupra greşelilor şi să fie mai critici. Cea mai bună metodă de a studia comentariul este să-i asculţi pe comentatorii profesionoşti, să-i analizezi şi să încerci să-i copiezipe cei mai buni. În timp, îţi poţi dezvolta propriul stil, după ce înveţi de la cei mai buni.

Există două tipuri de emisiuni: emisiuni simple sau monotematice şi emisiuni complexe.

Emisiunea specializată sau monotematică este cea mai amplă modalitate de a trata un eveniment, o temă din diverse unghiuri. Acest gen de emisiune abordează subiecte pentru un public bine definit: în funcţie de vârstă ( subiecte pentru copii, pentru adolescenţi, pentru vârstnici), de ramura sportivă, de competiţia sportivă. Exemple de astfel de emisiuni sunt: tema sportivă a zilei, tema sportivă a săptămânii, sinteza sportivă a zilei, sinteza sportivă a săptămânii, emisiuni de sezon sau dedicate unui eveniment sportiv. Spaţiul acordat emisiunilor monotematice diferă în funcţie de importanţa temei abordate.

Emisiunile complexe sunt destinate mai multor esgmente de public, sunt alcătuite pe baza îmbinării mai multor genuri publicistice, sunt difuzate în intervalele cu audienţă maximă. Aceste emisiuni cuprind informaţii utilitare: starea bazelor sportive, locuri de agrement, informaţii din fotbal, informaţii din handbal, informaţii din diferite sporturi, precum şi talk-show-uri. Aceste emisiuni mai cuprind: magazinul sportiv, un pilon al oricărei grile care abordează teme şi evenimente în afara ştirilor. Acestea sunt prezentate dintr-o perspectivă inedită trezind interesul telespectatorului, oferindu-i posibilitatea de a descoperi o serie de amănunte, informându-l şi în acelaşi timp amizându-l. Spaţiile oferite magazinelor sportive depind de importanţa temei abordate, de baza tehnică şi formatul respectivului post. Realizatorii de magazine răspund de selectarea şi evaluarea temelor, de tratarea şi amplasarea lor în planul de emisie, de coordonarea unei singure emisiuni sau, în unele cazuri, de mai multe emisiuni. Din punct de vedere tehnic, realizatorii şi reporterii trebuie să dispună atât de posibilităţile de înregistrare cât şi de modalităţile de prelucrare ulterioare în studio a materialelor înregistrare.

Rubrica sportivă, reprezintă un material care are repartizat un spaţiu fix de emisie, care abordează teme sportive bine definite şi este caracterizată de periodicitate. Rubricile sportive pot fi redactate pe baza unor planuri tematice sau de sezon, neorientându-se după un anumit eveniment. Ca şi în cazul materialelor incluse în magazinele sportive, rubricile pot valorifica întreaga paletă a genurilor publicistice, dispunând adesea, suplimentar, de un anumit ambalaj, care permite identificarea lor în programe.

Actualităţile sportive însumează toate materialele vorbite care oferă informaţii de bază: ştirile sportive, flash sportiv, etc. În funcţie de conţinut, actualităţile care prezintă ştiri se pot clasifica astfel: hard news , follow – up şi soft news.

Revista presei sportive constă în prezentarea celor mai dezbătute subiecte abordate în presa scrisă, cu elemente de comentariu, ironii fine sau păreri personale.

Indiferent de genul emisiunii, specializată sau complexă, realizatorii trebuie să parcurgă anumite etape:

1. stabilirea temei ce urmează a fi bine dezbătută;
2. stabilirea genericului şi a comperajului ( a elementelor de legătură)
3. documentarea presupune culegerea tuturor datelor necesare realizării materialului;
4. înregistrarea materialelor;
5. prelucrarea materialelor.

Interviul sportiv este considerat genul publicistic cel mai răspândit pentru colectarea informaţiei, fiind numit şi „inima jurnalismului audiovizual”. Sub forma unei succesiuni de întrebări şi răspunsuri prin intermediul interviului se urmăreşte îndepărtarea riscului de a denatura sau trunchia transmiterea unei informaţii.

Există mai multe tipuri de interviu:

1. interviul instantaneu, realizat chiar în acel moment;
2. interviul pregătit care serveşte pentru obţinerea de informaţii, opinii şi care poate fi folosit pentru realizarea unor emisiuni: comentarii, reportaje, buletine de ştiri;

În funcţie de conţinutul lor, interviurile se pot clasifica astfel:

1. interviuri informative;
2. interviuri interpretative ( de analiză şi de comentariu);

Întrebările constituie baza interviului, iar de calitatea lor depinde calitatea răspunsurilor şi implicit a interviului.

În funcţie de scop, întrebările se pot clasifica astfel:

1. întrebări factuale sau de informaţie;
2. întrebări de opinie;
3. întrebări de mărturie;
4. întrebări de motivaţie;
5. întrebări de urmărire;
6. întrebări de completare.

După rolul lor întrebările pot fi:

1. întrebări de atac;
2. întrebări de relansare;
3. întrebări de insistenţă;
4. întrebări de sprijin;
5. întrebări de punctare;
6. întrebări de nominalizare;
7. întrebări de obiecţie;
8. întrebări de controversă.

Cronometrarea interviului trebuie să fie strictă, indiferent dacă interviul va fi de o jumătate de oră sau de un minut şi jumătate. La sfârşitul interviului, reporterul trebuie să întrebe dacă poate reveni pentru informaţii adiţionale. El poate indica momentul posibil de difuzare a interviului, dar în nici un caz nu trebuie să promită că se va difuza la un moment anume sau că va fi în întregime vreodată.

Ancheta jurnalistică sportivă, gen publicistic întâlnit şi în presa scrisă, reprezintă o modalitate de a culege opiniile trecătorilor.

Prin comentariu – notă, redacţia are ocazia să facă dovada competenţei sale şi să influenţeze pozitiv imaginea pe care postul de televiziune o are în planul informaţiilor.

Insertul este unul dintre cele mai simple genuri publicistice şi constă în inserarea unui citat prin intermediul unui text de comparaj.

Reportajul ocupă un loc aparte în cadrul genurilor jurnalistice de informare, fiind o simbioză între informaţia pură şi construcţia artistică, combinând munca jurnalistică şi arta povestitorului, neutralitatea persoanei a III-a şi implicarea autorului în eveniment.

Reportajul în direct impune reporterului intrarea în contact cu evenimentul ce va avea loc şi cu actorii care vor lua parte la el.

Pentru a trata subiectele sportive cu succes, trebuie să cunoaştem cerinţele mijlocului de comunicare pe care îl utilizăm şi să înţelegem audienţa ce va beneficia de munca noastră.

Meseria de jurnalist sportiv poate fi învăţată! Dar să nu uităm că mulţi „se hrănesc” zilnic din munca noastră şi de aceea trebuie să punem calitatea pe primul plan.

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro