accidentare la genunchiul picorului stâng, dar continuă partida. Curios este faptul că de la 2-1 pentru spaniol, au urmat numai puțin de 7 break-uri consecutive, iar Nadal a egalat la seturi. Totuși risipa fantastică de efort și-a spus cuvântul, iar problema de la genunchiul ibericului s-a agravat. Murray a profitat din plin de „handicapul” adversarului său, având controlul absolut asupra punctelor. Unui Nadal limitat din punct de vedere al mobilității pe teren i se întrezărea la orizont o înfrângere iminentă. Britanicul l-a „executat” cu sânge rece, administrându-i un 6-0 la capătul a o ora și 50 de minute de joc. Grație acestui succes, Andy primește 500 de puncte în clasamentul ATP, dar și suma de 277,000 €. Este a doua victorie consecutivă pe care o înregistrează Murray în fața lui Nadal, după cea din semifinale de la US Open 2008. Scoțianul a pierdut un singur meci în primele două luni din 2009, în optimile Openului Australian, contra lui Fernando Verdasco. Accidentarea lui Nadal vine și ca urmare a meciurilor lungi premergătoare finalei, el stând pe teren până atunci, numai puțin de 8 ore și 34 de minute !
▲ Adrian Cruciat va juca săptămâna aceasta la Belgrad, turneul challenger cu premii totale de peste 100,000 €. În runda inaugurală, timișoreanul va evolua împotriva reprezentantului gazdelor, Nenad Zimonjic, tenismen ce a beneficiat de un wild-card. Sârbul este nimeni altul decât numărul 3 mondial la dublu și câștigător a 24 de turnee în această probă. Cea mai bună clasare a lui Zimonjic a fost pe 1 noiembrie 2008, când s-a aflat chiar pe prima treaptă a ierarhiei de dublu. Cruciat a jucat un singur turneu în acest sezon, la Wroclaw, în Polonia, unde a fost eliminat în turul secund de viitorul câștigător al turneului, neamțul Michael Berrer, 1-6, 4-6. Dacă va trece de adversarul din manșa întâi, compatriotul nostru îl va întâlni pe învingătorul meciului dintre germanul Daniel Brands (cap de serie numărul 8) și francezul Edouard Roger-Vasselin. În proba de dublu a aceluiași turneu, Horia Tecău și elvețianul Yves Allegro sunt cotați ca favoriți principali și urmează a evolua în compania echipei formate din Janko Tipsarevic și Darko Madjarovski, ambii din Serbia, beneficiari ai unui wild-card. Tot în această probă, Florin Mergea joacă alături de italianul Alessandro Motti, cei doi dând piept în turul inaugural cu Aisam Qureshi (Pakistan) și Lovro Zovko (Croația), favoriții cu numărul 3 ai întrecerii. Un alt român, Marius Copil, a strâns două victorii în calificări, și îl va întâlni în ultimul tur pe germanul Matthias Bachinger.
▲ Gabriel Moraru este înscris la challengerul de 30,000 de € de la Tanger (Maroc), iar în prima rundă se „bate” cu belgianul Yannick Mertens (numărul 307 mondial), admis ultimul pe tabloul principal de simplu. Cei doi s-au mai întâlnit o singură dată până în prezent, tot pe zgură, în finala unui turneu futures în Turcia, anul trecut. Atunci, Moraru a avut câștig de cauză, impunându-se cu 4-6, 6-3, 6-4. Cea mai bună performanță a românului în 2009, clasat momentan pe locul 285 în ierarhia masculină, este un ultim act la un futures de 10,000 de € în Statele Unite. Belgianul de 21 de ani a jucat la o singură competiție, tot de 10,000 de €, dar în Franța, unde a ajuns de asemenea până în finală. Dacă va trece de Mertens, Gabriel ar putea da în turul secund peste favoritul principal al competiției, cehul Jiri Vanek. Moraru joacă și la dublu, unde face pereche cu Victor Crivoi, iar conform tragerii la sorți vor evolua împotriva echipei formate din Rui Machado (Portugalia) și Jaroslav Pospisil (Cehia). Crivoi a fost prezent și în calificări, având chiar statutul de cap de serie numărul 1, dar a pierdut, din nefericire, la argentinianul Leandro Migani.
Adrian STRÎMBU