Este antrenoarea care a descoperit-o pe regina gimnasticii vrâncene, Gina Gogean, este cea care a creat echilibru, concentrare si motivare de-a lungul anilor in cadrul şcolii de gimnastică vrâncene, este antrenoarea-căpitan al corabiei, care nu a părăsit niciodata vasul, este profesoara si directoarea clubului ce şi-a sărbatorit ziua de naştere, anul trecut, in sala sporturilor Vrancea in plină competiţie in cadrul Campionatelor Nationale de gimnastică ale României care au avut loc la Focşani. Atunci o sala plina cu cle mai valoroase sportive-junioare, antrenori, reprezentantţi ai federaţiei, părinţi si spectatori au cântat cu toţii La Mulţi Ani celei mai representative doamne a sportului Vrâncean.
S-a născut pe 26 octombrie 1954 la Reşiţa, în judeţul Caraş-Severin, in zodia scorpion. Părinţii ei sunt Sofia si Nicolae Dibuş şi are un frate Ioan Petru Dibuş.
Clasele primare le-a făcut la Sc. Nr. 5 din Focşani având-o învătătoare pe doamna Aurica Necula. Gimnaziul l-a făcut la liceul Unirea avându-o ca dirigintă pe doamna profesoară Valeria Popescu, iar profesor de educaţie fizică şi sport pe Gheorghe Dumnitrescu. Liceul l-a continuat tot la Unirea avându-l ca diriginte pe domnul profesor Ion Lău si profesori de educaţie fizică şi sport pe regretaţii Marin Stoian si Lupu Zigmund.
Studiile superioare le-a absolvit la facultatea de educaţie fizică Galaţi si la universitatea Alexandru Ion Cuza, Iaşi, cu specializările volei şi gimnastică.
Este căsătorita cu Şerban Eugen Lescovar, care este preşedintele asociaţiei Româno-Franceze AS GYM Club Focsani-Marguerittes.
În exculsivitate pentru Sportul de Vrancea doamna Adriana Lescovar ne-a acordat acest interviu.

Cum erau anii copilăriei dumneavoastră ?

… ştiam să ne bucurăm de lucruri mărunte ... beam apă de la robinet fără teamă de microbi (nu se ştia de apă plată)… mă jucam mult în vacanţe fără să am un telefon mobil care să–mi monitorizeze mişcările, mă căţăram prin copaci şi genunchii mei în permanenţă erau plini de vânătai (nu aveam protecţii, căşti, genunchiere la bicicletă)... mai pierdeam câte un dinte din zbor, ne mai băteam, dar nimeni nu reclama şi nimeni nu mergea la psiholog, orice probleme aveam le rezolvam între noi… mâncam ţurţuri de gheaţă şi beam Ť Cico ť, nu aveam chat room, video, calculator, home-cinema şi nici dispozitive de supraveghere... aveam însă o mulţime de Ť PRIETENI ADEVĂRAŢI ť...aşa era copilăria mea...

Unde se jucau copii din generaţia dumneavoastră ?

Acolo unde m-am născut, chiar lângă casa noastră era Birzava, un râuleţ unde ne scăldam în zilele toride, un deal unde alergam şi culegeam mure, o grădină zoologică superbă (iubesc mult animalele).

Se găseau jucării sau materiale sportive în magazine ?

Sigur existau, dar…puţine şi calitativ foarte slabe, dar mă repet, generaţia mea … aprecia chiar şi o păpuşă …din cârpă !

Care erau jocurile şi jucăriile preferate de Adriana Lescovar ?

Ca oricărui copil îmi plăcea să mă joc mult, aveam jocurile noastre … hoţii şi gardiştii, coarda, cercul, elasticul ... mă jucam cu păpuşi, le coseam rochiţe… aveam prieteni în Banat ( saşi, secui, şvabi ) şi ne înţelegeam grozav.

Cum se vedea Focşaniul prin ochii copilului Adriana Lescovar ?

Bineînţeles un oraş curat… micuţ, dar plin de istorie.

A existat în familie vreun curent de moştenire a dragostei pentru sport ?

Nu ! Chiar, nimeni din familia mea nu a făcut sport de performanţă ! ( tata este fan Dinamo şi iubeşte mult fotbalul !).

În clasele primare cum erau regizate orele de educaţie fizică ?

Orele de educaţie fizică din păcate nu se făceau chiar toate, se mai schimbau cu matematica, dar asta nu ne impiedica să utilizăm la maxim recreaţiile... şi ne încărcam bateriile pentru orele ce urmau.

Care şi când a fost prima tangenţă cu sportul ?

Clasa a V-a a fost anul în care am pus prima minge de baschet în mână şi am reuşit să intru în echipa de minibaschet .

În gimnaziu, orele de educaţie fizică şi sport, au contribuit la cariera dumneavostră?

Sigur, pot spune foarte sincer că orele de educaţie fizică la Liceul Unirea se făceau cu foarte mult simţ de răspundere, cu profesori bine pregătiţi şi ţin minte că nu prea aveam colegi cu scutiri medicale… da, cu siguranţă acele ore mi-au transmis dragoste pentru viitoarea mea meserie…

Au fost persoane care v-au sprijinit şi v-au presimţit cariera profesională?

Le mulţumesc în primul rând părinţilor mei care mi-au fost un real sprijin în toată ascensiunea mea, apoi, profesorilor Dumitrescu şi Lupu Zigmund (care îşi doreau pentru mine şi o carieră artistică având ceva talent în pictură ), de asemenea m-a ajutat mult Sergiu Popa, căruia îi datorez intrarea mea în gimnastică... a avut încredere în mine mai mult decât aveam eu!

Ce au însemnat jocurile sportive pentru dumneavoastră?

Am iubit mult baschetul, am jucat 11 ani în echipe şcolare şi div B ( pentru 5 cm în minus nu am intrat în echipa Universităţii Galaţi ), îmi place eleganţa voleiului şi forţa handbalului. Nu voi uita niciodată dăruirea pe care o aveam în echipă, eram un tot unitar, eram prietene şi ne lega acelaşi obiectiv: să învingem, e un lucru pe care numai un joc sportiv îl poate oferi!
Jocul sportiv m-a învăţat să fiu o luptătoare... m-a învăţat să cred în lucrul în echipă.

Ca elevă a liceului Unirea Focşani l-aţi avut profesor pe Gheorghe Dumitrescu!
Da. Domnul profesor Dumitrescu Gheorghe a fost primul meu profesor de sport şi îi datorez debutul meu in sport şi îi port o stimă deosebită!

Cum şi de ce s-a întâmplat apropierea de gimnastică?

A fost o simplă …întâmplare. Am terminat stagiatura şi aveam de ales între atletism şi gimnastică! Sincer, eram foarte debusolată ( eu nefăcând gimnastică decât în facultate ), am considerat mereu că este unul din sporturile cele mai grele...da, a fost o provocare! Sergiu Popa a fost prima persoană care mi-a arătat drumul...am început lucrul cu fetiţe mici de 5 anişori, m-a atras … am început să *fur* meseria...şi am rămas de 28 de ani…. aici.

Acum 32 de ani Nadia Comăneci devenea campioană olimpică la Montreal în Canada! Povestiţi-ne cum aţi trăit momentul!

Ca orice român, eram foarte emoţionată trăind alături de ea fiecare mişcare, fiecare element, tremuram de frică să nu cadă de pe bârnă...nu ştiu, siguranţa acelei fetiţe m-a făcut să iubesc gimnastica, am trăit emoţia şi atunci când Nadia a venit prima dată în Focşani, la mine acasă...ţin minte, era înnebunită după ciuperci şi a mâncat aproape 5 kg cât a stat la mine.

Aţi fost printre pionierii şcolii de gimnastică din Focşani! Povestiţi-ne naşterea şcolii vrâncene de gimnastică!

Clubul de gimnastică s-a înfiinţat în 1979, dar înainte au fost cîţiva profesori inimoşi care au creat practic o şcoală de gimnastică ( prof.Vărzaru, Ungureanu, Miliadis, Arginteanu), apoi când a venit Sergiu Popa s-a făcut sala de gimnastică unde lucram şi astăzi, clubul aparţinea la început de Şcoala 7, iar din 1996 a devenit de sine stătător cu personalitate juridică.

Aveţi o carieră de invidiat! Echipa de antrenori a fost întotdeauna punctul forte al clubului din Focşani. Vă rugăm să treceţi în revistă colegii-antrenori pe care i-aţi avut de-a lungul anilor!

Rezultatele mele le datorez unei întregi echipe şi când spun asta mă refer la copii minunaţi pe care i-a avut şi îi are Vrancea, colegilor mei valoroşi, cu toţii, am fost şi suntem o mare familie a gimnasticii, poate spre norocul nostru am fost mai puţini, aveam acelaşi scop, acela de a ne afirma, de a demonstra că putem reuşi! Sunt mulţi care au muncit pentru club şi voi încerca să- i numesc: Popa Sergiu şi Tatiana ( Franţa ), Rodica şi Aurel Lazăr (actualmente lucrează în Dallas, Texas ), Mirel Bica ( Canada ), Jenica Cherciu ( Minessota ), Mirela Călianu ( Islanda ), Maria Ferenţ ( Franta ), Petre Neda ( Canada ), Nicoleta Brânzei ( Islanda ), Mihai Stănculescu, Maria Drăgan, corep. Antoaneta Ciobanu şi acum cei tineri, Roşioru Florin, Vulcan Dănuţ, fostele gimnaste Dana Trandafir, Carmen Oceanu, Nicoleta Răducan, Doina Costea au venit sa ducă mai departe munca de Sisif al unui antrenor.

Materia primă, copii, fetiţele, v-au dat permanent „oxigen” pentru marea performanţă!

Într-adevar, iubesc mult copiii...cred că dacă nu ar fi fost astfel nu reuşeam să fac atâtea…micuţele noastre sunt într-adevăr nişte copii speciali, sunt puternice, sensibile, pline de energie, dar disciplinate şi ambiţioase!

Ce a lipsit ca Focşaniul să fie şi un puternic centru al gimnasticii masculine?

Nu puteam împărţi o singură sală de antrenament, ar fi fost sufocată de aparatură (căci pentru băieţi e nevoie de aparate specifice) şi nici specialişti nu avem...cred că este bine să facem ceea ce ştim, dar bine!

Povestiţi-ne „traiectoria” Mirelei Ţugurlan, campioană mondială cu echipa!

Da, am citit interviul dat de Mirela Ţugurlan în ziarul dumneavoastră şi m-am mirat de ce după atâta timp se fereşte să spună de toţi profesorii cu care a lucrat? Nu cred că se supără nimeni pe un lucru adevărat...dimpotrivă, este vorba de respect. Am selecţionat-o de la Şcoala 2 şi în scurt timp am predat -o alături de alte sportive, cuplului Jenica si Mihai Stănculescu ( un timp a lucrat şi cu d-na profesoară Mariana Drăgan ). Profesorii Stănculescu s-au ocupat de performanţele ei şi au promovat-o la lotul de junioare Bucuresti. Acolo a fost selecţionată alături de Aurelia Gheba ( o altă sportivă a noastră) pentru Campionatul European de junioare 1995 ce a avut loc la Charleroy - Belgia, unde cele 2 au reuşit un loc 2 cu echipa şi medalie de aur la bârnă. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea şi am trăit momentul din plin...cele 2 focşănene au fost alese să concureze pentru România şi eu am fost aleasă ca arbitru al României...3 focşănence, vă închipuiţi ce era în inima noastră...dar fetele au concurat excelent depunctând rusoaicele şi obţinând singura medalie de aur la acel campionat European pentru România. A urmat o perioadă deosebit de prolifică pentru Mirela fiind selecţionată în lotul de senioare de la Deva şi au urmat Campionate mondiale, Jocurile olimpice de la Atlanta unde a venit cu bronzul.

Povestiţi-ne „traiectoria” Ginei Gogean, „regina” gimnasticii vrâncene!

Gina a fost selecţionată din 200 de fetiţe şi doar 9 au trecut de preselecţie, a lucrat 3 ani cu mine şi Elena Arginteanu apoi cu soţii Popa în performanţă până la plecarea la lotul de junioare Oneşti, mai târziu la Deva şi au urmat medalii la Campionate Europene, Mondiale, Balcanice, Jocuri olimpice de la Barcelona şi Atlanta. Două cicluri olimpice unde Gina a demonstrat că are valoare. Şi pentru că-i lipsea din cariera un titlu la Cupa Mondială în final de carieră reuseşte să mai strângă 2 medalii! Este până în prezent cea mai titrată sportivă a Vrancei. Un copil, modest şi introvertit, o adolescentă timidă dar avidă de a recupera cunoştinţe cât mai multe, un adult inteligent şi echilibrat, maestră emerită a sportului, arbitru internaţional, profesor universitar astăzi, Gina a dovedit că este un om ,,special’’, un prieten de nădejde şi care antrenor, părinte nu ar fi mândru de acest minunat copil?
Care sunt „episoadele” cele mai importante ale filmului şcolii vrâncene de gimnastică?

Clubul nostru a fost încă de la infiinţare un club de temut. Marin Ştefania, Manu Corina,Tudor Mariana ...primele sportive nominalizate la lotul naţional, Bostan Diana, Gogean Gina,Ţugurlan Mirela, Gheba Aurelia, Ghimpu Angela, Ilie Mirela, Blănaru Adina, Andronache Corina, sunt numai câteva nume care au adus medalii pentru club. Club de nivel olimpic, clubul nostru a avut demonstraţii în sudul Frantei, a avut bilaterale cu echipa naţională a Filipinei,Venezuelei, Italiei, Siriei, Tunisiei şi în premieră românească cu Irakul.

Puţini ştiu că reprezentaţi Vrancea în gimnastica mondială şi ca arbitră internaţională!

Da şi pot spune că nu este deloc uşor! A fi arbitru în gimnastică este destul de greu, sunt în primul rând semne speciale (seamănă puţin cu semnele japoneze) apoi sunt o grămadă de cerinţe specifice, acum s-a schimbat şi modul de adunat nota finală, de cele mai multe ori trebuie să facem în acelaşi timp şi brigadă A şi B deci mai multe note (de plecare , compoziţie, execuţie, penalizări şi nota finală) cumulate cu un cod de punctaj care se schimbă aproape zilnic, imaginaţi-vă că nu-i deloc simplu.
A arbitra în gimnastică este încă o muncă voluntară pe care eşti nevoit s-o faci pentru a -ţi sprijini echipa, sportivele, pentru a şti toate noutaţile. Examenele sunt pe cicluri olimpice şi sunt cursuri în limba engleză şi franceză, corectate de Federaţia Internaţională de Gimnastică şi constau în examen practic (după casete video, CD-uri ) şi test grilă cu 50 întrebări. Din cauza dificultaţii sunt puţine arbitre care primesc brevet F.I.G.

După Deva şi Oneşti, Focşaniul este al treilea centru de gimnastică al României!

Este un club cu tradiţii, puternic şi serios, afiliat FRG care şi-a adus aportul la dezvoltarea gimnasticii româneşti.

Când s-a inaugurat actuala sală de gimnastică a clubului şi dacă de atunci au mai existat modernizări?

Sala a fost construită în 1979 şi data în folosinţă în 1980. De atunci s-au făcut îmbunătaţiri cu privire la aparatură , am încercat ca din fondurile primite să ne înnoim aparatura pentru că nu mai corespundea pentru siguranţa copiilor. Din păcate suntem în situaţia de a nu avea fonduri pentru a o întreţine şi moderniza!

Care este „prestaţia” internaţională de-a lungul anilor a CSS Gimnastică Focşani?

Campioane naţionale, campioane balcanice, campioane europene juniori şi seniori, campionate europene de juniori şi seniori, campioane mondiale de juniori şi seniori, medalii la cupa mondială şi medalii la Jocurile Olimpice! Fără modestie , putem spune că în afara unei medalii de aur la J. O., clubului nostru nu i-ar mai lipsi nimic pentru o carte de vizită completă!

A simţit gimnastica românească o schimbare din momentul numirii ca preşedinte al ANS-ului a domnului Octavian Belu?

Dacă era dupa mine ,domnul profesor Belu ar fi ajutat mai mult gimnastică, dacă rămânea antrenor la lot. Să dea Dumnezeu să poată ajuta toate sporturile pentru că din poziţia dumnealui … poate!

Ambasador pe tot globul al judeţului Vrancea, centrul de gimnastică este respectat pe măsura rezultatelor?

Dupa cum am mai spus clubul are relaţii peste tot, multi ne întreabă de ce nu mai facem demonstraţii în străinatate… din păcate banii şi sponsorii sunt lucruri rare în gimnastică, nimeni nu investeste în acest sport care este făcut prin copii mici şi munca de juniorat este de 6 ani minimum. Avem ambasadori prin foştii noştrii colegi aflaţi acum pe tot globul, noi îi primim cu echipele lor mereu dar ne este greu să le răspundem invitaţiei de a face noi deplasarea .

O aducere aminte! Prin comparaţie, „Daciada” faţă de competiţiile de acum? Plusuri şi minusuri!

Daciada era o competiţie pentru toţi doritorii de mişcare..nu era de loc rea pentru că ajută la menţinerea sănătăţii şi chiar azi este nevoie mai mult ca oricând ca tineretul să facă sport.Dar nu pot spune că mă mulţumeşte actuala formulă de competiţii pe plan naţional,mereu am spus că sunt doar 4 competiţii pe un an…este drept finale pe ţară unde ne luptăm de la egal la egal şi cu loturile de junioare şi cu cluburi mari ,dar sunt de părere că unele competiţii pe zone ar fi binevenite pentru a avea stimulentul necesar să îi ţinem pe copii în formă.

Ce şi-a dorit Adriana Lescovar în toată cariera de până acum şi nu a avut şi totuşi mai speraţi că se va putea realiza?

Mi-am dorit multe şi am sperat ... pentru că fără speranţe, fără visuri, nu ar avea rost viaţa. Dar trebuie să recunosc că am avut şi mult noroc, am avut mult noroc să îmi placă ceea ce fac şi să vin cu plăcere la muncă… am avut noroc să am copii valoroşi şi prin ei să mă remarc şi eu… am avut multă dragoste de dăruit şi le-am dat-o copiilor, colegilor, prietenilor mei. Sunt mândră că sunt antrenor emerit, sunt mândră că sunt arbitru internaţional,sunt mândră că sunt un profesor respectat şi sunt şi mai mândră când văd că am oameni în jurul meu care mă apreciază şi ţin la mine şi care m-au dorit şi susţinut să conduc alături de ei acest club. Ce nu am putut face? Multe aş fi vrut să fac… şi poate unele le voi reuşi… în primul rând să facem cantina şi căminul să funcţioneze la parametrii moderni, găsesc absolut firesc să avem un microbus pentru club pentru că nouă ne este vital un mijloc de transport pentru competiţii…etc ...etc…

Dumnezeu a dat un semn sportului vrâncean! Şcoala de gimnastică are ca sportive tripletele gimnaste, unicat în lume! Cum percepeţi acest semn!

Doresc să fie un nou început! Tripletele trebuie să înţeleagă că noi am făcut şi facem multe pentru ele şi începând cu aprilie este răndul lor să concretizeze…de altfel mai avem şi gemene,avem fetiţe multe şi talentate din urmă, să sperăm că avem timpul necesar să le urmărim cum cresc se dezvoltă şi aduc performanţe !

Jocuri Olimpice de la Beijing, un moment de bilanţ, cel puţin pentru ultimii 4 ani ! Ce şanse are România şi gimnastica românească?

Voi vedea echipa în luna aprilie la un concurs internaţional, un open care va avea loc la Ploieşti şi probabil le voi arbitra şi la campionatul de maestre în luna iunie aşa că atunci voi şti mai mult..până atunci dacă sportivele se vor reface, putem spera la un loc pe podiumum.

Cum aţi rezuma interesul în acest moment pentru gimnastică, atât din partea copiilor cât şi din partea părinţilor?

Nu pot spune că vin mulţi singuri… întotdeauna s-au făcut anunţuri în mass media şi colegii noştrii s-au deplasat la grădiniţe pentru a- i selecţiona… asteptăm luna martie să demarăm un nou proces publicitar. Din păcate a fost o perioadă foarte sumbră in lumea gimnasticii atunci cînd se vehiculau poveşti despre creştere şi dezvoltare, se fabulau poveşti despre chinul copiilor… un mare deserviciu care a adus multe prejudicii acestui sport! Mare păcat că s-a pierdut atunci mult timp pentru a demonstra cât de fals se poate prezenta uneori un sport, care era numarul 1 în România.

Aţi fost propusă de mai multe ori directoare a Direcţiei pentru Sport a judeţului Vrancea! Aţi mai părăsi clubul în acest moment pentru această funcţie?

Am considerat mereu ca un om trebuie să ştie exact unde îi este locul… eu nu umblu după un post mai bine plătit sau care ştiu că îmi va aduce beneficii… cred că este corect să fiu acolo unde mă pricep să fac ceva bun. Şi nu, niciodată nu aş părăsi locul unde sunt, pentru o functie unde trebuie să te pricepi la toate sporturile, să fii imparţial cu toate ramurile, să sprijini şi să faci totul pentru sportul vrâncean… aş avea mereu ceva în plus pentru … gimnastică şi acolo nu îţi poţi permite să fii subiectiv!

Vă rugăm să prezentaţi în opinia dumneavoastră 3 mini-topuri de 5 locuri pentru: cei mai buni sportivi, cei mai buni antrenori şi cei mai buni arbitri vrânceni din toate timpurile!

Nu pot fi foarte obiectivă, dar voi încerca (cu scuzele mele, dacă omit pe cineva involuntar) să nominalizez în cazul sportivilor şi al antrenorilor, dar necunoscând arbitrii mă voi abtine:

1. sportivi: Gina Gogean,Valentina Elisei, Mirela Ţugurlan, Simona Gogârlă şi Alin Moldoveanu

1. antrenori: Popa Sergiu, Popa Tatiana, Ovidiu Gavrilă, Lucian Tucan, Stănică Grosu

Sunt mulţi care au adus titluri, medalii pentru judeţ, de aceea îmi este greu să dau o ordine.

Ce părere aveţi despre primul şi singurul ziar 100% de sport din judeţul Vrancea, Sportul de Vrancea?

Aveam nevoie de un ziar despre sport pentru că din păcate în celelalte ziare se scrie foarte puţin despre sport in general si câte ceva despre nelipsitul’’fotbal’’;aşa încât, când a apărut ziarul ..eram convinsă că ve-ţi scrie numai despre fotbal… nu pot fi decât bucuroasă că m-am inşelat!şi ar mai fi ceva …bravo pentru modul cum scrie articolele domnul Vlăsceanu,are un stil care m-a impresionat ,il găsesc documentat ,plin de umor şi subtil!avem nevoie de tineri care iubesc sportul, dar si de mai mulţi care il susţin!

Un mesaj tuturor cititorilor Sportului de Vrancea de pe tot globul!

Le doresc tuturor un an plin de împliniri, sănătate, multă baftă lui Alin Moloveanu la J O!...şi închei cu motto-ul lui Pierre de Coubertain, părintele jocurilor olimpice moderne :
,,DACĂ AI ÎNVINS….CONTINUĂ ! DACĂ AI PIERDUT..CONTINUĂ ! “

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro