O idee încetăţenită acreditează Cupa României drept competiţia k.o. sau a surprizelor. Desfăşurarea jocurilor arată, însă, că rezultatele nu sunt deloc surprize, ci consecinţe fireşti ale întâmplărilor din teren. Sunt, este adevărat, partide în care cîştigătorii nu sunt cei acreditaţi dinainte cu şanse, însă asta nu înseamnă că nu merită victoria. Aşa s-au petrecut lucrurile şi miercuri când Dinamo Bucureşti a fost eliminată de Dacia Mioveni din sferturile de finală ale Cupei. Meciul a oferit un spectacol de doi bani, cu o formaţie bucureşteană care nu a jucat nimic după ce Mărgăritescu a fost eliminat în minutul 5 în urma unui fault de om năuc. Ratarea de către Dănciulescu a unui penalty a fost încununarea unui fiasco pentru dinamovişti. Altfel spus, Dinamo a pierdut meritat, aşa cum Dacia a câştigat pentru că a ştiut să gestioneze avantajul omului în plus. Rezultatul a fost firesc. Nimic nu a fost surpriză. Dimpotrivă, dacă Lobonţ nu scotea două mingi pe care scria gol, bucureştenii ar fi pierdut mai ruşinos decât au făcut-o.
Rapid, cea de-a doua formaţie bucureşteană aflată în această fază a Cupei, a părăsit, la rândul său, terenul de joc învinsă de Unirea Urziceni care a făcut legea într-o partidă pe care a câştigat-o cu 1-0. Victoria a fost mai clară decât o arată scorul, elevii lui Dan Petrescu dovedindu-se mai buni decât deţinătorii trofeului. Şi în acest caz, prima şansă îi era acordată Rapidului, iar înfrângerea a fost catalogată de unii comentatori drept surpriză. În realitate, chiar dacă nu a existat o direrenţă de valoare între competitoarte, a fost, cu siguranţă, una de atitudine care a decis învingătoarele. Această diferenţă face din Cupa României o competiţie nu a surprizelor, ci a rezultatelor normale faţă de condiţiile în care s-au petrecut lucrurile pe teren.
Petru TABAN