FC Brăila se dovedește a fi, indiferent de circumstanțe, o nucă prea tare pentru CSM 2007 Focșani. După ce, în pregătirea din vară, brăilenii au bătut cu 4-1 la Focșani iar în Cupa României au câștigat la penaltiuri, miercuri, elevii lui Mihai Ciobanu au obținut o nouă victorie în dauna focșănenilor. Jocul disputat pe terenul de antrenament de la Stadionul Milcovul, a fost dominat, în cea mai mare parte, de oaspeți care au avut în față o echipă ce a intrat greu în joc și care a greșit și la construcție și în zona centrală a apărării. Vîntul a avut partea sa de contribuție la desfășurarea partidei, iar cei care s-au adaptat mai bine condițiilor de joc au cîștigat. Debutul întâlnirii a fost favorabil gazdelor ce au marcat în minutul 8 prin Crăciun care a reluat cu capul în plasă mingea venită din corner. A fost o fază ce devine clasică pentru CSM Focșani și care se termină de multe ori cu gol, semn că este lucrată și bine însușită de fotbaliștii pregătiți de Dan Băncilă. Avantajul focșănenilor nu a rezistat decât decât două minute pentru că, la poarta lui Oprea, a curs o fază trasă la indigo după cea din care a fost deschis scorul. De teamă ca mingea luată de vânt să nu-i joace feste, foarte tânărul apărător a buturilor focșănene nu a ieșit la centrarea din corner, fundașii nu au sărit bine la cap și Bosoi a făcut 1-1. În minutul 22, Chirciu a urmărit mingea respinsă ușor lateral de Oprea după un șut de la 16 metri și a marcat pentru 1-2. Sarcina atacantului brăilean a fost ușurată de lipsa de reacție a fundașilor focșăneni. La pauză, Curteanu, ținta preferată a observațiilor lui Băncilă în prima repriză, a fost schimbat cu Covaci care a fost folosit ca al treilea atacant. Jocul pe inaintare al gazdelor a devenit mai elaborat și, în minutul 58, Moise l-a găsit cu o pasă filtrantă pe Andrieș care a înscris din careu, cu un șut în colțul lung. Dar peste trei minute scorul a devenit 2-3 pentru că brăilenii au transformat o lovitură liberă de la 16 metri prin șutul imparabil al lui Necoară, pentru ca, în minutul 79, pe fondul unui joc, totuși, echilibrat, FC Brăila să închidă scorul: Bosoi a făcut o cursă pe dreapta și a șutat în colțul lung fără ca Barbu să poată interveni.
Evoluția unora dintre jucătorii săi l-a nemulțumit evident pe antrenorul Dan Băncilă care nu găsește omul pentru a-l suplini la construcție pe Bucătaru, accidentat, în continuare. Nici Ionuț Constantinescu nici Adrian Toma nu au fost, în acest meci, soluția valabilă la construcție. Din nou a evoluat bine Ungurianu în postura de mijlocaș stânga. Până la reluarea campionatului credem că tehnicianul focșănean va găsi formula pentru a aduce echipa la nivelul de la care să joace peste tot la victorie. Chiar și în amicalele de până atunci.
Petrică BUTUC