Cel mai titrat fotbalist vrâncean, Narcis Raducan, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Sportul de VRANCEA

Motto: “Sunt mândru că sunt vrâncean ca Narcis Răducan!”

Când şi unde s-a născut Narcis Răducan?
23.septembrie.1974 la Focsani ,la ora 3.00
Fotbalul l-a descoperit pe Narcis Răducan, sau Narcis Răducan a descoperit fotbalul?
Ne-am căutat unul pe celălalt într-un mod natural ca oricare altă apropiere de succes. Binenţeles, că fotbalul l-a descoperit pe Narcis dar ca orice fotbalist am trăit şi trăiesc cu cea mai frumoasa amăgire că am descoperit sau cel puţin am pus umărul la dezvoltarea fotbalului, în special latura tehnica a lui.
Cine a fost “complicele” principal la apropierea ta de fotbal?
În cazul meu chiar nu a fost nevoie de complice. Cum spunem chemarea a fost naturală, din momentul în care am început să merg parcă deja aveam mingea la picior. Tata a facut sport şi a încercat să-mi găsească menirea prin metode directe, mi-a adus mănusi de box acasă (el a cochetat cu boxul, atletismul, fotbalul şi handbalul, toate la nivel de amatori ) dar după câteva bătăi cu prietenii m-am plictisit de ele, apoi într-o zi a venit cu un lăutar cu acordeonul acasă dar l-am refuzat repede deşi îmi place muzica dar nu acest gen. În fine am ales ceea ce îmi plăcea cel mai mult, fotbalul.
Primul antrenament, primul antrenor, primii colegi, îţi mai aduci aminte?
18.februarie.1984. Aveam deja 9 ani (clasa a IV-a) şi aproape toţi tovarăşii mei de fotbal din jurul blocului erau înscrişi la Unirea. Mă descurcam foarte bine printre ei şi am simţit că trebuie să fac pasul. M-am rugat de tatăl meu căteva zile şi până la urma m-a dus la antrenamente. A doua zi de antrenament am convins pe toţi colegii de clasă să se înscrie (doar eram căpitanul) dar din 15 copii după câteva săptămâni am rămas doar eu. Antrenor era Petrea Nicolae, foarte cunoscut copiilor în acea perioadă, un antrenor sever dar care lucrează cu mare pasiune. Printre colegi îi aveam pe Colan, Burlacu, Dogaru şi alţi mulţi viitori fotbalişti ai Unirii de-a lungul anilor dar şi viitori poliţişti, bancheri sau chiar hoţi de buzunare.
Care a fost parcursul la copii şi juniori?
M-am impus repede în echipă, veneam cu o bucurie fantastică la stadion şi după ce îmi făceam temele mai aveam 4,5 ore de fotbal în spatele blocului. Nu ştiam decât fotbal şi şcoală. Chiar şi fetele nici nu vroiam să le văd. Am avut şi norocul să nu fiu contemporan cu tentaţiile din ziua de azi. Chiar dacă există vreo scăpare aveam familia în marcaj strâns care mă ajuta .
Sunt moment pe care nu le poţi uita din acea perioadă?
Nimic nu se poate uita din acea perioadă: antrenamentele, turneele, diplomele, înfrângerile, şedinţele antrenorului când driblam până nu mai putem şi dacă scăpam de el mă lua tata la fugărit pe teren, că nu lipsea de la meciurile noastre. Bineinţeles toate le văd într-un tablou frumos acum pentru că mi-am îndeplinit visul dar realitatea nu a fost aşa de roz. Eram foarte sărac, deşi munceau mult ambii parinţi am avut mari probleme financiare ca multe alte familii din acea vreme. Erau momente când de abia aveam ceva de mâncare, aveam tenişi rupţi în talpă în cea mai mare parte ale anului ( se şi rupeau repede) iarna nu eram printre cei mai îmbracaţi copii, de maşină nici nu poate fi vorba. Singurul lucru din belşug era mingea, aveam tot timpul 2-3 mingi acasă. Dar peste toate astea exista un foc în ochii noştrii ca vom izbuti în final să fim mândri de numele familiei noastre .
Performanţele şi victoriile ţi-au plăcut de mic? Mai ţii minte care au fost?
În sportul de performanţă combustibilul necesar progresului este victoria. Începând din spatele blocului, curtea şcolii, miuţa de antrenament , un meci în Champions League sau un joc de şah cu un vecin, indiferent de nivel sau de joc trebuie să iţi doreşti victoria să-ţi cultivi spiritul de învingător. Şi înfrângerea are rolul ei pentru a te echilibra dar numai victoria iţi dă forţă.
Mi-aduc aminte că în cei 4 ani cât am fost la piticii Unirii am participat la 13 turnee de sală şi în aer liber unde eu am câştigat 13 diplome (golgeter, cel mai tehnic, etc.). Multe dintre ele le-am păstrat şi le consider la fel de importante ca medalii de câştigarea campionatului sau a cupei cu Steaua şi Rapid. O perioadă fără alta nu se poate.
Am luat un loc 4 pe ţară cu echipa la un turneu final de sală la Bacău cu Unirea. Se formase o echipă formidabila la nivel de copii. Ne cunoşteam perfect unul pe celălalt, exista o omogenizare perfectă.
Apoi am plecat în 1988 la Centrul Olimpic Viitorul Târgul Mureş unde am jucat un an. Eram mic, în clasa a VIII-a şi mergem singur cu trenul 8 ore . Locuiam fără familie la sute de kilometri distanţă şi îmi era foarte greu. Mai târziu am realizat că acest lucru a fost şi un avantaj în formarea caracterului şi maturizării mele . La sfatul lui Mircea Lucescu (care m-a evidenţiat în pauza unui meci de cupă de la Focşani) m-am tranferat la Viitorul Bucuresti (cel mai bun centru din ţară) după o selecţie foarte grea , din 450 copii am rămas doar 3, unde am jucat şi am învaţat 2 ani.
În 1990 am revenit la juniorii Unirii sub comanda lui Puiu Oprişan şi mai târziu regretatul Mişu Costea.
În afara primului antrenor au mai fost şi alte personae care au contribuit la ascendenţa ta ca sportiv?
Păi simţeam că toate lumea pune o mână de ajutor să ajung fotbalist: Tatăl meu care avea şi rolul de arbitru în cartier şi care are meritul că m-a obligat să dau şi cu stângul şi mi-a prins foarte bine, mama mea, Dumnezeu să o ierte mă încuraja şi mă îngrijea după fiecare meci, sora mea Diana deşi era mică venea după mine şi era responsabilă cu galeria şi cu apa de băut după meci, învăţătorul meu de la şcoala 10, Diaconu Mihai căruia îi port un respect deosebit şi care mi-a înţeles menirea, Petrea care m-a ordonat şi mi-a dat primele principii fotbalistice, Costel Orac un om la care ţin foarte mult care mi-a dat încredere şi a avut curajul dar şi ,,ochiul’’ de mă arunca în lupta diviziei B în prima echipă la doar 17 ani, fapt care m-a ajutat să debutez la echipa natională de tineret, soţia mea Oana căruia încercam să-i demonstrez cât de bun fotbalist sunt dar fără mare succes pentru că nu-i plăcea fenomenul şi nu în ultimul rând spectatorilor care mă iubeau şi-mi dădeau aripi să încerc şi mai multe în timpul meciurilor.
Cum a făcut pasul Narcis Răpducan de la juniori la seniori?
Orac obişnuia să tragă cu ochiul la meciurile şi chiar la antrenamentele noastre , fiind golgheterul echipei atunci eram monitorizat de mai demult şi într-o zi spre bucuria mea m-a chemat la antrenamentele primei echipe a Unirii Focşani.
Ce a însemnat Acord Focşani pentru tine?
Cum spuneam a însemnat foarte mult pentru că am facut cunoştinţă cu fotbalul adevărat, fotbalul pe bani care fară îndoială este mult mai pragmatic.Eram o echipă de primele trei locuri, băieţi care m-au ajutat şi mi-au dat libertatea să joc aşa cum îmi plăcea mie. Am început să joc tactic, să joc la rezultat dar am avut libertatea de a presăra jocul cu momente de spectacol. După câteva luni am prins naţionala de tineret şi asta şi datorită colegilor şi antrenorilor. În sfârşit am început să câştig primii mei bani, în acea perioadă era Bobic Costel patron de la care am primit sfaturi extrem de folositoare mulţi ani în cariera mea.
“Contingentul Bacău” a fost un moment crucial pentru cariera ta?
Adevărul este că eu am plecat mult mai înainte de la Unirea, prima dată la Steaua în iarna lui 94’, am jucat şi debutat la Progresul sub îndrumarea lui Ion V.Ionescu şi Viorel Kraus şi apoi am plecat la Bacău , an în care am promovat în divizia A sub îndrumarea aceluiaşi Costel Orac şi cu o forţă financiară pusă la dispoziţie de Dumitru Sechelariu.
Povesteşte-ne episodul Steaua Bucureşti!
Să povestesc ce-a însemnat episodul Steaua mi-ar trebui o carte nu câteva cuvinte.
Steaua a însemnat îndeplinirea visului meu, a familiei mele şi tuturor celor care au crezut în mine, îmbunătăţirea situaţiei materiale. Mi-a oferit posibilitatea să-mi ajut familia şi să ne bucuram împreunaăde lucruri la care nu puteam ajunge în trecut. De aceea sincer nu mă ating deloc anumite apostrofări ale presei sau anumitori suporteri referitor la adresa bogăţiei şi a belşugului fotbaliştilor pentru că am fost în ambele ipostaze cu siguranţă.
Steaua a însemnat intrarea în fotbalul de cea mai mare performanţă , este cartea mea de vizită. Iarăşi am avut norocul să dau peste o mare echipă, am câştigat în trei ani de 3 ori campionatul, 2 ori cupa , de două ori eventul, am jucat 2 ani în grupele Champions League, un an în UEFA în turul 3, am simţit cu adevărat că sunt fotbalist. Stadionul era plin mereu, eram cel mai tânăr titular din echipă şi trăiam ceea ce visasem până atunci.
Erau meciuri cu Juventus, Borusia Dortmund , Glasgow Rangers sau Atletico Madrid care îţi dădeau posibilitatea să vezi cu adevărat unde te afli , meciuri din care am ieşit foarte bine , cred eu, ţinând cont de anvergura financiară a acestor cluburi.
Dar aşa cum face tot timpul Dunnezeu când ne iubeşte , pe lângă aceste extraordinare trăiri mi-a dat şi o gravă accidentare care m-a ţinut mult timp departe de teren. Sunt convins că ambele experienţe mi-au prins foarte bine.
Povesteşte-ne episodul Rapid Bucureşti!
Faptul că la Rapid era antrenor marele Mircea Lucescu făcea din Rapid un miraj pentru orice fotbalist român. Dupa cei trei ani din Ghencea am revenit la Bacău la vechiul meu prieten Sechelariu care în multe momente dificile ale carierei mi-a fost aproape şi am avut un an foarte bun cu Bacău sub îndrumarea lui Florin Halagian terminând campionatul pe locul 5, jucând în Intertoto în acea vară .
Am fost sunat de Lucescu şi Copos pentru o întalnire la Bucureşti. Am luat masa cu Lucescu şi mi-a arătat proiectul său la Rapid şi că ar dori să fac şi parte din acesta. Deşi eram familiarizat cu oamenii de mare valoare din fotbalul romanesc o întâlnire şi o propunere din partea lui MIrcea Lucescu naşte vibraţii oricărui fotbalist. Am semnat pentru trei ani în condiţii foarte bune.
Primul an cât a stat Luescu a fost un an destul de bun, am terminat pe 3, am luat Supercupa, am jucat în premieră la echipa naţională sub îndrumarea lui Emeric Jenei, am jucat în calificările pentru Champions League unde am înscris dar nu ne-am calificat.
Anii următori cu Hizo, Anghel Iordănescu şi apoi Rednic la timonă am reuşit să mai iau cupa o data ,am jucat în UEFA cu Liverpool, PSG ( contra lui Ronaldinho şi Anelka când s-a stins nocturna) şi alte importante meciuri.
Un lucru deosebit care l-am întâlnit la Rapid este publicul. Eram pur şi simplu duşi de public spre poarta adversă. ,,Vulcanul din Giulesti’’ era fantastic în meciurile de acasă. Am fost foarte iubit în Giuleşti şi nici un moment nu m-au tratat ca un fost stelist ştiindu-se rivalitatea dintre cele două cluburi.
Ai avut o ofertă să joci la Dinamo şi dac㠓Da”, de ce nu te-ai dus?
Eu am declarat că am ţinut cu Dinamo când eram copil. Dumnezeu a vrut să joc la echipele rivale. Aceastaă simpatie a durat până în momentul în care am fost implicat direct. După atâţia ani de roş-albastru şi alb-vişiniu nu mai puteam să simt ceva pentru Dinamo. Am jucat tot timpul cu mare ambiţie împotriva lor , cu Steaua i-am bătut de vreo 6, 7 ori (nu am pierdut deloc cu Steaua) şi cu Rapid şi Bacău am câştigat, tot timpul vroiam ceva să demonstrez. Acest lucru îl ştiau şi anumiţi oameni din conducerea lor, am avut multe tatonari cu Cristi Borcea în anumite momente ale carierei dar nu s-au concretizat. Chiar dacă nu mai ţineam cu ei i-am respectat mereu.
A juca în străinătate este visul fiecărui jucător din România! Tu ţi l-ai împlinit. Cum şi dacă eşti mulţumit?
Era ceea ce-mi lipsea. Sunt foarte mulţumit, am avut şi performanţe şi chiar dacă nu a fost să fie vestul fotbalistic este o superbă consolare care m-a împlinit sufleteşte.
În primul an am jucat la A.E.K. Larnaca, am terminat pe 7, am jucat finala cupei unde am înscris dar am pierdut-o în prelungiri împotriva campioanei, am fost golgeterul echipei, jucătorul anului în clubul A.E.K, cel mai bun mijlocaş al campionatului în 2005 pe postul meu. A urmat un transfer la A.E.L. Limassol , o echipă asemănătoare Rapidului cu suporteri fanatici care se bate pentru locurile fruntaşe.
Din păcate situaţia financiară a clubului şi-a pus amprenta asupra rezultatelor , am terminat pe 9 , dar jocul meu a fost la fel de apreciat.
Cipru este o insulă foarte frumoasă, suporterii sunt înnebuniţi după fotbal unde m-am simţit excelent mai ales că am fost cu toată echipa (Oana şi cei doi băieţi)
Din nou acasă, dar la Piatra Neamţ!
Am venit în vacanţă dar nehotărât. Pe de o parte îmi era foarte bine acolo, David băiatul cel mare începea şcoala şi trebuia să fiu alături de el într-un moment aşa de important. Nu puteam sta departe de familie .
A venit şi oferta primarului Gheorghe Ştefan la fix, a fost foarte serios şi hotărât, mi-a oferit un contract bun , am văzut investiţiile care s-au făcut la Piatra Neamţ şi planurile sale, toate acestea m-au convins să semnez pe 2 ani cu Ceahlăul.
Lumea vorbaşte că vrei să faci o şcoală de fotbal care să-ţi poarte numele! Care este adevărul?
Este adevărat, am considerat că trebuie să fac ceva pentru fotbalul juvenil, ştiu că nu este cea mai profitabilă afacere dar este foarte frumoasă şi în ultimă instanţă este vitală pentru un viitor fotbalistic frumos în Focşani. Am experienţa cluburilor unde am jucat de-a lungul carierei şi sunt convins că e un proiect viabil. Sigur nu va fi principala mea preocupare, voi continua să joc 3-4 ani, apoi poate voi fi antrenor , preşedinte sau altă funcţie administrativă la Unirea sau la alt club, probabil vom avea şi afaceri dar ,,Şcoala de fotbal Narcis Raducan’’ se va deschide foarte curând cu siguranţă.
Sigur nu-mi este uşor să găsesc un teren, am discutat cu dl. Marian Oprişan, cu dl.primar Bacinschi şi cu dl. deputat Baeşu şi toţi m-au asigurat că îmi vor da o mână de ajutor pentru acest proiect. Din fericire ceea ce este mai important , copii talentaţi sunt foarte mulţi. Am văzut în ultimele luni mai multe meciuri de copii şi sunt sincer impresionat. Eu cred că în câteva luni pun totul la punct, din păcate nu depinde totul de mine.Vreau să ofer exemplul personal copilului care vrea să joace fotbal la cel mai înalt nivel .
Ce înseamnă familia pentru Narcis Răducan?
Fără să exagerez cred că este unul din stâlpii societăţii, este de fapt misiunea noastră să formăm, dezvoltăm şi să o educăm.
Nu pot să mă laud cu nimic în viaţă fără ajutorul familiei, la inceput al parinţilor şi a surorii mele şi apoi soţiei mele Oana împreună cu David şi Iustin, socrii care ne ajută să creştem copii. Din păcate mama mea nu mai este printre noi dar ceea ce a lăsat în educaţia mea şi în sufletul meu este mai important decât prezenţa sa fizică. Cu Oana sunt de 14 ani, o fată extraordinară cu care am împărţit atât bucuriile cât şi necazurile. Ea a simţit totul din plin şi pentru asta o iubesc şi respect foarte mult. A făcut ,,greşeala’’ să-mi facă şi doi fotbalişti mici şi asta m-a ,,topit’’ definitiv.
Răducani juniori sunt captivaţi de fotbal (sport)?
Amândoi au mingea legată de picior, David joacă de trei ani fotbal organizat, a început în Cipru şi acum este şi el la una din grupele domnului Petrea. Încerc să fiu foarte critic cu el , pentru că sunt conştient că va avea o puternică presiune datorită carierei mele. Îi place mult ,eu cred că are talent, munceşte , este serios , vreau să înveţe bine şi la şcoală, are sprijinul meu total, deci depinde numai de el de acum. A început de câteva săptămâni şi antrenamentele de judo la dl. Stănică Grosu , o valoare naţională a tehnicienilor în domeniu , un sport foarte important în formarea unui fotbalist. Indiferent dacă va fi sau nu fotbalist aş vrea să fie ,,om’’.
Iustin cel mic (2ani si 6 luni) iubeşte la fel de mult mingea, probabil văzânt câ e principalul domeniu de activitate al casei se conformează!
Va mai juca Narcis Răducan pentru Focşani?
Numai Dumnezeu ştie ce va fi. Încă pot juca cu uşurintă la nivelul ligii I şi în următorii 2,3 ani la acest nivel vreau să fiu. După aceea este posibil orice şi o oferta de a mă retrage la Focşani va fi cu siguranţă o prioritate pentru mine.
Ai deja licenţă de antrenor. Ce va face Narcis Răducan când va pune ghetele în cui?
Cred că am acoperit acest aspect în discuţia noastră, îmi place antrenoratul la orice nivel, cred că pot demonstra multe în această meserie dar nu sunt convins că sunt pregătit să neglijez din nou familia. Este o meserie complexă , asemănătoare detectivilor, în care nu ai voie să ai familie, timp liber şi o presiune imensă. Sunt convins că şi costumul de preşedinte mă prinde foarte bine şi pentru mine cel mai important este să rămân în fotbal şi dacă voi veni la Focşani îmi voi pune în practică tot ce am învăţat fotbalistic şi organizatoric împreună cu alţi foşti fotbalişti pentru a ne îndeplini visul nostru comun , prezenţa pe prima scenă fotbalistică.
Narcis un mesaj pentru toţi cititorii Sportului de VRANCEA!
Salut cu bucurie noua publicaţie sportivă din presa vrânceană, este o misiune îndrăzneaţă care ne obligă pe noi sportivii să aducem cât mai multe informaţii şi succese pentru cititori.
Sportul de Vrancea îi mulţumeşte lui Narcis Răducan pentru acest interviu şi îi promite că va fi alături de el în planurile pe care şi le-a propus. Baftă în continuare ca jucător Narcis !
Pe Narcis îl puteţi vedea jucând, duminică la Kanal D, de la 20.30 în partida Poli Timişoara – Ceahlăul Piatra Neamţ ! Să-i ţinem pumnii !
viorel.paizan@sportuldevrancea.ro