17 noiembrie 1905 –– S-a născut, la Timişoara, şahistul Ştefan Erdelyi, campion naţional al României în 1931, 1934 şi 1949. A devenit maestru naţional în 1949 şi maestru internaţional în 1950, fiind, alături de Octav Troianescu, unul dintre primii doi maeştri internaţionali ai Roimâniei. A participat la Olimpiadele de Şah din 1931 şi 1935. De-a lungul carierei sale, printre învinşii lui Ştefan s-au aflat: Mikenas, Reti, Flohr. A fost posesorul unei bogate culturi şahiste, mult peste cea a contemporanilor săi. (m. 26 octombrie 1968)
18 noiembrie 1863 –– S-a născut, la Ciucurul Mare, şahistul şi publicistul Gheorghe Marcu (Georg Marco), foarte cunoscut în străinătate, unul dintre deschizătorii de drumuri în şahul românesc, alături de Adolf Albin şi Hercule Gudju (tatăl lui Ion Gudju). Cea mai bună performanţă a lui George Marcu a fost clasarea pe locul al treilea într-un foarte puternic turneu internaţional de la Viena în 1903. Atunci a fost depăşit doar de celebrii Mihail Cigorin şi Frank Marshall, clasîndu-se înaintea lui Pillsbury, Maroczy, Mieses, Teichmann, Swiderski, Schlechter şi Gunsberg, primind şi premiul de frumuseţe al turneului pentru partida câştigată la Mieses.
Publicist erudit, a condus în 1911 rubrica de şah a ziarului „Românul“ din Arad. După ce s-a stabilit în Austria a fost redactor al revistei „Wiener Schachzeitung“, pe care a reorganizat-o şi a condus-o din 1898 până în 1914. A scris câteva cărţi de turnee şi a colaborat ca analizator la mai multe reviste de specialitate din Austria şi de peste hotare, fiind unul dintre publiciştii de şah care au făcut cinste României în lume. (m. 29 august 1923, Viena)
18 noiembrie 1963 –– S-a născut fotbalistul internaţional danez Peter Schmeichel, unul dintre cei mai buni portari ai Europei din primul deceniu al acestui secol.
18 noiembrie 1984 –– A avut loc, la Salonic, în Grecia, deschiderea oficială a Olimpiadei de şah.
19 noiembrie 1888 –– S-a născut, la Havana, şahistul José- Raul Capablanca, al treilea campion mondial oficial între 1921–1927, unul din marile genii ale şahului mondial din toate timpurile.
A avut o ascensiune uluitoare. A învăţat şah înainte de a împlini cinci ani, fără să-i explice nimeni, doar privind la câteva partide jucate de tatăl său. Când acesta a făcut o greşeală, micuţul i-a atras atenţia. Surprins, tatăl l-a întrebat de unde ştie şah. Copilul i-a răspuns că îl poate şi bate. Nu mică i-a fost surpriza proprietarului unei plantaţii de trestie de zahăr din Havana când fiul său chiar l-a învins.
La 11 ani era considerat unul dintre cei mai buni şahişti ai Cubei. La 13 ani a devenit campionul Cubei. În 1911 a obţinut prima victorie de răsunet, la San Sebastian, Spania, unde a câştigat un turneu la care participa toată elita şahului mondial, fiind invitaţi numai mari şahişti care îndeplineau anumite criterii, luate în calcul pe ultimii zece ani. În cazul lui Capablanca, intrat pe scena internaţională de puţini ani, nu erau îndeplinite toate criteriile, unii dintre granzii lumii şahiste contestându-i participarea, dar a fost invitat datorită progreselor fulminante şi surprizelor pe care le făcuse în scurtul timp de când evolua pe plan internaţional. Ca un paradox, în prima rundă l-a întâlnit pe cel mai vehement contestatar, şahistul rus Bernstein, care pretindea că tânărul „nu şi-a câştigat dreptul de a juca într-o asemenea companie selectă“. Capablanca nu numai că l-a învins fără drept de apel dar a şi primit premiul de frumuseţe pentru această partidă. După ce a reuşit la acest turneu mai multe victorii de prestigiu la mulţi dintre cei mai mari şahişti ai lumii, s-a clasat pe primul loc, făcându-l pe campionul mondial al timpului. Emanuel Lasker să declare: „Partidele lui Capablanca sunt clare, logice, întemeiate. În ele nu este nimic neclar, artificial, fiecare mutare a lui Capablanca vorbeşte răspicat despre ceea ce simte, mutările sale, chiar şi cele fireşti, sunt foarte profunde“.
A obţinut titlul de campion mondial în urma unei confruntări în 1921 la Havana cu deţinătorul de atunci al titlului, Emanuel Lasker, după numai 14 partide jucate din cele 24 programate, fără să cunoască înfrângerea, cu patru victorii şi zece remize. A fost detronat în 1927 la Buenos Aires de Alexandr Alehin, dar durata supremaţiei mondiale nu este deloc conformă cu ce a însemnat talentatul şahist pentru întreaga istorie a sportului minţii. Neşansa lui, când vorbim de perioada supremaţiei, este că a fost contemporan cu un alt titan, Alehin, care însă s-a pregătit mult mai conştiincios şi a beneficiat după cucerirea titlului – conform prevederilor din acele timpuri – de faptul că nu era obligat să-şi pună titlul în joc, fapt pentru care idolii lui Capa l-au desconsiderat pe campionul care punea condiţii pentru acordarea revanşei imposibil de realizat. Dacă titlul i-a fost refuzat să-l mai atace, diferite alte revanşe şi-a mai luat Capa. Cea mai concludentă revanşă a fost cea de la Olimpiada de la Buenos Aires din 1939 când nu numai că l-a învins pe Alehin, dar la masa I (masa liderilor de echipă) a realizat cel mai bun procentaj. După moartea geniului cubanez, Alehin a dres puţin busuiocul scriind foarte frumos: „În istoria şahului nu este şi nu a fost nici un şahist atât de talentat ca marele Capablanca. Prin moartea lui am pierdut pe unul dintre cele mai strălucite genii ale şahului, pe care nimeni nu-l va ajunge vreodată“.
În „Campionii de şah ai lumii“, Elisabeta Polihroniade scria: „Înzestrat cu un talent excepţional, Capablanca şi-a depăşit contemporanii, în primul rând, prin exactitatea cu care ducea la bun sfârşit cele mai mici avantaje. Juca aparent simplu, dar foarte profund. Prefera poziţiile simple în care găsea, uimitor, posibilităţi ascunse. Era un maestru neîntrecut al finalurilor în care îi atrăgea pe partenerii săi, ca să le macine aproape pe nesimţite poziţiile şi apoi să-i înfrângă“.
Exagerând puţin, într-un număr din 2007 al revisrei VRANŞAH scriam: „Până dincoace de jumătatea secolului trecut, specialiştii se împărţeau în două categorii – prima care îl considerau pe Capablanca cel mai mare şahist al tuturor timpurilor şi a doua care îl considerau pe Alehin. După apariţia marilor campioni Fischer şi Kasparov, referitor la preferinţa pentru cel mai mare şahist al tuturor timpurilor, a apărut o a treia categorie de specialişti:… şi alţii.“
Iar într-o discuţie cu redactorul Teodoru Iliescu, spuneam: „Să însemne zodia scorpionului ceva în şah? Au fost scorpioni Capablanca, Alehin, Tal, Cigorin, Nimzovici, Flohr, iar acum, aproape de graniţa cu scorpionul, săgetătorul Magnus Carlsen“. Şi apoi, glumind: „Să nu-l uităm nici pe scorpionul ...Doru Iliescu!“
Revenind la Capablanca, cred că dacă marele Capa s-ar fi pregătit ca Alehin, Fischer sau Kasparov, acum nu s-ar mai fi pus întrebarea cine a fost cel mai mare şahist al tuturor timpurilor. Dar acest lucru este valabil poate şi pentru foarte talentaţii Paul Morphy, sau Harry-Nelson Pillsbury, sau Adolf Anderssen, sau… (m. 8 martie 1942)
19 noiembrie 1933 –– S-a născut, la Brăila, Nicolae Rainea, fotbalist şi apoi unul dintre cei mai prestigioşi arbitri ai României. A jucat fotbal la Laminorul Brăila (1947-1950), Metalul Piatra Neamţ (1950-1952) şi Constructorul Bârlad (1952-1956). În 1959 a intrat în corpul arbitrilor, iar în 1962 a promovat în lotul de elită. A debutat pe prima scenă fotbalistică în 1965, iar în 1967 a fost inclus pe lista FIFA. A arbitrat mai bine de 1000 de partide în diverse eşaloane, între care 400 în prima divizie şi 115 internaţionale. Dintre partidele internaţionale amintesc finala de Cupă UEFA din 1978, finala de Supercupă europeană din 1971, finala de Cupă a Campionilor Europeni din 1983 precum şi participarea la trei Campionate Mondiale de fotbal consecutive, Germania 1974, Argentina 1978 şi Spania 1982. S-a retras din arbitraj în 1984 cu sentimentul datoriei împlinite că a făcut cinste fotbalului românesc.
19 noiembrie 1945 –– S-a născut fotbalistul internaţional român şi antrenorul Dumitru (Ţiţi) Dumitriu.
19 noiembrie – 17 decembrie 1949 –– În sala de festivităţi a fostului colegiu Sf. Sava din Bucureşti s-a desfăşurat primul turneu internaţional masculin de şah din România.
19 noiembrie 1965 –– S-a născut fotbalistul internaţional francez Laurent Blanc.
21 noiembrie 1970 –– S-a născut fotbalistul internaţional portughez Paulinho Santos.
21 noiembrie 1999 –– A încetat din viaţă apreciatul comentator sportiv Ioan Chirilă, autor al unor foarte apreciate cărţi pe teme sportive şi traducător. Originar din Ismail, sudul Basarabiei, s-a stabilit în Bucureşti, după ce a locuit cu familia în Galaţi şi apoi Brăila unde a terminat liceul. În 1949 a absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti.
Din anul 1951 a lucrat ca redactor sportiv la Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, din anul 1959 a fost jurnalist la Sportul popular, devenit după revoluţie Gazeta sporturilor, iar din 1997 a lucrat ca editor senior la Pro Sport.
De un talent literar deosebit, Ioan Chirilă a scris cărţi de o savoare cuceritoare: „Finala se joacă astăzi“, „World Cup ’66“, „Glasul roţilor de tren. Istoria «Rapidului»“, „Şepcile roşii“, „Mexicul – această «fata morgana»“, „Ar fi fost prea frumos“, „Nadia“, „Ar! Gen! Ti! Na!“, „España“ şi foarte multe altele.
A fost şi un traducător de excepţie. A tradus din limba rusă, de la cărţi tehnice, până la piese de teatru precum „Turnul de fildeş“, de Viktor Rozov, „Fuga“ de Mihail Bulgakov, şi câteva schiţe de M. Zoscenko, pe care le-a dramatizat sub titlul „Când comedia era rege“. Toate s-au jucat pe scena Teatrului de Comedie din Bucureşti.
Căsătorit cu actriţa şi directoarea de teatru Iarina Demian, a devenit tatăl a doi copii: Ionuţ Chirilă, antrenor de fotbal, şi Tudor Chirilă, actor şi muzician.
Nea Vanea, cum era cunoscut vrăjitorul slovelor, scria cândva: „Da, am alergat şi eu Maratonul. Cu precizarea că a fost o goană neîntreruptă. De cele mai multe ori maratonul meu a durat 42 de ani, şi nu 42 de kilometri, în criză de timp alergând pe pista aeroporturilor... Ilie Năstase, Nadia Comăneci, Dobrin... Fără ei, maratonul meu ar fi fost unul oarecare...“. La care conchid: fără Ioan Chirilă literatura sportivă ar fi fost una oarecare.
22 noiembrie 1965 –– S-a născut fotbalistul internaţional francez Vincent Guerin.
22 noiembrie 1967 –– S-a născut, la Leimen, tenismenul german Boris Franz Beker. A câştigat 49 de turnee la simplu şi 6 Grand-Slam, fiind cel mai tânăr câştigător la Wimbledon. A obţinut o medalie de aur la Olimpiadă. După retragerea din activitatea sportivă a ieşit în evidenţă prin aspecte colorate ale vieţii private.
23 noiembrie 1963 –– Şahistul român Florin Gheorghiu a devenit campion mondial de juniori la Vrnjacka Banja, Iugoslavia, după ce la Camponatul Mondial de şah juniori de la Haga din 1961 obţinuse titlul de vicecampion mondial. Aceste performanţe sunt detaşat cele mai remarcabile dintre reuşitele şahiştilor români juniori.
Florin Gheorghiu şi Liviu Nisipeanu sunt principalii candidaţi la titlul neoficial de cel mai bun şahist român al tuturor timpurilor. Majoritatea specialiştilor şi iubitorilor de şah se abţin să dea un verdict, alţii înclină uşor spre unul sau spre celălalt, dar nu are nimeni convingerea să susţină categoric care dintre ei este cel mai bun. Dacă rezultatele obţinute la juniori, unde Florin are un titlu de vicecampion mondial şi unul de campion mondial, s-ar putea separa de rezultatele obţinute la seniori, dilema ar fi rezolvată: Florin Gheorghiu este cel mai bun şahist român al tuturor timpurilor la juniori iar Liviu-Dieter Nisipeanu este cel mai bun şahist român al tuturor timpurilor la seniori. Cum această separare nu se poate face decât în mod artificial, dilema rămâne. Se încumetă cineva să dea un răspuns?

Anton Soare

Tot binele din lume, sănătate,
fericire, îndeplinirea tuturor dorinţelor
şi un călduros „La mulţi ani!“ pentru
ADRIANA SOARE
din partea familiei, cu ocazia
aniversării zilei de naştere.
Te iubim nespus de mult!