Dinamo vine să joace la Focșani pentru Cupa României. Odată cu dinamoviștii, vine și fotbalul de prim nivel competițional. Ar fi fost bine ca liderul Ligii I să aibă adversară pe CSM Focșani. Ai noștri s-au oprit, însă, într-o fază incipientă a Cupei, așa că adversarii câinilor roșii vor fi fotbaliștii din Botoșani. Oricum, însă, pe Milcovul vom vedea la lucru o parte dintre cei mai buni jucători din România, ceea ce va garanta spectacolul. Jucătorii din Ștefan cel Mare se vor întâlni și cu membri ai Fan Club Dinamo pentru care miercuri va fi sărbătoare. Dacă Dinamo va câștiga, așa cum este, de altfel, previzibil, bucuria le va fi împlinită. George BĂEȘU