11 noiembrie 1952 –– S-a născut, la București, șahistul Aurel Urzică, maestru internațional, ocupantul locului al III-lea la campionatul mondial de juniori din 1969, după Karpov și Adorjan. A fost campion național al României în 1974. 12 noiembrie 1850 –– S-a născut șahistul rus Mihail Cigorin, mare maestru internațional, de două ori șalanger al campionului mondial de șah. A fost unul dintre cei mai îndreptățiți candidați la titlul mondial în epoca sa dar pe care nu a reușit să-l cucerească. A pierdut amândouă confruntările decisive (finalele pentru titlul mondial) la care a ajuns în 1889 și 1892 cu Wilhelm Steinitz, dar a intrat în istorie ca un mare fantezist și merituos învins. După pierderea celei de-a doua confruntări pentru titlul mondial, presa franceză scria: „Cigorin a pierdut, el stă însă și mai sus în ochii adevăraților prețuitori ai artei șahului“. Însuși învingătorul său, campionul mondial Wilhelm Steinitz, a recunoscut că „Cigorin a terminat meciul aproape învingător“. Este fondatorul școlii ruse de șah care avea să devină pentru foarte multe decenii detașat cea mai puternică din lume, fără precedent și fără a se întrezării posibilitatea de a fi egalată. Este în același timp un valoros publicist șahist. În septembrie 1876 a editat prima revistă de șah din Rusia, „Șahmatnîi Listok“, în octombrie 1879 a pus bazele oficiale ale celui dintâi club rusesc, „Asociația amatorilor de șah din Petersburg“, iar în 1889 a organizat un „Curs pentru studiul șahului“, inițiat de Janiș încă din 1853, pe care l-a predat personal. Principalii continuatori ai principiilor și concepțiilor sale asupra teoriei șahului au fost cehul Richard Reti, letonul Aaron Nimzovici și rusul Alexandr Alehin. 12 noiembrie 1908 –– S-a născut, la Horodenka, marele maestru internațional Salomon (Salo) Flohr, candidat la titlul mondial în 1937. În tot timpul vieții s-a ocupat de publicistica șahistă 12 noiembrie 1961 –– S-a născut, la Onești, județul Bacău, Nadia Comăneci, fetița de aur a sportului românesc, multiplă campioană olimpică și mondială, cea mai mare gimnastă și cea mai mare sportivă a României din toate timpurile, una dintre cele mai mari sportive ale lumii. A rămas memorabilă ziua când, la Olimpiada din 1976 de la Montreal, calculatorul a fost pus în imposibilitatea de a-i afișa nota 10, pe ecran apărând cifra 1. Era prima notă de 10 într-un concurs olimpic. Nadia avea să facă numele României cunoscut în toată lumea și să-și creeze o faimă ce nu s-a șters după atâția ani de la încheierea carierei sportive. În 1999 a fost primul sportiiv invitat să vorbească la Națiunile Unite pentru a lansa Anul 2000, Anul Internațional al Voluntariatului. Este vicepreședinte al Consiliului Director al Special Olimpics, membră a Fundației Federației Internaționale de Gimnastică. A fost distinsă de două ori cu Ordinul Olimpic acordat de CIO. Și lista ar putea continua. Nu intru în amănunte nici privind biografia și deosebitul palmares ale Nadiei, cunoscute și răscunoscute. Doresc – în locul unei ample prezentări prozaice – să vă mângâie patru fragmente din România literară scrise în patru numere diferite în acei ani de maestrul Fănuș Neagu, un măiastru condei ce mi-a vrăjit adolescența și tinerețea, din ale cărui slove ning alene peste mine și acum flori albe de cireș. Vestea desemnării Nadiei cel mai bun sportiv al anului 1975 a făcut să-i erupă lui Fănuș un zâmbet din copilărie: „Plouă. Și un mesteacăn semănând cu o lebădă ce-ar intra să bea veninul dulce al ninsorilor din Moldova – căci la Moldova ninge! – se iscălește, iată-l, pe umerii unei fete care trece cu frunze fermecate de învierea somnului lung. Mă fumegă un gând de salvie, dorul de iepuri și mai ales de un oblon de cârciumă verde pusă-ntr-un bot de pădure, în inima frigului. Culcușul vinului, numai pe vreme de miazănoapte îmi dau seama, se așează numai în sufletele vesele. Astăzi, în zori, ieșită parcă din grâul răsărit în pragul înghețului, o veste mi-a luminat odaia: Nadia Comăneci a fost declarată cea mai bună sportivă a anului 1975. Iarba unui zâmbet din copilărie mi-a încins obrajii și m-am dus departe, în țara genunchilor jupuiți în crengi de măr. Nadia Comăneci e un miracol ce-ar trebui spus pe vioară. N-o cunosc, am văzut-o numai plutind și arcuindu-se într-o clipă de vis ca să ne facă să înțelegem că între două bătăi de pleoapă o pasăre albastră înflorește și plânge pentru noi în văzduh“. Toți am trăit la cea mai înaltă tensiune mirificele nopți ale Olimpiadei de la Montreal. „Nopți pe care inima le întâmpină cu o floare albă, – unduia penelul lui Fănuș – nopți luminate cu mesteceni. Un miliard de oameni, aproape jumătate din populația globului, stă în fața televizorului din seară până în dimineață, aplaudă, strigă, se bucură și uneori, foarte rar suferă dimpreună cu eroii de la Montreal. Suntem fericiți și cu sufletul deschis pentru miracole – la Mogoșoaia, unde stau cu niște prieteni, ne îngrămădim unii în alții în sala televizorului, plini de nerăbdare și bucuroși, ca și cum am aștepta să se coacă un miel pe care să-l rupem în unghii, ca și cum ne-ar cânta la nesfârșit în sânge șoapta sau furtunile ce se nasc și izbândesc în struguri. De sub frunzele de arțar ale Canadei se împrăștie asupra întregii lumi un cântec dulce, spus cu fața spre soare, spre lună și spre porumbei, pe care inima noastră-l întâmpină cu o floare albă. Cel mai frumos zâmbet pe geana acestui vis l-a pus o fată din România: Nadia Comăneci! Cei ce urcă munții spun că, în zilele cu cer senin, din cel mai înalt pisc al Ceahlăului se vede Dunărea. Privind-o pe Nadia în clipele ei de amețitoare vrajă, – n-am nici o îndoială – cei ce nu ne cunosc au auzit, uimiți, sunetul din care îmbobocesc nuferii pe care-l face aripa unei lebede atingând Dunărea și s-au îmbătat de miresma verde și amară a vântului ce curge de pe Ceahlău și leagănă o țară. Îmi împletesc degetele cu creionul în cruce de aur și spun că norocul nostru, în aceste nopți, are două fețe, ca două zâne ale aceluiași basm: Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu“. Împinsă de dor, Nadia s-a intors acasă de la Montreal înainte de a se termina Olimpiada. Fănuș a avut bucuria s-o vadă și noi privilegiul să-i citim susurul silabelor: „Clipa în care Olimpiada se va schimba în poveste de aur plutește la malul celor două oceane ce scaldă tâmplele Canadei. E oră târzie, un cal alb trece în zbor prin cerul înalt al pământului albastru, visele tuturor copiilor sunt podoabe de basm, candelabrul lunii, ridicat parcă din tristețile Veneției, fumegă deasupra casei, mâine trebuie să bat un drum aspru, dar nu mă pot rupe din cerul de vrajă care se înalță din trunchiurile magice ale arțarilor Canadei. Mă clatin în bucurie ca o luntre legată de-o salcie veche. Ieri am văzut-o pe Nadia Comăneci intrând în București. Fata aceasta care a îmbogățit lumea, dăruindu-i ore de fericire și strigăte de floare, s-a întors mai repede acasă «fiindcă nu mai putea de dor». Vorbe pline de zăpada mieilor sau de dulceața a doi porumbei sfădindu-se la geamul odăii, dimineața când te scoli din somn și e duminică. Nadia, încoronându-se în Canada ca regină a Jocurilor Olimpice, mi-a amețit sufletul cu izvoare curgănd pe sub nuci, în jgheab de scoarță de brad, și i-am uitat pe ceilalți mari campioni care, tot în aceste zile, și-au acoperit numele cu glorie“. La întoarcerea Nadiei de la un turneu din Japonia, unde câștigase Cupa Kuniki, Fănuș, cu o pană smulsă din aripa unui înger, scria: „În tulpina Nadiei de cel mai frumos trandafir de la Moldova va lumina de-acum și surâsul subțire, cât cercelul din urechea primei iubiri, din clipa când se deschide sărbătoarea crizantemelor. În serile când o văd pe Nadia zugrăvind visul lumii, cu bucuria pe care o încerca un Leonardo în limpezimile Florenței, știu că-n somnul meu se vor întoarce zilele copilăriei și că prin firele de iarbă de demult vor intra, să se joace, porumbei de sticlă din icoane“. 12 – 25 noiembrie 2008 –– Se va desfășura, la Berlin, a 38-a Olimpiadă de Șah. 13 noiembrie 1960 –– S-a născut, la Reșița, gimnasta Teodora Ungureanu (Cepoi, după căsătoria cu gimnastul Sorin Cepoi), cea mai valoroasă gimnastă după Nadia, a doua prițesă din generația gimnastelor anilor ’70. 14 noiembrie 1971 –– S-a disputat, la București, meciul de fotbal România – Cehoslovacia, câștigat de echipa noastră cu scorul de 2-1, meci în urma căruia România a terminat pe primul loc în grupa de calificare la Campionatului European de fotbal din 1972. Golul victoriei, ca și în meciul decisiv cu Portugalia pentru calificarea la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, a fost înscris de Fachirul Gicu Dobrin. Ioan Chirilă, „patriarhul scriiturii sportive“, cum l-a denumit Ilie Dobre, scria în Gazeta Sporturilor: „...Îmi aduc amintede seara de 14 noiembrie 1971, seara acelui meci cu Cehoslovacia. Făcliile bucuriei se stinseseră... În afara stadionului, un grup de tineri scanda: «Ce ne facem, oameni buni, / Cu acest Dobrin / Care-ascunde mingea / De n-o mai găsim?» În seara aceea, Dobrin, intrând în folclorul stadionului, s-a ridicat mult deasupra Guadalajarei...“ 14 noiembrie 1954 –– S-a născut șahistul vrâncean și pictorul Teodoru Iliescu, inginer, cercetător științific în domeniul zootehniei până în 1989, redactor și fidel susținător al revistei VRANȘAH. Este legitimat la Clubul Municipal de Șah „Speranța“ Focșani. 14 noiembrie 1975 –– S-a născut, la Bistrița, atleta româncă de talie mondială Gabriela Szabo. La Jocurile Olimpice are câte o medalie de aur, argint și bronz (aur la Sidney 2000 în proba de 5000 m, argint la Atlanta 1996 în proba de 1500 m, bronz la Sidney 2000 în proba de 1500 m). La Campionatele Mondiale are cinci medalii de aur. La Campionatele Mondiale la sală are patru medalii de aur. La Campionatele Europene are o medalie de argint. La Campionatele Europene la sală are o medalie de aur. 16 noiembrie 1972 –– S-a născut, la București, Aurelia Dobre, gimnastă româncă de renume mondial, dublă campioană mondială și campioană olimpică la Seul în 1988. În prezent este antrenoare și coregrafă de gimnastică artistică. 16 noiembrie 1988 –– S-a născut șahistul vrâncean Dan Bălescu, în prezent plecat din Focșani fiind student.
