Nicoleta Brănzei s-a născut pe 6 decembrie 1962, în zodia Săgetător, în oraşul Bacău. Familia ei, de la casa părintească, îi are ca părinţi pe mama, Eugenia şi pe tata, Iuliu , având un frate Mihai.
Clasele I – IV le-a făcut la şcoala nr. 5 din Bacău unde a avut-o ca învăţătoare pe Elena Popa. Gimnaziul l-a continuat tot la şcoala nr. 5 – Bacău, avândul ca diriginte pe N. Neagu şi profesor de educaţie fizică şi sport pe E. Plăcintă. Liceul l-a făcut la Liceul cu Program Sportiv din Bacău, unde l-a avut ca diriginte pe E. Dobrică iar profesor antrenor pe M. Bibere.
A făcut din perfecţionare o activitate de bază. A absolvit Şcoala Naţională de Antrenori de Gimnastică Sportivă, absolventă a Institului Politehnic Iaşi – secţia inginerie metalurgică, absolventă a Colegiului Universitar de Educaţie Fizică şi Sport din cadrul A.N.E.F.S. Bucureşti, absolventă a Şcolii Populare de Arte – secţia coregrafie, absolventă a cursurilor de Arbitru Internaţional oganizat de Federaţia Română de Gimnastică.
A ales o ţară de trei ori mai mare decât oraşul Focşani. O ţară cu baze sportive mari şi bine întreţinute, cu bazine în fiecare orăşel ( care sunt pline şi iarna pentru că apa geotermală îţi dă această posibilitate), cu săli de sport în fiecare cartier al Reikjavikului şi în fiecare orăşel, oricât de izolat ar fi el.
Pentru ceea ce face, pentru fineţea şi eleganţa ei, Nicoleta Brânzei, primeşte din partea ziarului Sportul de Vrancea titlul de „Ambasadoare a Sportului Vrâncean în Islanda!”

În exclusivitate pentru Sportul de Vrancea, distinsa doamnă Nicoleta Brânzei, ne-a acordat un interviu, pentru care îi mulţumim din suflet, ţinând cont de programul său foarte încărcat şi de diferenţa de fus orar.

Este cel mai „îndepărtat interviu” al ziarului Sportul de Vrancea de până acum! E un sentiment ciudat! Ce spuneţi?
Cred că asta este dimensiunea reală a sportului ! Între oamenii de sport nu există spaţiu şi timp, există pur şi simplu legătura pe care a creat-o marea noastră pasiune: sportul.

Trebuie să recunosc că trăiesc şi un sentiment de bucurie dar şi de regret! De bucurie , pentru că aţi reuşit să demonstraţi, dacă mai era cazul, că şcoala de gimnastică de la Focşani are nu numai sportive foarte bune dar şi antrenori foarte buni şi în acelaşi timp un sentiment de regret că nu reuşim să ne păstrăm valorile pentru noi, acasă!

Nu eu am demonstrat acest lucru, ci activitatea si rezultatele acestui club au făcut-o. În decursul anilor, mulţi antrenori valoroşi au lucrat la acest club şi fiecare în parte şi-a demonstrat măiestria profesională. Unii au rămas, alţii au plecat…Eu nu pot decât să fiu mândră că am avut privilegiul să lucrez cu unii dintre ei!

Doamnă Nicoleta Brânzei, voi încerca un interviu-sportiv şi nu numai despre trecut, prezent şi viitor! Înainte să trec la întrebările propriu-zise, v-aş întreba care din cele trei credeţi că este pe primul loc într-un clasament, trecutul, prezentul sau viitorul?

Fără trecut prezentul nu ar avea viitor! Fiecare moment din viaţa unui om e la fel de important.

Cum a fost copilăria Nicoletei Brânzei?
Am deschis ochii într-o sală de gimnastică, pentru că mama mea era antrenoare acolo. Am copilărit printre gimnaste, bârne, paralele şi bineînţeles, locul preferat de joacă era groapa cu bureţi.

Cum şi când v-aţi apropiat de sport şi de gimnastică?
A fost in viaţa mea permanent; în jurul meu se vorbea doar despre gimnastică. De mică am însoţit-o pe mama la fiecare competiţie în parte şi aşa a intrat gimnastica în viaţa mea, picătură cu picătură.

Au fost învăţătorul, profesorii de educaţie fizică şi sport, cei care au contribuit la apropierea de sport şi de gimnastică , sau au fost alte persoane?
Cred că această pasiune este transmisă genetic! Dar în aceeaşi măsura cred că toate persoanele cu care am intrat în contact la competiţiile în care o însoţeam pe mama, au contribuit la această apropiere. Pasiunea oamenilor ce lucrau în acest sport era molipsitoare.

Cele mai importante momente ale carierei de sportivă?
La 5-6 ani, o tot întrebam pe mama de ce alte fete pot face antrenamente şi eu nu? Treptat mama a cedat insistenţelor mele…aşa a început gimnastica! Nu am fost un copil cu calităţi deosebite, am făcut acest sport pentru că am vrut şi mai ales pentru că îl iubeam. Au fost 10 ani de competiţii, interne şi internaţionale, în urma cărora am rămas cu ceva titluri naţionale şi internaţionale şi cu mândria că am făcut parte la un moment dat din lotul României.

Când şi cum a îmbrăţişat cariera de antrenoare Nicoleta Brânzei?
Era un vis de-al meu! Cred că eram spre sfârşitul liceului când am început să-mi fac ucenicia în sala de gimnastică. Apoi a venit facultatea, timp în care am antrenat la Iaşi, la un club de gimnastică ritmică (pentru că acolo nu era nici un club de gimnastică artistică) şi apoi am revenit la Bacău unde mi-am început activitatea de antrenor în gimnastica ritmică.

Vă mai aduceţi aminte de primele sportive ale dumneavoastră, primele concursuri?
Sigur că da! Primele sportive sunt repere importante în viaţa fiecărui antrenor. Am început lucrând alături de un antrenor deosebit, Petrică Magirescu (care acum din păcate, nu mai e printre noi) şi am avut şansa să preiau nişte sportive care se pregătiseră anterior cu el şi cu foştii mei antrenori Marina şi Mircea Bibire. Dintre acestea Mirela Rusu, Dana Gălăţanu, Mihaela Bulău, au fost sportive care au reuşit rezultate notabile pe plan naţional, iar Mirela a reuşit sa fie nominalizată în lotul naţional de juniori alături de junioarele de atunci printre care se număra şi valoroasa gimnastă Gina Gogean de la Focşani.

Aţi lucrat de-a lungul anilor la Focşani cu mai mulţi colegi antrenori!
Cred că nu aveţi spaţiul necesar să vorbesc despre toţi şi apoi din teama de nu a omite involuntar pe careva, îmi rezerv dreptul de a spune doar că a fost o experienţă plăcută să lucrez alături de ei.

Teoretic în România, din punct de vedere al gimnasticii sportive, după Deva şi Oneşti, Focşaniul ar fi a treia şcoală de gimnastică! Aţi simţit acest lucru vreodată?
De ce a treia ? Hai să fim corecţi ! A fost o perioadă în care Focşaniul avea la loturile naţionale mai multe gimnaste decât oricare alt club şi sunt convinsă că acea perioadă va veni din nou. Aceste ierarhii în gimnastică sunt temporare! Fiecare antrenor responsabil simte „povara” acestor rezultate. Te străduieşti să te ridici la nivelul cerinţelor şi asta nu e deloc „confortabil” . Trebuie munca, nu glumă!

Foarte mulţi antrenori şi antrenoare de gimnastică au plecat din România ( şi de la Focşani)! Cum comentaţi?
Există un moment în viaţă când fiecare trebuie să ia o decizie care priveşte familia, calitatea vieţii acesteia şi viitorul ei. Aici nu e nimic de comentat! La urma urmei şi antrenorii sunt tot oameni!

Federaţia Română de Gimnastică este conştientă de „exportul de valori” sau nu realizează? Cum comentaţi?
Nu comentez!

Cum este privit antrenorul de gimnastică din România în străinătate, respectiv în Islanda, cum este cazul dumneavoastră?
O combinaţie plastică de respect şi suspiciune. La început iţi cântăresc fiecare gest, fiecare cuvânt….nu e uşor! Vii dintr-un sistem diferit de al lor şi trebuie să găseşti o cale de a face înţeles. Depinde de oamenii cu care eşti in contact!

De ce Islanda?
S-ar fi putut în alte câteva locuri, dar luând mai multe în calcul, ne-am gândit că ar fi mai potrivită decât altele!

Pentru vrâncenii de acasă, prezentaţi această ţară şi oamenii ei?
O ţară îndepărtată, cu o climă uneori neprietenoasă, asta din cauza vânturilor nu a temperaturilor, dar care are gheizere, cascade, ape geotermale, peisaje superbe pe care nu le întâlneşti în multe locuri din lume. Vegetaţia de tundră, oceanul, în combinaţie cu clădirile moderne şi vegetaţia zonelor locuite iţi creează o imagine plăcută. Oamenii ca peste tot şi buni şi mai puţin buni, dar în marea lor majoritate liniştiţi, civilizaţi şi cu respect faţă de natură.

Care este sistemul de învăţământ din Islanda?
Sunt 10 clase obligatorii şi apoi 4 ani de colegiu. Există un set de materii obligatorii în funcţie de clasa în care este înscris copilul, iar la acestea se adaugă materiile pe care elevul a optat să le studieze în decursul unui an de studiu.

Care este programa de educaţie fizică şi sport din şcoala islandeză ( de la clasele mici la clasele mari)?
Au 3 ore de educaţie fizică practică pe săptămână, una de teorie sportivă şi încă una de înot. Într-un semestru elevii parcurg mai multe discipline sportive începând cu atletism, golf, gimnastică, badminton, fitness, cricket şi bineînţeles jocurile sportive-fotbal, baschet, handbal, volei. Organizează competiţii sportive interşcolare la nivel local şi naţional, acestea beneficiind de o bună mediatizare. Entuziasmul cu care participă copii este surprinzător!

De la ce vârstă începe selecţia la gimnastică, dar şi la alte sporturi în Islanda?
Nu este o selecţie propriu-zisă. Părinţii vin, îşi înscriu copiii, plătesc pentru a face acest sport şi este opţiunea lor când şi din ce motive renunţă la acesta. La fel se întâmplă în mai toate sporturile din Islanda. Tu ca antrenor ai doar posibilitatea de a comunica cu părinţii şi de a-i angaja alături de tine pe drumul sportului de performanţă. Uneori reuşeşti, alteori nu!

Dacă aţi face o comparaţie între copii de acolo şi copii din Vrancea, din Focşani, ce asemănări şi deosebiri ar fi?
Copiii sunt aceeaşi pretutindeni, cu inimi deschise, cu speranţe mari, cu o energie de invidiat, mereu pasionaţi de joacă. E frumos să trăieşti printre ei, dar uneori şi greu pentru că ritmul lor nu e uşor de ţinut. Şi totuşi parcă copiii noştri sunt mai receptivi si mai „calzi”.

Mai ţineţi legătura cu antrenori de gimnastică din România sau din lume?
Desigur, cu mulţi dintre ei ! Uneori doar pentru a schimba impresii, alteori pentru a împărtăşi experienţele profesionale şi de cele mai multe ori pentru simplul motiv că spui „buna ziua” şi îţi aminteşti de clipele frumoase petrecute împreună.

Cum priveşte statul, guvernul islandez, sportul în general?
Statul încurajează practicarea sporturilor susţinând financiar o parte din suma pe care o plătesc copiii lor.

Care sunt sporturile cele mai îndrăgite în Islanda şi de ce?
Majoritatea islandezilor au un cult pentru mişcare în general. Vezi făcând jogging oameni de cele mai variate vârste, iar în unele ore ale zilei sălile de fitness sunt pline. Asta spune multe! În ce priveşte sporturile nu cred că aş putea să fac o ierarhie, însă am văzut că au o ierarhie, însă am văzut că au o înclinaţie către jocuri de echipă.

Cum este privit „sportul rege”, fotbalul, în Islanda?
Cu mare interes! Şi dacă ar fi să judec după numărul copiilor(fete şi băieţi deopotrivă) pe care i-am văzut practicând fotbalul aş spune că sunt pasionaţi de fotbal.

Care sunt mâncărurile preferate ale islandezilor?
Au preferinţe culinare variate, începând de la mâncărurile europene până la cele asiatice, însă nelipsind fast-food-urile americane. Mâncarea lor tradiţională este ceva de genul unei supe cu carne de miel afumată.

2008 este anul Jocurilor Olimpice de la Beijing! Cum se pregătesc islandezii şi la ce sporturi speră la medalii?
Având în vedere că este o ţară cu o populaţie nu prea mare şi numărul sportivilor ce speră să participe la olimpiadă este redus. Au reprezentanţi la atletism, înot, sărituri în apă, handbal si gimnastică(doar câte unul la masculin şi feminin). Au avut medalii la atletism şi nataţie; probabil astea sunt sporturile în care îşi pun speranţele.

Sportul de Vrancea a demarat un proiect de susţinere a unei campanii de acordare a titlului de cetăţean de onoare al judeţului Vrancea şi al municipiului Focşani pentru Alin Moldoveanu, primul sportiv român calificat la JO, încă din 2005! Care este părerea dumneavoastră?
Este un lucru firesc ca orice cetăţean, care reprezintă cu onoare sportul sau domeniul în care activează, să poată deţine acest titlu. Felicitări pentru iniţiativă!

Dor de casă?
Orice român aflat departe are în suflet acest dor, doar intensitatea lui este diferită. În mare parte, sufletul meu a rămas acasă!

Cum ar trebui să gândim şi să privim sportul dacă am locui într-o ţară nordică?
La fel cum ar trebui privit sportul oriunde am trăi. Ca pe o componentă esenţială a vieţii noastre cotidiene.

Familia este cu dumneavoastră. S-au acomodat, fac sport, vă ajută?
Suntem împreună şi asta ne dă sensibilitate. Soţul meu lucrează de asemenea ca antrenor, fiica mea Alexandra a lucrat tot ca antrenoare de gimnastică, însă acum s-a întors acasă pentru că este studentă la Facultatea de Ştiinţe ale Mişcării, Sportului şi Sănătăţii din cadrul Universităţii Bacău şi trebuie să îşi susţină anul acesta lucrarea de licenţă, iar băiatul meu, Lucian a rămas fidel fotbalului: acum este componentul echipei de juniori 93-la Academia de fotbal Stjarnann.

La clubul de gimnastică de la Focşani apar colegi tineri! Dana Trandafir a terminat facultatea, Profesorul Dănuţ Vulcan este titular, Mirela Ţugurlan este ultimul an de facultate...Ce l-aţi transmite?
Salutări lor şi tuturor colegilor de la clubul din Focşani, iar celor tineri le doresc multa putere de muncă şi o carieră cât mai bogată în rezultate.

D-na Adriana Lescovar duce mai departe flacăra gimnasticii la Focşani! Ce i-aţi transmite?
Ca în orice alt domeniu, atunci când ai în fruntea unui colectiv un bun manager, rezultatele nu întârzie să apară, şi din câte ştiu eu, Focşaniul a avut şi sunt convinsă că va avea rezultate notabile în gimnastica feminină. Adriana se identifică cu gimnastica focşăneană. În primul rând îi doresc sănătate şi aştept cu nerăbdare să ne revedem în vara când voi reveni în ţară.

Sportul de Vrancea, primul şi singurul ziar 100% de sport din Vrancea, se poate citi de acum şi on-line pe www.sportuldevrancea.ro! Ce părere aveţi?
Sportivi şi oameni de sport din judeţ aveau nevoie de acest ziar. Felicitări celor care au avut puterea şi entuziasmul de a-l scoate pe piaţă.
În final, un mesaj tuturor cititorilor Sportului de Vrancea!
Cititorilor ziarului dumneavoastră le doresc sănătate, bucurii şi împliniri !

Întreaga redacţie, urează familiei Brânzei multă sănătate şi oricând vrea, poate să transmită urări din Islanda tuturor vrânceanilor, în ziar dar şi pe site-ul www.sportuldevrancea.ro !

viorel.paizan@sportuldevrancea.ro